Prima pagină » Știri » ACCIDENT ÎN BRAȘOV. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite

ACCIDENT ÎN BRAȘOV. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite

ACCIDENT ÎN BRAȘOV. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite
O persoană a murit, iar alte cinci au fost grav rănite, miercuri dimineață, între localitățile brașovene Bod și Sânpetru, după ce două autoturisme s-au ciocnit, din cauza vitezei și a drumului acoperit cu zăpadă, la locul accidentului intervenind trei echipaje SMURD și unul de descarcerare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Rutiere Brașov, Cosmin Giosanu, accidentul s-a petrecut pe DJ 103, în apropierea localității Sânpetru, după ce
șoferul unui autoturism Renault nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, iar mașina a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, pasagerul din dreapta șoferului din autoturismul Renault a decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite și transportate la spital, a
declarat Giosanu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a intervenit cu trei echipaje SMURD, unul de descarcerare și unul cu apă și spumă. La locul accidentului au ajuns și două ambulanțe și echipaje de poliție.

„Când au ajuns echipajele, o persoană era încarcerată și avea traumatism cranio-cerebral închis și o fratură la mână. Acesta a intrat în sop cardio-respirator și i s-au aplicat măsuri de resuscitare, însă fără succes”, a spus Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al ISU Brașov.

De asemenea, alte cinci persoane, printre care și un copil, au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la Spitalul Județean Brașov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Tripla CRIZĂ politică care poate paraliza de la vârf statul român
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Prințul Marco, prins cu șlițul desfăcut lângă ispita Gabriella. Imaginile care nu au fost difuzate de Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!