Prima pagină » Știri politice » Programul SAFE, văzut prin ochii unui fost șef al Statului Major: „Este o soluție, dar nu este singura și, poate, nu întotdeauna și cea mai bună”

Programul SAFE, văzut prin ochii unui fost șef al Statului Major: „Este o soluție, dar nu este singura și, poate, nu întotdeauna și cea mai bună”

Programul SAFE, văzut prin ochii unui fost șef al Statului Major: „Este o soluție, dar nu este singura și, poate, nu întotdeauna și cea mai bună”

Începutul săptămânii aducea veste că României i-a fost alocată suma de aproximativ 17 miliarde de euro prin Programul SAFE. Banii alocați de către Comisia Europeană vor putea fi obținuți sub forma unui împrumut cu o perioadă de grație de 10 ani și o maturitate de 45 de ani.

Potrivit Ministerului de Finanțe, dobânzile sunt avantajoase și, „în funcție de opțiunea statului, poate fi acordată și o prefinanțare de 15% din împrumut”. De asemenea, suma distribuită pentru România este a doua cea mai mare la nivelul statelor membre, după Polonia, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030.

„Este o bancă, asta este SAFE”

Pentru a înțelege mai bine oportunitățile acestui program pentru apărarea României, Gândul a stat de vorbă cu generalul cu patru stele Ştefan Dănilă, şef al Statului Major General al Armatei Române în perioada 2011-2015.

Întrebat pe ce componente ar trebui să mizeze mai mult România în contextul acestui program, generalul Ștefan Dănilă a precizat că mai întâi trebuie verificate clar condițiile care trebuie îndeplinite pe fiecare componentă în parte.

„N-aș putea să vă spun, pentru că pentru a pentru a accesa fondurile trebuie să îndeplinești niște condiții. Adică trebuie să fie mai multe state, nu un singur stat, care să facă achiziția pe programul respectiv de înarmare. Sunt mai multe condiții acolo, nu le știu pe toate, dar ele pot fi verificate.

Fondul acesta este un un fond de împrumut. Deci este o bancă, asta este SAFE. Este un fond realizat la nivelul Uniunii Europene, care permite statelor europene să se împrumute din acest fond pentru a achiziționa armament sau pentru a face investiții în infrastructură pe linia mobilității militare. Există niște condiții acolo pentru a accesa aceste fonduri, care, din câte știu eu, au o dobândă foarte mică sau dobândă zero”, a spus fostul șef al Statului Major General al Armatei Române.

„Dacă nu producem, noi vom cumpăra”

Întrebat dacă Programul SAFE reprezintă o oportunitate pentru Armata României, generalul Ștefan Dănilă a spus că „este o oportunitate, dar nu este unică”.

„Este o oportunitate, dar există și alte variante. Adică este o soluție, nu este o oportunitate. Este o soluție nouă pentru cei care trebuie să achiziționeze armament. De ce a fost realizat acest fond? Acest fond a fost realizat la un nivelul Uniunii Europene în primul rând pentru a încuraja nu înarmarea, ci a încuraja industria de apărare din statele europene. Din păcate, noi nu prea avem industria de apărare care să beneficieze de aceste fonduri.

Banii se dau pentru achizițiile de tehnică militară și echipamente militare. Dar noi nu producem. Dacă nu producem, noi vom cumpăra. Înseamnă că acești bani îi vom lua, vom cumpăra din altă parte și ulterior vom plăti aceste împrumuturi”, a spus generalul Ștefan Dănilă.

„Dacă doar vom cumpăra folosind aceste fonduri și nu vom atrage în țară, înseamnă că nu am înțeles exact mecanismul”

De asemenea, generalul a precizat că, din cauza timpului scurt în care pot fi utilizați banii, România riscă să folosească aceste sume doar pentru achiziții, nu și pentru investiții.

„Eu spun că pentru unele programe la care putem să facem achiziție împreună cu alte state, în condițiile în care pentru achizițilei respective negociem memorandum prin care și noi să producem ceva în țară, pentru că nu se poate discuta de offset, dar când se negociază cu grupul de state care vor face achiziția comună și vor accesa aceste fonduri, se poate negocia, se poate discuta și despre implicarea industriei românești. Dacă se face în felul ăsta, se pot face investiții în România. Adică acești bani pot fi considerați investiții în România sau parte dintre ei să vină și în România.

Dacă doar vom cumpăra folosind aceste fonduri și nu vom atrage în țară, nu vom atrage și investiții, adică nu vom atrage o parte dintre din acești bani în România, înseamnă că nu am înțeles exact mecanismul. Mi-e teamă că fiind un termen destul de scurt în care se pot folosi aceste fonduri din SAFE, noi vom putea fi parte numai a achizițiilor și nu a utilizări lor ca investiții”, a explicat generalul Ștefan Dănilă, pentru Gândul.

„SAFE este o soluție, dar nu este singura soluție și poate că nu întotdeauna este și cea mai bună”

Fostul șef al Statului Major General al Armatei Române vede, însă, și alte posibilități de atragere a fondurilor pentru dezvoltarea apărării României.

„Există fonduri pentru achiziția din Statele Unite, dar există și posibilitatea continuării achizițiilor la nivel național pe fondul din buget, pentru că de fapt este același lucru. Atât timp cât vorbim despre creșterea bugetului pentru apărare la 3-3,5% sau către 5%, înseamnă că putem să avem fonduri pentru achiziții din buget și aceste fonduri din buget nu ar fi condiționate de nimic.

Și atunci putem să facem contracte de achiziții cu offset, putem să facem contracte de achiziții așa cum dorim noi. Asta este ideea pentru care spun că SAFE este o soluție, dar nu este singura soluție și poate că nu întotdeauna este și cea mai bună”, a spus generalul Ștefan Dănilă.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat sâmbătă că săptămâna viitoare vor începe discuțiile tehnice cu Comisia Europeană, urmând ca lista finală a proiectelor să fie decisă în noiembrie, împreună cu Comisia Europeană.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Ionuț Moșteanu anunță că lista finală a proiectelor din Programul SAFE va fi stabilită în luna noiembrie

Guvernul CONFIRMĂ! Prețurile alimentelor de bază nu vor mai fi plafonate de la 1 octombrie: „Decizia a fost luată de coaliția de guvernare”

Diana Buzoianu a numit un director interimar la Apele Române: „Are un mandat foarte clar de reorganizare”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!