Prima pagină » Social » Trafic feroviar în haos, după ce o șină s-a rupt în zona Roșiorii de Vede. Trei trenuri, oprite în staţii

Trafic feroviar în haos, după ce o șină s-a rupt în zona Roșiorii de Vede. Trei trenuri, oprite în staţii

Ruxandra Radulescu
Trafic feroviar în haos, după ce o șină s-a rupt în zona Roșiorii de Vede. Trei trenuri, oprite în staţii

Trei trenuri sunt oprite în staţii, înregistrând întârzieri, din cauza unei şine rupte, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulaţia feroviară pe distanţa Măldăeni – Mihăeşti, fiind suspendată temporar, trasnsmite News.ro.

”Pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulaţia feroviară este temporar suspendată pe distanţa Măldăeni – Mihăeşti, pe firul II, începând cu ora 07:10. Menţionăm că, pe acest sector, firul I este închis permanent, fiind în desfăşurare lucrări programate de reabilitare a infrastructurii feroviare”, transmite marţi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Măsura a fost dispusă din motive de siguranţă feroviară, ca urmare a identificării unei şine rupte la kilometrul feroviar 115+500.

Echipele de intervenţie ale CFR SA au fost mobilizate imediat, la faţa locului acţionând personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Cai Ferate Craiova, pentru evaluarea situaţiei şi executarea lucrărilor necesare remedierii defecţiunii, în vederea reluării circulaţiei în condiţii de siguranţă.

Până la finalizarea intervenţiei şi redeschiderea circulaţiei pe segmentul afectat, următoarele trenuri staţionează în staţiile adiacente, înregistrând întârzieri faţă de graficul normal de circulaţie: R 11614, de la ora 07:20, R 9910 de la ora 07:35, ambele cu destinaţia Bucureşti Nord, şi IR 72 (care circulă pe ruta Bucureşti – Nord Curtici) de la ora 07:50.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!