Prima pagină » Știri » 30 de ani de la înființarea SMURD, aniversați în plină pandemie. Cum s-a desfășurat „aducerea spitalului la pacient”

30 de ani de la înființarea SMURD, aniversați în plină pandemie. Cum s-a desfășurat „aducerea spitalului la pacient”

30 de ani de la înființarea SMURD, aniversați în plină pandemie. Cum s-a desfășurat „aducerea spitalului la pacient”

Activitatea SMURD în România a început în 1990 prin experimentarea unui sistem de urgenţă care funcţiona şi în alte ţări europene și avea la bază transferul unui echipaj medical la locul unde era pacientul aflat în stare critică. Azi se împlinesc 30 de ani de la „aducerea spitalului la pacient”.

ISU Mureș anunță, vineri, că se împlinesc 30 de ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare în România.

„Sunt 30 de ani de când, prin eforturi mari, s-a reușit , de când cetățenii declarau că sunt , cuvinte mari pentru anii 90. Serviciul nou înființat, aducea România pe harta lumii alături de țări ca Franța, Germania, Luxemburg, Belgia, Finlanda, Danemarca, SUA, Canada etc. Pe parcursul a 30 de ani, serviciul SMURD s-a îmbunătățit și dezvoltat continuu. Acum SMURD-ul este o emblemă a Ministerului Afacerilor Interne și un model pe care multe țări încearcă să-l adopte”, au transmis reprezentanții ISU Mureș, conform Mediafax.

De fapt, SMURD-ul s-a „născut” la Târgu-Mureș, experimentarea sistemului de urgenţă începând sub egida Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă, în septembrie 1990. Atunci a funționat doar cu personal voluntar.

Echipajul care se deplasa pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă era condus de un medic de anestezie şi terapie intensive şi de medicină de urgenţă.

De la SMUR la SMURD

Noul serviciu, numit SMUR – Serviciul Mobil de Urgenţă şi Reanimare, avea în dotare o singură maşină echipată pentru intervenţie rapidă, fără posibilitatea de a transporta pacientul. Acest lucru era asigurat atunci de o autosanitară a Serviciului de Ambulanţă.

SMUR a primit prima ambulanţă de reanimare în anul 1991, sub forma unei donaţii din Germania, iar șoferii ambulanţei SMUR erau studenţi ai Facultăţii de Medicină, medici sau voluntari ai Crucii Roşii din Târgu Mureş.

În anul 1993, SMUR a început să se dezvolte prin crearea camerei de reanimare în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, în vederea continuării îngrijirii pacienţilor în stare gravă aduşi de SMUR sau sosiţi cu alte mijloace la spital, până la preluarea acestora de diferite secţii ale spitalului. Noua cameră de reanimare a început să funcţioneze cu medicii, asistenţii şi voluntarii ce lucrau în cadrul echipajelor din faza prespitalicească, iar mortalitatea în cadrul Serviciului de Primiri Urgenţă al Spitalului Judeţean Mureş a fost redusă cu aproximativ 50 la sută.

Tot în anul 1993 au apărut primele modele, preluate după cel din Târgu Mureş, la Oradea şi Sibiu.

„Serviciul de Urgenţă”” a fost amplasat în curtea Spitalului Clinic Judeţean Mureş şi a început să funcţioneze în 31 iulie 1994.

În anii 1995 şi 1996 s-a continuat dezvoltarea sistemului, punându-se accent în mod deosebit pe instruirea şi pregătirea medicilor şi a asistenţilor veniţi din diferite regiuni ale ţării, în anul 1998 numărul specialiştilor instruiţi depăşind 300.

În octombrie 1996, preşedintele a promulgat Legea 121 a Corpului Pompierilor Militari, pentru prima dată în România fiind specificat faptul că pompierii militari au ca atribuţii şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi descarcerarea.

Fundația pentru SMURD, înființată de Raed Arafat

În anul 1999 s-a introdus în dotarea permanentă a SMURD un elicopter tip Allouette III, iar după doi ani s-a deschis primul dispecerat integrat 112 care deserveşte Pompierii, Poliţia, Ambulanţa şi SMURD.

SMURD nu a funcţionat niciodată ca serviciu privat.

În 2006 a fost înfiinţată şi Fundaţia pentru SMURD, de către doctorul Raed Arafat, fondatorul SMURD, dar nu există nicio relaţie directă de subordonare sau de control între SMURD şi Fundaţia pentru SMURD, cele două fiind două entităţi total diferite.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii descoperă că o forță misterioasă influențează piticele albe