Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Cum se perpetuează la nesfârșit puterea. Tucă: De-aia lor nu le pasă, pentru că au sistemul în spate/Nicușor e prizonierul lui

Cum se perpetuează la nesfârșit puterea. Tucă: De-aia lor nu le pasă, pentru că au sistemul în spate/Nicușor e prizonierul lui

Într-o ediție transmisă live din studioul Gândul a emisiunii Ai Aflat!, jurnaliștii Ionuț Cristache și Marius Tucă au comentat criza de sistem și inerția acestuia, care face să se perpetueze la nesfârșit aceiași oameni la vârful puterii. Slăbiciunea sistemului a ieșit la suprafață odată cu anularea alegerilor. 

În opinia cunoscutului jurnalist și vedetă de televiziune Marius Tucă, anularea alegerilor din 2024 și procesele intentate lui Călin Georgescu sunt vârful aisbergului, care au arătat o aliniere la unison a oamenilor angrenați în toate structurile care formează ”sistemul”.

”Au avut sprijinul sistemului european”

Sistemul, pentru că aici uităm big picture, adică tabloul general este că sistemul controlează toate aceste lucruri și face în așa fel încât să se perpetueze toți ăștia la putere. De-aia nu le pasă, pentru că au sistemul în spate. Și în alegerile din noiembrie a venit unul, Călin Georgescu, pe care nu l-am votat, nici nu am fost la vot, nu vorbim despre persoană, care era din afara sistemului, sau cel puțin așa părea, dar eu zic că era din afara sistemului. Văleleu, ce facem, Dumnezeule, că vine ăsta și ne rade pe toți. Că în momentul în care ai un președinte, ai atâta putere să schimbi absolut tot în statul român. Și de aici tot ceea ce s-a întâmplat, lovitura de stat era inevitabilă, puteam să scriu înainte că se va întâmpla asta. Mai mult decât atât, au continuat fără să le pese, au avut sprijinul sistemului european, pentru că există și sistemul la nivel european. L-au scos de tot pe Călin Georgescu și acum, i-au făcut nenumărate dosare, e purtat în fiecare zi la tribunal, la miliție, la parchet, a comentat Marius Tucă.

Precedentul Șoșoacă

Precedentul care a dat tonul a fost interzicerea înscrierii în cursa prezidențială în cazul Dianei Șoșoacă, a observat moderatorul emisiunii.

Ionuț Cristache: Nenorocirea în România, lumea uită, a început cu Șoșoacă. Acolo a fost o mare, mare problemă. A fost un precedent pe baza căruia s-au clădit celelalte abuzuri de putere. Noi cu toții am zis și atunci, bă, nu e regulă, nu ne place Șoșoacă. 

Tucă: Nu-i faptul că a fost scoasă din cursă, dar faptul că 9 milioane de oameni au votat și doi s-au calificat și tu ai anulat cu totul…

Cristache: Și când ai anulat? Când începuse procesul de votare? 

Tucă: Și apropo de sistem și de oamenii sistemului. Ai anulat când începuse deja turul 2. Iar oamenii, apropo de oamenii sistemului și sistemul condamnat, sistemul a dat un ordin. Câți dintre cei care au candidat și alegerile au fost furate, a fost ingerință rusă, au mai candidat la urmă?

Cristache: Și asta e o problemă.

Sistemul e și Preda, sistemul sunt și băsiștii care au supraviețuit

Tucă: Păi cine a mai candidat? Păi Geoană a mai candidat, Ciucă a mai candidat, Ciolacu a mai candidat? Doar Simion săracul, atât. În rest, n-a mai candidat nimeni. De asta, când vorbim despre tot ceea ce vorbim noi doi, să avem în minte sistemul. Știi că întrebam pe cineva cine e sistemul. 

Cristache: Asta voiam să-ți arăt, că sistemul e și Preda, sistemul sunt și băsiștii care au supraviețuit. 

Tucă: Nu, ei sunt slujitori ai sistemului. Nicușor e prizonierul sistemului. 

Cristache: Cum vrei să le spunem. Dar ei sunt părți componente, într-o mare sau mai mică măsură, ale sistemului, propagandistic, politic, instituțional. 

Tucă: Iar sistemul folosește propaganda, folosește presa, folosește inclusiv narative, folosește inclusiv cuvinte cheie, cu care propaganda, presa sau cine vrei tu, oameni politici se spună că albul este negru și că vizita lui Nicușor în America a fost un succes și așa mai departe.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Tucă aruncă bomba: Fără alegeri anticipate nu se întâmplă nimic/Poate într-o zi poporul se va trezi cu adevărat

Soluția lui Traian Băsescu la recesiunea din România: „Să vină FMI”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Soarele va dispărea complet! Un oraș va fi înghițit de întuneric în plină zi, pentru prima dată după 860 de ani
Digi24
Putin recunoaște, într-un rar moment de sinceritate, că economia Rusiei e pe butuci. Creștere de 20 de ori mai lentă
Cancan.ro
Daniel Balaciu, primul interviu din închisoare! Ce s-a întâmpla în ziua în care Dana Roba a văzut moartea cu ochii
Prosport.ro
„Gabi, te rog, nu cu un tenismen”. Ruse a recunoscut că se iubește cu numărul 48 din ATP
Adevarul
Gigantul ignorat de România și UE. De ce India devine un pilon al strategiei europene în Asia
Mediafax
Europa se USUCĂ. România pierde peste un milion de hectare
Click
Cât de periculoasă este intervenția care le-a băgat în spital pe Antonia, Andreea Sasu și Laurette. Avertismentul medicilor
Digi24
„Mulți băieți și-au pierdut mințile”. Povestea soldatului ucrainean care a supraviețuit un an într-un adăpost săpat sub linia frontului
Cancan.ro
Ea este Daniela Florea, românca de 36 de ani găsită moartă în propriul apartament. IREAL cine e principalul suspect 😲
Ce se întâmplă doctore
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
România a început să producă blindate. Cum arată primele Cobra II ajunse deja la Armată
Descopera.ro
Care este cel mai vechi oraș din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
În urmă cu 109 ani avea loc cea mai mare bătălie de pe Frontul românesc din Primul Război Mondial: „Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane”