Bugetul pe 2026 este noul măr al discordiei în coaliţie. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a ieşit la declaraţii din care reiese că „dacă îți dorești să ai partener PSD-ul, trebuie să ai în acest buget și viziunile de stânga”. Mesajul este evident pentru premierul Ilie Bolojan care încearcă să impună, în viziunea social-democratului, „o viziune politică doar de pe zona de dreapta”.
Bugetul pe 2026 trebuie să finanțeze atât măsurile ce susțin puterea de cumpărare a românilor aflați în situații dificile, cât și programele de sprijin pentru firme, fiindcă doar așa putem scoate economia din recesiune, transmite PSD coaliţiei de guvernare, din care fac parte şi social-democraţii.
„Această viziune politică, într-o coaliție, nu poate să fie doar de o parte, doar de pe zona de dreapta. Dacă îți dorești să ai partener PSD-ul, trebuie să ai în acest buget și viziunile de stânga, reprezentate de Partidul Social Democrat. Va exista buget votat în Parlament, ori cu propunerile venite dinspre PSD, ori acel buget nu va fi votat”, subliniază Grindeanu.
Potrivit celor de la PSD, „un buget echilibrat” reprezintă „măsuri care reduc risipa, dar mai ales soluții pentru a proteja nivelul de trai al românilor și ajută companiile să investească pentru a-și crește afacerile”.
„Orice proiect de buget care nu respectă aceste principii nu face altceva decât să prelungească recesiunea! Asta înseamnă să condamne la sărăcie mai mulți români și să pună lacătul pe tot mai multe afaceri. Iar PSD nu poate susține așa ceva”, mai transmit social-democraţii.
RECOMANDAREA AUTORULUI: