Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu comunitatea de români de la New York, după ce a participat la inaugurarea intersecţiei „The Queen Marie of Romania Corner” (n.r. trad. – Intersecția Regina Maria), în contextul aniversării a 100 de ani de la turneul istoric al Reginei Maria în Statele Unite.
„Am avut o întâlnire plină de entuziasm la New York cu comunitatea românească din Statele Unite. Am discutat despre România, despre legătura cu patria și despre modul în care experiența românilor din diaspora poate contribui la ceea ce construim împreună.
Anterior, am dezvelit placa „Colțul Reginei Maria a României”, marcând astfel centenarul vizitei Reginei Maria în Statele Unite. Regina Maria a înțeles cât de important era ca România să fie cunoscută și respectată dincolo de granițele sale”, a afirmat Nicușor Dan pe X.
Președintele României a subliniat că autoritățile române au responsabilitatea de a continua promovarea culturii naționale peste Ocean. Experiența românilor stabiliți în Statele Unite poate servi drept exemplu pentru a arăta modul în care aceștia au adus contribuții benefice comunităților în care s-au integrat.
„Un secol mai târziu, păstrarea acestei amintiri ne reamintește de responsabilitatea de a continua ceea ce au clădit înaintașii noștri.
În acest spirit, am discutat despre importanța păstrării identității și a legăturii cu România, dar și despre modul în care experiența românilor care au excelat într-o societate mult mai competitivă poate fi valorificată pentru a face bine, atât aici, cât și în România.
Statul român se întreabă de multă vreme cum poate colabora mai eficient cu diverse structuri, fie ele publice sau private. Experiența comunității românești din Statele Unite poate juca un rol important și în acest demers”, a afirmat Nicușor Dan, într-o postare pe platforma X.
Președintele Nicușor Dan a menționat evoluția României, în special după aderarea la Uniunea Europeană, și a subliniat că cetățenii au acumulat expertiză într-o serie de domenii, iar acest aspect trebuie promovat în afara granițelor țării.
„Este important, totodată, să avem o perspectivă corectă asupra României. În ciuda numeroaselor neajunsuri resimțite pe bună dreptate de românii din țară – corupția, funcționarea deficitară a anumitor instituții și toate celelalte probleme cunoscute – trebuie să înțelegem bine punctul de plecare și să recunoaștem în mod obiectiv progresele semnificative realizate de România în ultimii ani, în special după aderarea la Uniunea Europeană, în urmă cu două decenii.
România dispune de un potențial uriaș: prin calificarea oamenilor săi, printr-un sector privat foarte dinamic și printr-un nivel rezonabil al sistemului de educație, cel puțin în câteva domenii cheie.
Societatea românească a acumulat o anumită expertiză în numeroase domenii. Îmi doresc ca anii ce urmează să fie dedicați consolidării și stabilizării acestei expertize, astfel încât să devenim o societate stăpână pe propriul destin.
Acesta este obiectivul pentru anii care vin. Iar în acest efort, legătura cu românii din străinătate și valorificarea potențialului pe care îl avem cu toții pot juca un rol esențial”, a mai adăugat Nicușor Dan.
FOTO: X @Nicusor Dan