Prima pagină » Știri politice » Trump și Putin, la o mică DISCUȚIE amuzantă după negocierile restrânse / Concluziile întâlnirii

Trump și Putin, la o mică DISCUȚIE amuzantă după negocierile restrânse / Concluziile întâlnirii

Aproape trei ore a durat marea întâlnire, în format restrâns, dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin. Dejunul de lucru a fost anulat, iar Vladimir Putin a decolat din Alaska, în mai puțin de o oră după conferința de presă comună.

Înainte de a ieși la declarațiile de presă, Trump și Putin au mai zăbovit, preț de câteva secunde, în cadrul ușii.

În imaginile furnizate de Kremlin, se vede că cei doi au o discuție destinsă, chiar amuzantă, judecând după felul în care râde și-și balansează trupul președintele rus, chiar dacă este cu spatele către cameră. Deși Putin vorbește limba engleză, lângă cei doi este și un interpret care înlesnește buna înțelegere între cei doi președinți.

Liderul de la Kremlin pare că aprobă tot ce-i spune Trump. La final, cei doi își strâng mâna.

Președintele american nu renunță celebrul său handshake, și-i cuprinde mâna lui Putin, cu ambele palme, în semn de prietenie.

Cu ce concluzii se încheie întâlnirea din Alaska

Numai cuvinte laudative au avut cei doi președinți, unul la adresa celuilalt, și referitoare la discuții. Gazda evenimentului l-a invitat pe Vladimir Putin să aibă primul cuvânt, încălcând, astfel, tradiția.

Putin și-a început discursul la conferința de presă recunoscând că relațiile SUA-Rusia au avut de suferit în ultimii ani. De obicei, atunci când un președinte american găzduiește un omolog străin, conferința de presă comună începe cu declarațiile liderului american, urmate cele ale invitatului.

Negocierile dintre Putin și Trump s-au desfășurat într-o „atmosferă respectuoasă, constructivă și reciproc respectuoasă”, a declarat Putin. Trump a spus că au avut „o întâlnire extrem de productivă și s-a convenit asupra multor puncte”.

În ceea ce privește un acord, Donald Trump a declarat că „s-au făcut unele progrese” și „mari progrese” în întâlnirea bilaterală. Totuși, a adăugat el, „nu există acord, până nu există un acord”.

La rândul său, Putin a spus că motivele principale ale războiului trebuie eliminate pentru ca războiul din Ucraina să se încheie și le-a transmis liderilor ucraineni și europeni să nu interfereze cu „progresul emergent”.

Alte subiecte menționate: Putin a spus că este de acord că securitatea Ucrainei ar trebui asigurată. De asemenea, a susținut la un moment dat că războiul din Ucraina nu ar fi avut loc dacă Trump ar fi fost președinte în 2022.

Ce urmează? Trump va avea „diverse apeluri” de făcut după summit – unele dintre acestea incluzând apeluri către NATO, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți oficiali competenți.

Și, eventual, o vizită la Moscova a președintelui Trump.

La finalul declarațiilor președintelui american, președintele Rusiei a spus în engleză:

„Data viitoare la Moscova”

Trump a răspuns că remarca i-ar atrage „puțină critică”, dar că „și-ar putea imagina cum ar putea avea loc”.

„Este o propunere interesantă, voi fi puțin criticat. Dar cred că este posibil să se întâmple”, i-a răspuns Trump.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în Europa. Ungaria întoarce SPATELE Rusiei după era Orbán: „Le închidem ușa în nas”
Digi24
„Fără piraterie, Lavrov, doar afaceri”. Reacția Ucrainei după ce Moscova a acuzat-o de „terorism pur”
Cancan.ro
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Cine e controversatul diacon Tudor Feodor Afanasov, care acuză un val de „rusofobie” în România și strânge dovezi ale discriminării etnicilor ruși
Mediafax
Rabla Auto 2026 începe pe 20 iulie. Actele necesare pentru înscriere
Click
Satul din România în care au mai rămas doar 20 de locuitori. Nu există nici magazin și nici medic. „Oamenii sunt pe cale de dispariție”
Digi24
China se pregătește în secret de prăbușirea regimului Putin și schimbarea puterii la Kremlin (WSJ)
Cancan.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Descopera.ro
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
Cei mai vechi quasari descoperiți vreodată adâncesc un mister spațial uimitor