Primarul Capitalei și prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a ajuns joi la DNA pentru audieri, cu puțin timp înainte de ora 14.00, cu acuzații grave. Jurnalistul Gândul Adina Anghelescu a comentat acest dosar, aducând detalii de ultimă oră în emisiunea Ai Aflat! Astfel, edilul ar fi acuzat că ar fi dat mită. ">Urmăriți integral emisiunea pe Youtube.
„Nu știu nimic”, a declarat Ciprian Ciucu, omul de încredere al lui Ilie Bolojan, la intrarea în sediul DNA. Potrivit surselor Gândul, la DNA ar exista 4 dosare privind acuzații de deturnare de fonduri în timpul campaniei electorale.
Jurnalista Adina Anghelescu, specializată pe justiție și investigații, a intervenit în emisiunea lui Ionuț Cristache de joi și a explicat toate acuzele din dosar.
„Este un context foarte nefavorabil pentru tabăra lui Ilie Bolojan. Fix în această perioadă, într-un dosar în care s-au început cercetările încă din 2025, Ciprian Ciucu a fost chemat astăzi. I s-au adus la cunoștință, din informațiile pe care le-am, acuzațiile că este suspect în acest dosar. O acuzație foarte gravă, luare de mită în formă continuată. Ar fi vorba de mai multe autorizații de construcții și avize. Ar fi fost date de el pe vremea când era sub mandat de primar la sectorul 6. Sunt, conform surselor, mai multe declarații al unor martori care ar fi fost deja audiați în acest dosar”.
Jurnalista a mai explicat contextul anchetei DNA, în plină criză politică și în pline negocieri pentru învestirea guvernului Veștea. Adina Anghelescu a punctat că poate fi o coincidență. În orice caz, doar procurorul de caz poate stabili și ar putea dovedi legătura lui Ciucu cu presupusa mită din campania sa electorală.
Întrebarea care se pune și răspunsul unor specialiști în drept este aceea că Ciucu ar fi putut fi chemat până acum. Dar de ce nu s-a făcut această audiere și e pus sub acuzare până acum? Răspunsul specialiștilor în drept este că strategia procurorului nu o cunoaște nimeni. El adună mai întâi toate probele pentru a le pune pe masă și pentru a fi sigur că dacă ar putea cere o măsură de siguranță, cum ar fi un eventual arest la domiciliu sau control judiciar, nu mă gândesc la o arestare, Doamne ferește, atunci ar trebui ca el să aibă un minimum de probatoriu în fața judecătorului de drepturi și libertăți. Nu știm care ar fi mobilele pentru care Ciprian Ciucu ar fi luat, cum susțin procurorii, bani care ar fi fost duși către campania electorală pe care acesta a avut-o în calitate de candidat la Primăria Generală a Capitalei.
Numai că șpaga aceasta trebuie să fie dovedit că avea de la bun început această țintă în sprijinul campaniei lui electorale. Aici trebuie făcută o legătură de cauzalitate pe care la ora actuală nu o cunoaștem, nu știm cum a făcut procurorul această legătură. Strategia procurorului poate să coincidă sau nu cu ceea ce se petrece în plan politic. Adică unii o să spună, dom’le, n-avea cum procurorul să știe acum. Nu-l interesează pe el ce se petrece în plan politic. Însă, întrebarea rămâne, bineînțeles.
Știu că exista cel puțin un denunțător în dosar, însă deocamdată numele este ținut la secret, a completat jurnalista. Adina Anghelescu a mai punctat că, dacă se dovedește a fi vinovat, toate acuzațiile cumulate l-ar costa pe liberal 6-7 ani de închisoare.