USR a scos „de la sertar” un proiect de lege din 2024 prin care propune limitarea numărului de mandate al directorilor SRI, SIE și SPP și solicită urgentarea întocmirii unui raport parlamentar. În 2024, USR îi acuza pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă că ar fi scos de la votul final inițiativa legislativă. Tot USR declara, la acea vreme, că cei doi premieri ar fi acționat la ordinele serviciilor. Gândul prezintă, în exclusivitate, documentul.
Inițial, propunerea L 662/2024 a fost înaintată pentru raport Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului, cu termen de raport până la 11.02.2025.
Timp de aproape doi ani, USR nu a mai revenit asupra propunerii legislative, iar viteza cu care a acționat, în prima zi de activitate parlamentară după vacanța de vară, nu este întâmplătoare. Faptul că USR scoate documentul „de la sertar” și revine cu noi solicitări pentru întocmirea unui raport reprezintă, în mod evident, o acțiune coordonată, în tandem cu acuzațiile aduse șefului SPP, Lucian Pahonțu.
USR solicită înscrierea propunerii legislative pe ordinea de zi a plenului Senatului și afirmă că inițiativa reprezintă „o preocupare publică majoră”.
„Solicităm în continuare ca cele două comisii raportoare să emită actul în ședință comună sau în ședințe separate, oricare dintre acestea intervine mai curând, și solicităm în continuare înscrierea proiectului pe ordinea de zi a plenului Senatului, în datele de 7-9 septembrie 2026”, se arată în documentul pe care îl publicăm mai jos.
Actul oficial este semnat de liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș.