Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan, audieri cu magistrații. Președintele îi ceartă că vorbesc despre problemele lor: „Cred că ne-am îndepărtat de subiect”

🚨 Nicușor Dan, audieri cu magistrații. Președintele îi ceartă că vorbesc despre problemele lor: „Cred că ne-am îndepărtat de subiect”

Nicușor Dan, audieri cu magistrații. Președintele îi ceartă că vorbesc despre problemele lor: „Cred că ne-am îndepărtat de subiect”
11:53

Bogdan Pârlog, președinte AIJ, procuror militar: „Problema este consumul fizic și intelectual la care sunt supuși magistrații”

Bogdan Pârlog , președinte Asociația Inițiativa pentru Justiție, procuror militar:

„Situația în care se află sistemul judiciar nu s-a produs ca urmare a acțiunii unor forțe interne sau externe, ci când găști din sistem și-au dat mâna cu găști din afara sistemului și au adus sistemul în stare de moarte clinică. Ce au adus noile legi ale Justiției în materie de control. Modificările promovate au creat un sistem prin care o majoritate în cadrul secției de judecători poate controla tot ce e relevant în materie de justiție. E nevoie de 5 oameni. Acești 5 oameni numesc a șasea persoană, președintele ÎCCJ, pur discreționar. După aceasta numesc comisiile care vor selecta președinții curților de apel și controlează promovarea judecătorilor fără un criteriu real de meritocrație. Președinții curților de apel controlează prin comisiile numite promovarea efectivă la nivelul curților de apel. Majoritatea din secție care numește acei președinți controlează și promovarea la curțile de apel, unde se judecă majoritatea proceselor din țară. La cum e acum sistemul de vot, o minoritate desemnează trei judecători de la curțile de apel, doi de la ÎCCJ, și se asigură că controlează următorul CSM. Este un sistem feudal care a fost scris de persoane din interiorul sistemului. Tentativa din 2018 a fost controlată tot de oameni din interior, probabil aceiași ca azi. Situațiile expuse în reportaj au reprezentat vârful aisbergului. E de notorietate cum se încalcă repartiția aleatorie. S-a ajuns în situația în care ultimele versiuni ale ECRIS-ului să genereze coperți goale. Nu a existat un audit independent al repartiției aleatorii. Și acel mecanism de repartiție aleatorie se face prin excluderea anumitor inspectori judiciari sub diverse pretexte. S-a ajuns la situații  halucinante în care pentru a se da o soluție într-un dosar anume s-a ajuns în situația în care au fost delega judecători care nici măcar nu aveau cerere. Respectiva persoană făcuse cereri de delegare la toate instanțele mai puțin la cea la care fusese delegată. După judecare, s-a desființat completul și respectiva persoană a fost delegată pe o funcție de conducere, cu diurnă. Am avut colegi care au acceptat să fie delegați dar în urma unor campanii de presă și presiuni care au durat uneori ani de zile. Se vorbește de vârsta relativ tânără de pensionare. Problema este consumul fizic și intelectual la care sunt supuși magistrații. Suntem un fel de consumabili. Ceea ce vedem acum e o întoarcere la niște vremuri pe care le consideram apuse după integrarea în UE. Și era crunt. Aia nu era justiție și riscăm să ne îndreptăm spre așa ceva”, spune Bogdan Pârlog.

11:48

Nicușor Dan, răspuns pentru fostul magistrat

„Într-un proces de selecție în care să existe mai multă conștință profesională.  componentă a CSM poate să reprezinte magistrații. În opinia mea, există o majoritate care dorește să acționeze spre o justiție bine organizată. Clasa politică acționează așa cum societatea i-a mandatat prin vot. Cred că în măsura în care această dezbatere devine una pe argumente, clasa politică va acționa în consecință”, spune președintele.

11:37

Fost magistrat: „E necesară o intervenție legislativă. Clasa politică își dorește acest lucru, fiind principala beneficiară? Eu cred că nu”

Un fost magistrat până la 1 noiembrie 2025 prezintă cazul său personal.

„Nemaifiind magistrat am libertatea de a vorbi deschis. Senzația mea este că nu s-a schimbat nimic în bine, cu excepția măririlor salariale. Tot ce s-a întâmplat în legislație, în organizare judiciară a fost un efort pentru mai multe grupuri de interese pentru a ajunge la situația de azi. Ăsta e motivul principal pentru care mi-am înaintat demisia și nu cred că se poate schimba ceva în bine într-un timp scurt.

Justiția privește toți cetățenii. Nu e normal, nu este firesc punctul în care se află.

În reportajul recorder s-a vorbit mult de ICCJ, CAB, sunt instituții cheie care sunt controlate. Oamenii care au ajuns acolo nu au ajuns acolo într-un mod artificial, aleatoriu, au fost ajutați să ajungă acolo prin diferite mecanisme.

Spuneați domnule președinte că așteptați ca justiția să se autoregleze. Acest lucru nu mai e posibil. Toate pârghiile sunt deținute în puncte cheie din sistem.

În CSM la Secția de judecători, 5 dintre ei provin de la ICCJ și curțile de apel, deci nu are reprezentative.

Eu nu mă aștept ca persoanele vizate de reportajul Recorder să vină și să-și dea demisia. Care e mecanismul ca să intre pe făgașul normal? Eu nu-l văd. Ce ar trebui, să se ancheteze singuri?

Întrebarea este unde se poate interveni. E necesară o intervenție legislativă. Clasa politică își dorește acest lucru, fiind principala beneficiară? Eu cred că nu”, spune fostul magistrat.

11:26

⁠Daniel Ungureanu, procuror Parchet de pe lângă Curtea de Apel Ploiești: „Reportajul Recorder trebuia să facă obiectul unor verificări serioase”

⁠Daniel Ungureanu, procuror Parchet de pe lângă Curtea de Apel Ploiești:

„Sunt unul dintre magistrații care au semnat acel mesaj. Este doar punctul meu de vedere. Prin semnarea acelui mesaj, n-o fac să confirm că aspectele acelui reportaj mi s-au întâmplat mie personal, însă ce am vrut eu să susțin, este că îmi doresc deschidere. Îmi doresc ca cei care vor să semnaleze probleme fără să se teamă de anumite repercusiuni. CSM a înțeles imediat să procedeze prin aducerea unor acuze – consider că este un mesaj greșit, nu cred că trebuie să arătăm cu degetul. Dacă acele aspecte semnalate în reportajul Recorder sunt reale, atunci situația este foarte gravă. Asta trebuia să facă obiectul unor verificări serioase, nu doar unele de ordin disciplinar”, spune Ungureanu.

11:24

Administrația prezidențială a transmis lista magistraților prezenți la Palatul Cotroceni

1.⁠ ⁠Dragoș Cătălin, președinte Asociația Forumul Judecătorilor din România, judecător la Curtea de Apel București

2.⁠ ⁠Alin Bodnar, Secretar General Asociația Forumul Judecătorilor, judecător la Tribunalul București

3.⁠ ⁠Mihai Cătălin Constanstin, judecător Curtea de Apel Ploiesti

4.⁠ ⁠Andrei Soare – Judecător Tribunalul Brașov

5.⁠ ⁠Liviu Cârneci, judecător Tribunal Covasna

6.⁠ ⁠Daniel Ungureanu, procuror Parchet de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

7.⁠ ⁠Deriuș Laura, procuror Parchet Judecătoria Sector 1, București

8.⁠ ⁠Vartic Marius Catalin, fost procuror DNA timp de 26 de ani, pensionat

9.⁠ ⁠Alexandru Oancea, procuror Judecătoria Gherla, eliberat din funcția la data de 01 noiembrie prin decret prezidențial, la inaintarea demisiei

10.⁠ ⁠Bogdan Pârlog , președinte Asociația Inițiativa pentru Justiție, procuror militar

11.⁠ ⁠Cristian Anghel, fost procuror la Parchet Tribunalul București și DNA, a ocupat o perioada funcțiile de consilier juridic și director ajunct in Ministerul Justiției. Pensionat in octombrie 2025.

11:16

Nicușor Dan îi ceartă pe magistrați: „Cred că ne-am îndepărtat de subiect”

„Aveți deplină liberate să spuneți ce vreți aici, dar cred că chestiunea fundamentală pentru care ne-am întâlnit azi sunt aceste acuze, sesizări de o interferență cumva injustă în carieră și în procedurile care țin de organizarea activității de magistrat. Și cred că ar trebui să ne concentrăm la acestea în discuție”, spune președintele.

11:08

Mihai Cătălin Constantin, Curtea de Apel Ploiești: „Trebuie intervenit”

Mihai Cătălin Constantin, judecător în cadrul Curții de Apel Ploiești, a propus un concurs ca la Psihologie, de gândire critică.

El spune că este potrivit pentru promovarea în funcție un test de tip grilă. Magistrații trebuie pregătiți cu examene permanente și grele, în opinia sa.

Și la Inspecția Judiciară dosarele ar trebuie repartizate la fel ca la judecători, aleatoriu, mai susține judecătorul. Și dacă se dovedește parțialitatea sa, să se redistribuie.

El a invocat și volumul mare de muncă al magistraților. Acum, la Curtea de Apel Ploiești, spune că volumul este „uman” față de cel de la la Tribunalul Ilfov, unde avea 1.300 de dosare pe an.

Acesta afirmă că taxele judiciare de timbru sunt absolut derizorii. Prin majorarea acestora, nu se vor mai promova cereri „șicanatorii”. Un dosar greu trebuie alocat unui singur complet care să se ocupe de dosarul acela „până-l scoate”. O altă soluție propusă este cauțiunea similară dreptului anglo-saxon.

10:40

Andrei Soare, Tribunalul Brașov: „Cred sincer că trebuie să ne întrebăm ca societate dacă ne dorim magistrați care să aibă un sentiment de teamă”

Trebuie să ne întrebăm cum am ajuns aici. Am ajuns aici pentru că au apărut informații că ar putea exista o problemă de polarizare a justiției. Există mulți magistrați curajoși, dar avem nevoie de reguli care să ne protejeze împotriva arbitrariului. Propunem revenirea atribuțiilor colegiului de conducere al instanței și diminuarea atribuțiilor președintelui. Președinții instanțelor pot decide specializarea unui judecător, pe ce secție îl pot pune. Un colegiu de conducere poate cenzura și echilibra potențiale decizii arbitrare. Toate procedurile de delegare să se desfășoare pe baza unor criterii obiective, preferabil teste grilă.”, spune Andrei Soare, magistrat la Tribunalul Brașov.

„Cred sincer că trebuie să ne întrebăm ca societate dacă ne dorim magistrați care să aibă un sentiment de teamă. Eu vă mărturisesc. Am asistat în ultimii ani la relatarea unor colegi. În anumite proceduri ale interviurilor, se pare că judecătorii sunt întrebați de ce au protestat sau nu pe un anume subiect, dacă au semnat sau nu vreun memorium. Toate aceste aspecte pot genera teamă în rândul magistraților. Cumva cred că de aici trebuie să înțelegeți de ce insistăm pe eliminarea probelor”.  

10:32

Magistrat: „Creează o stare de insecuritate pentru magistrați”

O procuroare care este în magistratură din 2004 și care activează în prezent în DNA, afirmă ca s-a creat un sentiment de insecuritate în rândul magistraților. Aceasta invocă dosarul Vanghelie, la care a lucrat din 2018. Potrivit acesteia, la judecarea de fond s-au mutat patru complete de judecată, fără ca procurorii să poată face ceva. Decizia penală, spune procuroarea, conține aspecte care derapează „de la ceea ce știm noi despre drept”. În opinia sa, trebuie stimulată un pic responsabilitatea magistratului care emite astfel de soluții. Cu privire la mecanismele concrete ale conducerii parchetelor, ea explică că în 2023 a cerut să se mute de pe judiciar pe urmărire penală.

„De la un timp, lucrurile nu mai stau așa. (…) Creează o stare de insecuritate pentru magistrați. Eu am făcut trimitere la o cauză definitiv judecată. Eu am intrat în dosarul Vanghelie. Sunt reale spețele arătate în spațiul public. Noi am fost puși în situația să observăm. Ce este foarte interesant este că însăși hotărârea, din expertiza mea de procuror, putem observa că sunt anumite aspecte care derapează de la normele de drept”

10:27

Fost judecător: „Trebuie să terminăm cu jocurile politice în numirea șefilor”

Un fost judecător a dezvăluit că se știa dinainte cine urma să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT și să nu se întrebe lumea de ce nu se înscriu magistrații la concurs. „Eu cred că justiția arată astfel pentru că societate românească a permis mult prea des politicului să intervină în Justiție”, a declarat el. Acesta a adăugat că a plecat din profesie, nu s-a pensionat la 48 de ani, nu pentru privilegii. „M-am săturat să deschid telefonul, să citesc presa și să aflu despre faptul că am pensie de 5.000 euro. Am pensie foarte bună, dar nu e 5.000 de euro”, a explicat el.

„Prima tema pe care doresc să o aduc în discuție: trebuie să terminăm cu jocurile politice în numirea șefilor din parchete. Când au fost numiți cei care conduc acum. Se știa cine vor fi. Cum este posibil așa ceva? (…) Există o relație între unii dintre colegii noștri magistrați și politicieni, iar acest lucru este de nepermis.”

10:25

Nicușor Dan, răspuns pentru Liviu Cârneciu, magistrat de Covasna

„Noi ne-am referit în raport exclusiv la chestiuni în funcționarea sistemului de justiție, detașări, delegări, chestiuni care nu țin de excercitarea profesiei de magistrat”, i-a transmis Nicușor Dan judecătorului Liviu Cârneciu de la Tribunalul Covasna care a vorbit despre faptul că ar putea aduce atingere profesiei de magistrat în general aspectele semnalate de Administrația Prezidențială.

10:23

Magistrat din Covasna: „S-a consolidat un sistem oligarhic în Justiție”

Liviu Cârneci, magistrat din Covasna, afirmă că „în ultimii ani s-a consolidat un sistem oligarhic în Justiție” al cărui vârf se află la nivelul ÎCCJ și al CSM. Absolut toate procedurile care influențează cariera magistratului sunt total lipsite de transparență, a continuat el. În cazul judecătorului Dănileț, exclus din magistratură, unul dintre magistrații care au decis excluderea a fost numit secretar general al Ministerului Justiției, a subliniat acesta.

„Există clar un dublu standard al Inspecției Judiciare”, a acuzat acesta. În ceea ce privește procedura transferului, criteriile nu sunt ierarhizate. Pentru promovarea în funcțiile de conducere, proba interviului este „eminamente subiectivă”, a spus el. Aproape toate procedurile care influențează cariera magistraților sunt reglementate profund deficitar, a adăugat acesta.

10:22

Magistrat: „Trebuie discutată modificare legilor justiției”

„Este extrem de important ca aspecte care constituie regrese ale sistemului judiciar să fie cunoscute de opinia publică. Sunt mai multe chestiuni pe care trei asociații foarte mari le-au indicat încă din 2022”, a declarat unul dintre magistrații prezenți la discuții.

„Există un fond solid de argumente pentru a face modificări legislative. Cel ma îndreptățit să le facă e Parlamentul. Trebuie discutată modificarea legilor justiției. Profesia de magistrat e una tăcută. Faptul că sunt atâția colegi care acceptă o astfel de discuție e un pas îmbucurător”, a mai spus el.

10:17

Nicușor Dan deschide discuția cu magistrații

„Cred că trebuie să avem o discuție despre sistemul de justiție. Este o discuție publică. Am avut foarte multe materiale de la dvs pe care le-am parcurs”, a declarat Nicușor Dan, la întâlnirea de azi cu magistrații la Cotroceni.

Preşedintele Nicuşor Dan discută la această oră cu reprezentanţii magistraţilor care vor să îi expună problemele din sistem. Șeful statului a anunțat deja că va fi o discuţie publică cu reprezentanţii care doresc să transmită un mesaj.

Nicușor Dan a anunțat duminică de la Palatul Cotroceni că, în lipsă de alternative în scandalul din Justiție, că va declanșa chiar un referendum în interiorul puterii separate a statului, Justiția. Totul pentru a dărâma Consiliul Superior al Magistraturii, despre care crede șeful statului că nu mai reprezintă interesul public, ci interese de grup, alte unor persoane.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a transmis președintelui Nicușor Dan că „nu va tolera nicio formă de ingerință, directă sau indirectă, în activitatea autorității judecătorești”. Reacția vine după ce șeful statului a anunțat că va inițiat un referendum printre magistrați pentru a stabili dacă CSM acționează „în interesul unui grup din sistemul judiciar”.


RECOMANDAREA AUTORULUI

CSM îi transmite oficial președintelui Nicușor Dan că nu poate face referendum în magistratură, pentru că ar încălca legea fundamentală a României: „Referendumul în magistratură nu este prevăzut de Constituție”

Ce i-au scris magistrații revoltați lui Nicușor Dan: „Suntem în teroare/ La CAB s-a instaurat frica/ Sub apartenența legalității se întâmplă lucruri grave”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cine ar fi câștigat Chefi la cuțite, sezonul 16. Când are loc marea finală la Antena 1
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci