Prima pagină » Sănătate » Ce se întâmplă cu noi după ce inima nu mai bate

Ce se întâmplă cu noi după ce inima nu mai bate

Ce se întâmplă cu noi după ce inima nu mai bate
Cercetătorii americani, britanici și austrieci au realizat cel mai amplu studiu despre experiențele la limita morții. În urma experimentului, oamenii de știință au aflat ce se întâmplă cu noi după ce nu ne mai bate inima. Rezultatul este unul spectaculos.

În cadrul celui mai amplu studiu realizat vreodată despre experiențele la limita morții, cercetătorii au aflat detalii interesante despre ce se întâmplă după ce inima și creierul nu mai funcționează.

Studiul, început în anul 2008, a implicat peste 2.000 de oameni care au suferit un stop cardiac, pacienți din 15 spitale din Statele Unite, Marea Britanie și Austria, notează Descoperă.

Aproximativ 40% dintre cei care au supraviețuit au declarat că au fost conștienți în perioada în care erau morți clinic, adică inima lor nu mai bătea.

Medicul Sam Parnia, autorul studiului, spune că după ce inima nu mai bate, există un interval de aproape 3 minute în care mai există o formă de conștiență, deși creierul nu mai funcționează după primele 30 de secunde de stop cardiac.

„Nu există o clipă a morții. Moartea începe când se oprește inima și este un proces care continuă o perioadă”, precizează Parnia.

Cercetătorii au aflat durata acestui interval datorită unui pacient care a supraviețuit unei experiențe la limita morții. El a spus că a auzit aparatul de resuscitare folosit de medici, care bipăia la un interval de 3 minute. Acel pacientul auzise de două ori sunetul.

În plus, tot ce descrisese bărbatul se întâmplase în realitate în perioada în care medicii au încercat să-l salveze.

Sam Parnia crede că mulți pacienți au experiențe la limita morții în timpul unui stop cardiac, dar unii dintre ei nu-și mai pot aminti din cauza medicamentelor pe care le primesc.

Proiectul condus de Sam Parnia se numește Aware și a fost lansat în 2008. Până acum au fost analizați peste 2.000 de pacienți, dintre care 330 au supraviețuit stopului cardiac.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană