Prima pagină » Social » Jandarmii vâlceni, în alertă. URȘII au invadat localitățile din județ

Jandarmii vâlceni, în alertă. URȘII au invadat localitățile din județ

Jandarmii vâlceni, în alertă. URȘII au invadat localitățile din județ

Jandarmii au intervenit în mai multe localități din județul Vâlcea, în urma apelurilor prin care cetățenii sesizau prezența unor urși în apropierea zonelor locuite.

„Vineri, în jurul orei 01.00, un apel la 112 semnala prezența unui urs pe drumul principal din localitatea Muereasca. Aproximativ patru ore mai târziu, o altă sesizare indica prezența unui urs pe drumul de legătură dintre Fedeleșoiu și Malul Alb;

sâmbătă, 24 august, după-amiaza, în satul Sălătrucel din comuna Șerbănești, un bărbat a sesizat prezența unui urs în spatele gospodăriei sale. Acesta a fost îndrumat să rămână în siguranță și să nu încerce să alunge animalul. La sosirea echipajelor, ursul nu a mai fost găsit, nefiind înregistrate pagube”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Ieri, o ursoaică însoțită de doi pui a fost observată în satul Trundin din comuna Vlădești. Tot în cursul aceleiași zile, seara, un alt urs a fost semnalat pe stradă, în apropierea locuințelor din satul Telechești, comuna Măldărești. În ambele situații, la sosirea jandarmilor, animalele sălbatice nu au mai fost identificate și nu au fost înregistrate pagube materiale sau victime.

În toate cazurile, echipajele de jandarmi au acționat conform procedurilor legale, în colaborare cu celelalte instituții abilitate, pentru a preveni incidentele și a menține siguranța comunităților.

Autoritățile recomndă cetățenilor ca, în cazul în care observă prezența unui urs:

  • să apeleze imediat numărul unic de urgență 112;
  • să nu încerce sub nicio formă să se apropie de animal sau să îl hrănească;
  • să evite realizarea de fotografii sau filmări care presupun apropierea de urs;
  • să se adăpostească într-un loc sigur și să respecte indicațiile autorităților.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Alina Gorghiu a găsit soluția la problema urșilor: „Nu coborâți din mașină!” Ce alte sfaturi salvatoare ne mai dă liberala

Fugarul Emil GÂNJ, VÂNAT de polițiști în tunelurile secrete ale Armatei. Labirintul subteran a fost săpat acum mai bine de 50 de ani, de frica unei invazii rusești

Cale de acces și parcare, fără autorizație, lângă Vama Siret. Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, intervenție promptă după ce Poliția Rutieră a tras semnalul de alarmă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!