Prima pagină » Actualitate » Decorul de Halloween care a încins spiritele într-un cartier din SUA. Pompierii au intervenit de urgență

Decorul de Halloween care a încins spiritele într-un cartier din SUA. Pompierii au intervenit de urgență

Doi vecini din Statele Unite au dus decorațiunile de Halloween la un alt nivel și au reușit să provoace panică în cartier. Aceștia și-au amenajat locuințele astfel încât să pară cuprinse de flăcări, iar efectul a fost atât de realist încât cineva a alertat pompierii. Halloween-ul este o combinație între tradiții vechi legate de spirite și obiceiuri moderne, în care distracția, costumele și decorurile înfricoșătoare sunt în centrul atenției.

Un truc simplu, dar spectaculos, a transformat ferestrele casei într-un adevărat spectacol de flăcări

Privită din exterior, locuința părea cuprinsă de flăcări. Toate ferestrele, atât cele de la parter, cât și cele de la etaj, erau luminate în nuanțe de roșu, portocaliu și galben, iar efectul crea impresia unui incendiu care se extinde în interiorul casei. Flăcările păreau să se miște în spatele geamurilor, ceea ce făcea întreaga scenă să pară cât se poate de reală.

În realitate, proprietarul folosise un truc ingenios pentru decorul de Halloween. În spatele fiecărei ferestre fusese montată o sursă puternică de lumină, orientată spre un material alb, asemănător unui cearșaf. Cel mai probabil, un ventilator punea materialul în mișcare, iar lumina proiectată prin acesta imita jocul și mișcarea flăcărilor. Rezultatul a fost o iluzie atât de convingătoare, încât casa părea să ardă cu adevărat.

Alți vecini au anunțat autoritățile de teamă că poate să fie un incendiu real

La doar 20 de minute de la instalarea decorurilor, echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, convinse că cele două case sunt în flăcări. Numai că, în locul unui incendiu, pompierii au descoperit o surpriză de Halloween.

Cei doi vecini au mizat pe un decor spectaculos, dar au reușit să ducă gluma atât de departe încât au pus pe drumuri serviciile de urgență.

Nu e prima dată când decoarțiunile de Halloween sunt prea realiste

Un alt incident similar s-a întâmplat anul trecut. Un decor de Halloween din statul Tennessee a provocat panică în rândul vecinilor, după ce aceștia au observat ceea ce părea a fi un om prins sub ușa unui garaj. Scena era completată de urme de mâini însângerate pe peretele casei, iar totul părea desprins dintr-un film horror.

Un trecător a sunat la serviciile de urgență, convins că asistă la o tragedie. Polițiștii ajunși la adresă au descoperit însă că presupusa victimă era doar o grămadă de haine umplute cu hârtie, iar sângele era realizat din gel de păr și colorant alimentar.

Proprietarul pregătise decorul pentru o petrecere de Halloween și avea chiar un plan pentru a-și speria invitații: urma să se ascundă sub recuzită și să apară pe neașteptate din garaj.

Halloween este o sărbătoare celebrată în fiecare an pe 31 octombrie, în special în Statele Unite, Canada, Irlanda și Marea Britanie. Numele vine de la expresia All Hallows’ Eve, adică seara dinaintea Zilei Tuturor Sfinților. Sărbătoarea are origini celtice și era asociată cu sfârșitul verii și cu credința că, în acea noapte, granița dintre lumea celor vii și cea a spiritelor devenea mai subțire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Costel Alexe, după alerta aeriană din Iași: PSD a lăsat un județ de graniță fără prefect, cel care conduce CJSU
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Cipurile și algoritmii, noile „portavioane” care decid hegemonia globală. Avertismentul unui expert în tehnologii distructive
Mediafax
Un miliardar ucrainean închide o IMPORTANTĂ FABRICĂ în România. MOTIVUL
Click
Un fost concurent de la „Survivor”, uimit de prețurile de la Castelul Bran, de Halloween! Cât a plătit pentru o vizită alături de familie
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O mică insulă din Fiji riscă să fie înghițită de ocean, dar oamenii refuză să-și abandoneze locuințele
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP