Prima pagină » Actualitate » Un român care a pornit într-o călătorie în jurul lumii fără avion ajunge în Teheran. Când ar urma să se întoarcă în Gara de Nord

Un român care a pornit într-o călătorie în jurul lumii fără avion ajunge în Teheran. Când ar urma să se întoarcă în Gara de Nord

Bianca Dogaru

Un român aflat într-o călătorie în jurul lumii fără avion, a anunțat că pleacă spre Teheran, capitala Iranului. Informația a fost transmisă printr-un videoclip publicat pe pagina sa de Instagram. 

Potrivit acestuia, plecarea a fost amânată cu câteva zile, după ce situația din zonă a dus la modificarea programului de transport. După cinci zile de așteptare, el a primit biletul de tren și a precizat că plecarea are loc seara, iar călătoria spre Teheran va dura aproximativ 22 de ore.

„Mă aflu în Van, în camera de hotel. De 5 zile sunt blocat aici și astăzi voi pleca către una dintre cele mai fierbinți zone de pe planetă, și anume Iran, Teheran. Trebuia să plec acum 3 zile, dar din păcate situația era destul de complicată și am ales să mai rămân aici câteva zile până la următorul tren,” a transmis acesta. 

Românul a explicat că, odată ajuns în Iran, nu va avea acces la internet timp de 7-8 zile, deoarece conexiunile sunt restricționate.

„Din păcate, nu voi avea internet undeva la 7-8 zile. I-am anunțat pe cei de acasă să fie liniștiți. Momentan internetul este oprit în Iran, nu vom putea să sunăm, nu vom putea să intrăm pe internet.”

După Iran, traseul include traversarea Turkmenistanului, cu o oprire de câteva ore în capitala Așgabat, urmată de o noapte petrecută în zona Darvaza. Drumul va continua apoi spre Uzbekistan.

„Vom opri câteva ore în capitala Așgabat, după care vom merge către Darvaza, unde vom înnopta, iar apoi vom intra în Uzbekistan. Până atunci, din păcate, nu voi avea acces la internet, așa că nu ne auzim peste 7-8 zile. Mulțumesc pentru susținere și mulțumesc că mă urmăriți.”

Situația rămâne tensionată în Iran. Autoritățile islamice se organizează tot mai riguros împotriva manifestațiilor declanșate pe 28 decembrie, în timp ce agențiile internaționale raportează un număr tot mai mare de victime, atât în rândul protestatarilor, cât și al forțelor loiale regimului. Iranul traversează una dintre cele mai grave crize din ultimii ani: proteste masive, represiune violentă, blocarea comunicațiilor și o presiune socială extremă. 


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
De ce tracțiunile sunt mai dificile pentru femei?
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină