Prima pagină » EXCLUSIV » Un hoț a reușit o evadare ca în filme din pușcăria Jilava. Înainte să fugă, deținutul i-a salutat respectuos pe gardieni

Un hoț a reușit o evadare ca în filme din pușcăria Jilava. Înainte să fugă, deținutul i-a salutat respectuos pe gardieni

Un hoț în vârstă de 28 de ani a reușit una dintre cele mai spectaculoase evadări din istoria modernă a sistemului penitenciar românesc. Mai bine de un an, incidentul a fost bine ascuns de conducerea Penitenciarului Jilava, mai ales că deținutul a reușit, prin șiretenie și o serie de abilități fizice uluitoare, să ridiculizeze atât personalul aflat de serviciu în ziua respectivă, cât și măsurile de siguranță.

În România, evadările sunt foarte rare. Iar atunci când se întâmplă, este vorba, de obicei, despre deținuți scoși la muncă în exterior, fug de sub escortă ori din sediile judecătoriilor sau pleacă în permisii și nu se mai întorc. Evadările dintre zidurile închisorilor reprezintă excepții, mai ales că, cel puțin pe hârtie, ar trebui să fie imposibil de realizat.

Istoricul evadărilor spectaculoase

Prima astfel de evadare, de la Revoluție încoace, a avut loc la Jilava în anul 2000, când doi deținuți și-au construit un fel de cușcă sub autobuzul penitenciarului, folosit pentru transportul cadrelor care veneau de la București.

Ascunși dedesubt, au  pornit într-o lungă călătorie către Piața Iancului, acolo unde era punctul de întâlnire. Aventura era să se termine tragic, deoarece unul dintre evadați a căzut pe drum și a fost lovit de o mașină.

În anul 2019, un tâlhar care condamnat la 10 ani a reușit să sară gardurile, să facă autostopul și să ajungă în Călărași, unde a fost prins. Evadarea a fost spectaculoasă, în condițiile în care gardienii au tras după el, iar în momentul în care polițiștii încercau să pună mâna pe el, evadatul a sărit în curtea unei instituții, care era păzită de mai mulți câini comunitari.

Dulăii l-au ratat pe fugar, dar s-au repezit la echipele de intervenție, iar unul dintre urmăritori a fost rănit. Bărbatul a fost salvat de luptătorii grupei de intervenție rapidă de la Jilava, care au reușit să alunge animalele după ce le-ar fi lovit cu bastoanele.

A trecut pe sub geamul directoarei

Ca și cum nu ar fi fost nimic de învățat de pe urma acestui incident, cinci ani mai târziu, la 24 iunie 2024, a avut loc o a treia evadare istorică. Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că Nicolae Ionuț Enache, un hoț încarcerat în regim semideschis pe secția a 2-a, a așteptat să fie scos la aer.

Aici, bărbatul a escaladat gardul care despărțea curtea de plimbare de sectorul administrativ. Cumva, deținutul a făcut rost de o vestă reflectorizantă purtată de către deținuții scoși la muncă și, în drum spre gard, a început să-i salute politicos pe toți angajații pe care îi întâlnea.

Ca o ironie, Nicolae Ionuț Enache a trecut inclusiv pe sub fereastra de la biroul directorului împuternicit la acel moment, chestor de poliție penitenciară Cristina Teoroc.

Ce a stabilit comisia de anchetă

Ulterior, fără să-l vadă nimeni, deținutul a sărit două garduri din sârmă ghimpată situate la distanță unul de altul, apoi s-a urcat într-un foișor în care paza umană fusese înlocuită cu o cameră de supraveghere, iar din foișor a sărit pe gardul împrejmuitor, din beton, supraînălțat cu sârmă ghimpată.

De pe gardul înalt de aproximativ trei metri, Enache a ochit un morman de gunoi și s-a aruncat fără teamă.

A fost prins în scurt timp în incinta unei benzinării din apropierea penitenciarului, după ce agentul care monitoriza imaginile surprinse de pe camere de supraveghere a observat că a sărit cineva.

Sursele citate au precizat că incidentul a provocat declanșarea unui control, însă, în urma anchetei, concluzia comisiei ar fi fost că personalul trebuie reinstruit.

Directoarea Penitenciarului Jilava, Cristina Teoroc, a fost înlocuită din funcție, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce ministrul Justiției, Radu Marinescu, a decis să nu-i mai prelungească împuternicirea pe acest post, pe care, de cinci ani, îl ocupa fără concurs.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!