Prima pagină » Știri politice » Radu Miruță recunoaște senin că, la două luni distanță de la incidentul cu drona din Portul Constanța, nu a primit răspuns din Ucraina la propunerile sale: „Noul ministru al Apărării mi-a zis că nu are nimic împotrivă. Așteptăm”

Radu Miruță recunoaște senin că, la două luni distanță de la incidentul cu drona din Portul Constanța, nu a primit răspuns din Ucraina la propunerile sale: „Noul ministru al Apărării mi-a zis că nu are nimic împotrivă. Așteptăm”

Radu Miruță, ministrul demis al Apărării, recunoaște că România nu a primit încă, la peste două luni de la incidentul cu drona detonată în Portul Constanța, un răspuns oficial din partea Ucrainei la solicitarea privind autodistrugerea programată a dronelor care intră în apele teritoriale românești. Miruță afirmă însă că a discutat cu noul ministru ucrainean al Apărării, care i-ar fi transmis că nu se opune solicitării și că va face demersurile necesare pentru implementarea soluției tehnice.

Radu Miruță a explicat, la„Defense Romania”, că există o soluție tehnică prin care dronele ucrainene să se autodetoneze atunci când intră în apele teritoriale ale României, inclusiv în situația în care acestea nu mai au comunicații. Ministrul spune că a discutat această variantă cu omologul său ucrainean și că a primit un acord de principiu pentru implementarea ei, însă România așteaptă încă notificarea oficială de la Kiev. Discuția are loc la mai mult de două luni după ce, la începutul lunii iunie, o dronă maritimă s-a autodetonat în Portul Constanța, la dana 78, situată în apropierea terminalului Oil Terminal și a unei dane destinate încărcării gazelor. Marina Ucraineană a susținut că  drona a ajuns în România, din cauza sistemelor de bruiaj inamice.

„Există cu certitudine soluție tehnică ca dronele ucrainene să se autodetoneze când intră în apele teritoriale ale României. (…) 100% cerința noastră nu încurcă frontul și nu creează un handicap în modul în care luptă ei împotriva Rusiei. Războiul acela nu are de ce să se poarte la 12 mile marine de țărmul românesc”, a declarat Miruță.

Miruță susține că are un acord informal din partea noului ministru ucrainean al Apărării

Ministrul spune că soluția poate funcționa inclusiv după pierderea comunicațiilor cu drona, întrucât dispozitivul electronic dispune de un modul care permite declanșarea automată, potrivit explicațiilor sale. Miruță afirmă că noul ministru ucrainean al Apărării, Evhenii Hmara, i-ar fi spus că „nu are nimic împotrivă” solicitării și că se va ocupa ca aceasta să fie implementată

„Noul ministru al Apărării mi-a spus că nu are nimic împotrivă acestei solicitări și se va preocupa ca asta să se întâmple. Ceea ce e un pas bun, pentru că, de obicei, în zona militară și în zona diplomatică, dacă nu vrei să faci ceva, nu spui ferm. O lași așa. El a spus ferm. Pentru că tehnic nu e un motiv să ne refuze. Așteptăm notificarea prin care ei ne spun că orice pleacă lansat de la ei la apă are implementată această programare”, a spus Miruță.

Deputaţii ucraineni au numit săptămâna trecută un nou ministru al apărării, pe Evhenii Hmara, fost ofiţer de rang înalt din forţele speciale. Schimbarea vine pe fondul unor noi turbulenţe politice pentru preşedinte, care s-a confruntat cu săptămâni întregi de proteste în urma demiterii lui Mîhailo Fedorov, în vârstă de 35 de ani.

Miruță a declarat, în iunie, că ulterior incidentului din Portul Constanța comunicarea dintre oficialii români şi cei ucraineni pe zona militară a devenit „mai rapidă” şi se desfăşoară „aproape în timp real”. Săptămâna trecută, o altă drona marină a fost distrusă de Armata Română cu tunul de bord al unui avion F-16 românesc, în zona platformei Neptun Deep din Marea Neagră. Drona se afla la câteva sute de metri de lucrările pentru extracția gazelor. MApN a decis intervenția pentru protejarea oamenilor și a infrastructurii. Autoritățile ucrainene au confirmat că drona nu provenea din Ucraina.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Scene incredibile pe stadion! Un bebeluș a intrat pe teren și a oprit meciul. Ce s-a întâmplat apoi
Click
Parada modei, pe scena Festivalului Mamaia. Florin Burescu dă verdictul: „Multe n-au depășit perioada lor de glorie”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?