Prima pagină » Știri politice » Controverse după votul referitor la mesajele private de pe WhatsApp, Signal și Telegram. Ce s-a decis la Parlamentul European?

Controverse după votul referitor la mesajele private de pe WhatsApp, Signal și Telegram. Ce s-a decis la Parlamentul European?

Controverse după votul referitor la mesajele private de pe WhatsApp, Signal și Telegram. Ce s-a decis la Parlamentul European?

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, respinge informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să verifice mesajele private de pe aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram. Într-o reacție publică, aceasta susține că votul din Parlamentul European a vizat doar prelungirea unui cadru temporar pentru combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor în mediul online și afirmă că mesajele criptate rămân în afara domeniului de aplicare a regulamentului.

‘‘WhatsApp, Signal, Telegram etc. NU vor fi verificate de instituțiile europene! Nimeni NU va verifica mesajele private, ci doar se menține protecția copiilor în mediul online. Monitorizarea jocurilor, de exemplu, NU este prevedere „ascunsă”, ci o dorința legitimă și necesară de a-i proteja pe copii de hărțuitorii și abuzatorii care îi racolează, cu precădere, din platforme de online. Părinții cunosc deja Roblox sau Minecraft, dar și multe alte jocuri, unde sub identități ascunse pot sta monștri”, a punctat Gabriela Firea.

Sondaj Gândul


Ar trebui ca partidul AUR să fie cooptat la guvernare sau izolat în continuare?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Gabriela Firea: Protecția vieții private este esențială

Europarlamentarul PSD mai spune că în spațiul public circulă informații eronate despre votul din Parlamentul European privind protecția copiilor în mediul online. Potrivit acesteia, decizia adoptată vizează prelungirea unui regulament temporar pentru combaterea abuzurilor sexuale asupra minorilor, iar aplicațiile cu criptare integrală, precum WhatsApp, Signal și Telegram, nu ar intra sub incidența măsurilor aprobate.

” În ultimele ore s-au spus multe lucruri FALSE despre votul din Parlamentul European privind protecția copiilor în mediul online. De aceea, este important să clarificăm, simplu și fără manipulări, ce s-a votat și ce NU s-a votat.

NU s-a votat ca statul, Uniunea Europeană sau politicienii să citească mesajele, emailurile ori conversațiile private ale oamenilor.

NU s-a votat regulamentul permanent aflat ÎNCĂ în negociere, cel prezentat în spațiul public drept „Chat Control”.

Protejarea minorilor, esențială, în mediul online

Gabriela Firea explică motivul votului din Parlamentul European și riscurile pe care le-ar fi avut ignorarea acestei legi.

”Adevărul este acesta: după 3 aprilie 2026, Europa a rămas cu un vid legislativ în privința protecției copiilor în mediul online. Un astfel de gol nu ar fi protejat pe nimeni. Dimpotrivă: i-ar fi lăsat pe copii mai vulnerabili și le-ar fi dat mai mult spațiu celor care îi caută, îi racolează și îi exploatează online.

De aceea, ceea ce s-a votat a fost poziția Parlamentului European privind prelungirea Regulamentului (UE) 2021/1232, un cadru interimar și temporar. Acest regulament permite anumitor furnizori de servicii de comunicare online să folosească, voluntar și în condiții LIMITATE, tehnologii specifice pentru detectarea, raportarea și eliminarea materialelor de abuz sexual asupra copiilor”, a precizat europarlamentarul PSD.

Cum s-a comunicat fals votul din Parlamentul European

Gabriela Firea acuză comunicarea eronată din spațiul public și modul în care a fost exploatat votul de ieri care a privit exclusiv protecția minorilor.

”Cei care spun că s-a votat „citirea mesajelor oamenilor” fie nu știu ce s-a votat, fie aleg să comunice fals, pentru că miza votului a fost să nu lăsăm Europa fără protecția copiilor exact în mediul online. Și este profund iresponsabilă o astfel de manipulare pe un subiect care privește siguranța copiilor. Cred că protecția vieții private este esențială, dar ea nu poate fi folosită ca pretext pentru a bloca un cadru temporar de protecție și pentru a-i lăsa pe copii mai vulnerabili în fața abuzatorilor online”, a subliniat Firea.

Europarlamentarul PSD exclude comunicațiile pe aplicații din votul Parlamentului European și precizează că acestea sunt confidențiale și nici măcar companiile care le dețin nu au acces la ele.

”Mai mult decât atât, în forma votată de Parlamentul European, comunicațiile pe aplicații precum WhatsApp, Signal, Telegram etc. sunt excluse din domeniul de aplicare. Mesajele protejate pe aceste aplicații, pe care nici compania care deține aplicația nu le poate citi, nu intră sub aceste reguli. Nu se cere spargerea acestei protecții și nu se dă acces la conversațiile private ale oamenilor. Astfel, alături de grupul social-democrat, am votat cu responsabilitate pentru protecția copiilor din România și din întreaga Uniune Europeană!”, a conchis Gabriela Firea pe Facebook.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității