Prima pagină » Știri politice » Ce a răspuns Nicușor Dan la întrebarea cu privire la raportul privind anularea alegerilor: „Îl terminați anul acesta”?

Ce a răspuns Nicușor Dan la întrebarea cu privire la raportul privind anularea alegerilor: „Îl terminați anul acesta”?

Luiza Dobrescu

Președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu au participat vineri, 6 noiembrie, la reuniunea de lucru a președinției Asociației Curților Constituționale Francofone, organizată de Curtea Constituțională a României, cu tema „Societatea informațională și democrația constituțională”. În discursul său, șeful statului a vorbit despre importanța protejării valorilor constituționale și despre amenințările reprezentate de dezinformare, care generează „vulnerabilități în toate societățile democratice”, fără să facă însă vreo referire la anularea alegerilor prezidențiale din 2024 sau la raportul promis pe această temă. La finalul evenimentului, pe holurile Parlamentului, un jurnalist l-a întrebat dacă raportul este gata și dacă va fi prezentat până la sfârșitul anului. Însoțit de președinta CCR, Simina Tănăsescu, Nicușor Dan nu a oferit un răspuns tranșant, ci a evitat să precizeze un termen, anunțând doar că va organiza o conferință de presă săptămâna viitoare.

Ce a spus Nicușor Dan la reuniunea CCR

După ce a primit cuvântul de la președinta CCR, Simina Tănăsescu, Nicușor Dan și-a început discursul în limba franceză, pe care a folosit-o timp de aproximativ un minut, după care a continuat în limba română.

Președintele a vorbit despre importanța protejării valorilor constituționale și despre provocările pe care mediul informațional le ridică pentru democrațiile contemporane și a atras atenția asupra dezinformării și manipulării informațiilor, despre care a spus că generează vulnerabilități în toate societățile democratice.

Deși reuniunea a avut loc cu aproximativ o lună înainte de împlinirea a doi ani de la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, Nicușor Dan nu a abordat în discurs subiectul raportului promis privind evenimentele care au dus la anularea scrutinului.

Nicușor Dan, întrebat dacă raportul este gata. Președintele a anunțat o conferință de presă

După încheierea evenimentului, pe holurile Parlamentului, un jurnalist l-a întrebat pe șeful statului dacă documentul privind anularea alegerilor este finalizat și dacă va fi prezentat până la sfârșitul acestui an.

Jurnalist: „Raportul e gata? Îl terminați anul acesta?”

Nicușor Dan: „Facem conferință de presă săptămâna viitoare și răspundem la întrebări”.

  • Președintele nu a precizat dacă raportul este finalizat și nici dacă documentul va fi făcut public până la sfârșitul anului. Acesta a indicat doar că va răspunde întrebărilor jurnaliștilor în cadrul conferinței de presă anunțate pentru săptămâna viitoare.

De câte ori a promis Nicușor Dan că va prezenta raportul

Nicușor Dan a promis în repetate rânduri că va prezenta un raport privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. De la preluarea mandatului, președintele a avansat mai multe termene, care au fost ulterior depășite.

În mai 2025, acesta vorbea despre prezentarea documentului „în cel mai scurt timp”.

Ulterior, în iunie 2025, indica un interval de una-două săptămâni. În toamna aceluiași an, termenul a fost prelungit, președintele explicând că mai sunt necesare câteva luni pentru documentare.

În decembrie 2025, Nicușor Dan indica drept termen sfârșitul lunii ianuarie 2026, iar ulterior vorbea despre un interval de două-trei luni.

În aprilie 2026, șeful statului afirma că raportul va fi prezentat în cursul anului, ”în mod categoric”. În iunie, însă, nu a mai avansat o dată precisă, vorbind despre un ”termen rezonabil”.

La 1 octombrie 2026, întrebat din nou despre document, Nicușor Dan declara: „Dacă l-am promis, o să-l avem”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un celebru youtuber american a mâncat într-unul dintre cele mai sărace cartiere din România. Reacția după ce a gustat mâncarea
Digi24
Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Ce alocație primesc, de fapt, copiii ucraineni, comparativ cu cei români? De unde vine mitul celor 3.800 de lei care circulă din nou pe rețelele de socializare
Mediafax
SCANDALOS! Lucrătorii unei primării din Suceava au cărat gunoi cu drapelul românesc. Ce spune primarul AUR
Click
Jean Paler, din nou pe patul de spital! Ce s-a întâmplat cu actorul după al doilea AVC: „Mă simt mai bine”
Digi24
Vasluiul nu mai este cea mai săracă zonă a țării. Ce județ i-a luat locul
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!