Prima pagină » Știri politice » Cu ce „miniștri” a mers premierul desemnat Victor Ponta la întâlnirea cu FMI

Cu ce „miniștri” a mers premierul desemnat Victor Ponta la întâlnirea cu FMI

Cu ce
Ministrul Finanțelor în guvernul Ungureanu, Bogdan Drăgoi, a fost invitat să participe la întâlnirea premierului desemnat Victor Ponta cu delegația FMI, CE și BM.

Premierul desemnat Victor Ponta s-a întâlnit astăzi cu delegația FMI, fiind însoțit la discuții de Daniel Dăianu și Liviu Voinea, ambii între variantele PNL, respectiv PSD pentru Finanțe și Economie. De asemenea, la întrevedere este și președintele PC, Daniel Constantin, viitorul ministru al Agriculturii, confirmat de Ponta. La discuții a fost invitat să participe și ministrul Finanțelor în guvernul Ungureanu, Bogdan Drăgoi.

Discuții tehnice informale între miniștrii USL și Fond

Majorarea salariilor ar crea probleme de deficit, a declarat Victor Ponta la finalul discuțiilor, subliniind însă că aceasta este o prioritate a USL. De astfel, a spus el, începând de miercuri miniștrii cu atribuții în domeniu vor începe negocierile „informale” cu FMI pentru scrisoarea de intenție care să intre în boardul Fondului în iunie. „Am propus ca să aibă loc discuțiile informale începând de miercuri, discuții tehnice. Dacă se concluzionează într-un draft al scrisorii de intenție, în prima ședință de guvern o să o aprobăm”, a spus el.

Premierul desemnat a adăugat intenția noului guvern este „de a respecta obligațiile asumate, având priorități care se vor amenaja în parametrii negociați pentru 2012”. „restul măsurilor USL vor face obiectul proiectului de buget pentru 2013”, a adăugat el.

Ponta a mai spus că prioritatea zero este restituirea banilor pentru CAS reținuți pensionarilor. El a acuzat greaua moștenire primită de la guvernul PDL.

„Cămările sunt pline de datorii și obligații. La o lună după instalare voi prezenta un audit intern, nu suntem într-o situație atât de fericită”, a precizat premierul desemnat. Ponta a spus că el va negocia cu delegația FMI și că președintele Băsescu este la mare.

„Avem timp să facem lucruri bune, nu minuni”

De altfel, și înainte de întrevederea cu  FMI Ponta a fost rezervat în declarații.

„Mesajul foarte clar pe care vreau să-l dau este de absolută stabilitate din punct de vedere financiar și din punct de vedere guvernamentalVreau să transmit u. n mesaj de absolută stabilitate. Delegația FMI, a Băncii Mondiale și Comisiei Europene ar urma să-și încheie vizita în data de 8 sau 9. Intenția mea este ca, până atunci, deși Guvernul sigur va fi votat în data de 7, să avem toate discuțiile necesare pentru ca pe 8, în prima ședință a noului guvern, să dezbatem și să aprobăm scrisoarea de intenție, în așa fel încât delegația să plece deja cu scrisoarea care va fi supusă board-ului FMI probabil în luna iunie”, a spus Ponta, înainte de a intra în întâlnirea cu reprezentanții organismelor financiare internaționale.

Întrebat de revenirea salariilor și o eventuală majorare a pensiilor, Ponta a spus: „Cred că avem timp să facem multe lucruri bune, nu să facem minuni”.

La rândul său, Bogdan Drăgoi a insistat că situația economică din acest moment permite o revenire a salariilor bugetarilor la nivelul dinainte de tăiere.

„Situația de astăzi permite revenirea salariilor. Cifrele macro permit aceste lucruri. Situația economică de astăzi permite acest lucru”, a spus el Drăgoi. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spania sau România? Ce țară va avea mai multe zile libere în 2027
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Trei surori, găsite fără viață pe o plajă din Marea Britanie. Ancheta a scos la iveală o dramă care a început cu mulți ani în urmă
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!