Prima pagină » Știri politice » Vlad Cosma, citat la Parchetul General să-și susțină plângerea împotriva procurorilor DNA Ploiești: Am o listă de 30 de persoane care au depus plângere împotriva lui Negulescu

Vlad Cosma, citat la Parchetul General să-și susțină plângerea împotriva procurorilor DNA Ploiești: Am o listă de 30 de persoane care au depus plângere împotriva lui Negulescu

Vlad Cosma, citat la Parchetul General să-și susțină plângerea împotriva procurorilor DNA Ploiești: Am o listă de 30 de persoane care au depus plângere împotriva lui Negulescu
Detalii pe Gândul.

„Nu dețin decât înregistrări cu oamenii care au încercat să îmi facă rău mie și familiei mele. Nu pot să vă spun despre ce e vorba, am înregistrări cu cei patru. Din punctul meu de vedere, arată natura discuțiilor purtate în cadrul biroului DNA. Le depun la dosar. Sunt înregistrări cu mine și cei patruv procurori din DNA. Toate înregistrările pe care le depun mă includ și pe mine, nu există înregistrări în care eu să nu apar. Nu (au fost prelucrate -n.r.), tocmai de aceea le-am adus și le și depun, pentru a nu exista aceste suspiciuni. Sunt făcute în biroul de la PCA Prahova, când domnul Negulescu lucra acolo și în biroul de la DNA Ploiești, inclusiv în momentul în care domnul Negulescu își începuse activitatea la DNA”, a declarat fostul deputat Vlad Cosma, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

Acesta a mai susținut că toate neregulile pe care le-a constatat au fost deja semnalate în spațiul public și în fața organelor abilitate.

„Am o listă cu 30 de persoane care au depus plângeri și sesizări împotriva acestui procuror (Mircea Negulescu, n.r.). (…) Din ce am văzut și eu în presă, toți spun același lucru, deși nu ne cunoaștem. Descriu aceeași modalitate de a falsifica probe și de a incrimina oamenii pe nedrept cu tot felul de mijloace ilegale, din punctul nostru de vedere. Poate lui Negulescu i se par legale. (…) Acestea sunt persoane care au depus diverse plângeri împotriva acestor metode ilegale, persoane care în ultimii doi ani au semnalat atât public cât și în fața organelor anumite ilegalități. (…) Am depus în plângerea de la Parchetul General, am enumerat dosarele penale în care s-au întâmplat aceste lucruri și despre care pot să prezint dovezi. Nominal, sunt vizați: Sebastian Ghiță, Victor Ponta, Daniel Savu, Andrei Volosevici. Mai mulți oameni politici”, a mai spus Cosma.

Vlad Cosma a precizat, la ieșirea de la Parchetul General, că nu a fost audiat de procurori, urmând să dea declarații în fața acestora zilele următoare.

„Am adus poze, scrisuri și înregistrări audio. Trebuie să ajung la Inspecția Judiciară la ora 13.00. S-a sesizat ca urmare a dezvăluirilor pe care le-am făcut în spațiul public. Am făcut declarații de martori din mai multe dosare penale. Sunt mulți martori care au decl despre abuzurile comise pe care le-am depus și voi mai depune în continuare. Săptămâna viitoare voi da o declarație completă”, a completat Vlad Cosma.

Este vorba despre plângerea depusă pe 9 februarie de către de către Vlad Cosma împotriva procurorilor Giluela Diaconu, Alfred Savu, Lucian Onea și Mircea Negulescu, ultimul fiind recent exclus din magistratură.

Fostul deputat îi acuză pe procurori de compromiterea intereselor justiției, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu și constituirea de grup infracțional organizat.

În urma plângerii depuse de Vlad Cosma, a fost înregistrat un dosar pe rolul Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

Acesta a mai fost citat să se prezinte pe 20 februarie la Parchetul General, însă nu a venit.

Postul Antena 3 a difuzat mai multe înregistrări prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici și de afaceri, printre care și lui Sebastian Ghiță. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploiești Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente și probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ