Afacerea „Hercules contra Renault”. Cum au ajuns autoritățile din Dâmbovița să ridice hangarul avioanelor Hercules ale Armatei

Publicat: 03/12/2013, 20:03
Actualizat: 05/07/2016, 20:46

Forțele Aeriene Române au inaugurat marți, la Flotila Aeriană 90 Otopeni, cel mai mare și modern hangar al Armatei, pentru adăpostirea și mentenanța avioanelor americane de transport militar Hercules C-130 din dotare, precum și singurul simulator de zbor pentru piloții avioanelor italiene C-27J Spartan. „Un moment inedit”, după cum l-a caracterizat ministrul Apărării, Mircea Dușa, noul hangar de 4 milioane de euro a intrat în ograda Forțelor Aeriene cu pilde din Biblie, despre Moise, livrate la pachet cu sfințirea pereților de către un preot care a gâfâit cu cădelnița de-a lungul și de-a latul celor peste 3.000 de metri pătrați.

Ineditul situației nu a constat însă în faptul că s-a tăiat o panglică tricoloră la inaugurarea unui obiectiv militar important și nici că acesta a fost cădelnițat și stropit de un preot, ci faptul că panglica a fost tăiată cot la cot de ministrul Mircea Dușa și de colegul său din PSD, Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, sub privirile șefului Statului Major General, generalul-locotenent Ștefan Dănilă, și ale proaspătului pensionat șef al Forțelor Aeriene Române, generalul-locotenent Fănică Cârnu.

Axa Dâmbovița-Armată-Otopeni are la bază un troc: în 2007, Armata a cedat baza aeriană de la Titu către CJ Dâmbovița, care a fost concesionată mai departe către Renault-Dacia, pentru construcția Centrului Tehnic Titu. În schimb, CJ Dâmbovița a plătit grosul banilor, 3,5 milioane euro, pentru construcția hangarului Hercules de la Otopeni. Balanța financiară nu surâde deloc Armatei: Dâmbovița s-a ales cu investiții de peste 166 milioane euro și venituri anuale la buget de 1 milion de euro de la Renault, iar Armata cu 3,5 milioane euro pentru un hangar.

Hangarul de mentenanță a avioanelor Herculesc, de la Otopeni. Foto: Octav Ganea // Mediafax

La ora 11, în frigul pătrunzător al câmpului de lângă Otopeni, ministrul Mircea Dușa a coborât din Audi-ul negru al Guvernului, și-a tras mănușile de piele pe mâini și a purces să primească onorul de la Garda care l-a anunțat solemn că „s-a constituit în cinstea sosirii” sale. După un „bună ziua” înghețat al ministrului, căruia Garda i-a răspuns zguduitor, Dușa a trecut la forfecat panglica alături de colegul Țuțuianu, de la Dâmbovița.

Hangarul pentru Hercules are peste 3.000 de metri pătrați, cu o înălțime de peste 12 metri. Foto: Petrică Mihalache // MApN

Moise și Hercules, în hangar la Otopeni

Nici nu a apucat să cadă bine pe jos panglica tricoloră, că mastodontul de metal gri a început să dea semne că e operațional. O alarmă țiuitoare a început să acompanieze deschiderea porților hangarului și a primit înăuntru întreaga asistență de aviatori, politicieni și jurnaliști.

Bine încălzit, dotat cu lavoare și săpun lichid „Farmec”, hangarul e ca scos din țiplă, iar ce-i frumos, și lui Dumnezeu îi place, așa că înainte de toate cuvântările un preot și-a început slujba de sfințire de la o măsuță pe care stăteau candelele și cădelnița. „Binecuvântat este Dumnezeul nostru”, și-a început părintele misiunea sfântă în fața aviatorilor și a pereților ce vor adăposti grăsanele Hercules, vorbind apoi de Moise și de aventurile sale biblice, până să ajungă la cel mai greu moment al slujbei.

Nicio clădire nu e ocrotită de Domnul până când preotul nu îi stropește temeinic pereții cu apă sfințită, însă când clădirea măsoară peste 3.000 de metri pătrați, cam cât un hypermarket mai modest, misiunea sfântă a unui preot începe să stoarcă Sfântul Duh din el. Părintele a făcut însă față cu brio, bătând în lung și în lat hangarul pentru Hercules, să stropească fiecare perete cu apă sfințită, chiar dacă vocea a început să îi tremure pe alocuri de la atâta marș forțat.

Preotul a sfințit pereții hangarului și citit despre Moise, din Biblie. Foto: Octav Ganea // Mediafax

Simulatorul Spartan cu crizanteme

Simulatorul de zbor pentru piloții de avioane Spartan oferă condiții reale, 3D. Foto: Octav Ganea // Mediafax.

În spatele hangarului pentru Hercules, cu crizanteme proaspăt plantate la intrare, Forțele Aeriene au primit începând de astăzi și un performant simulator de zbor pentru piloții de avioane Spartan, ca parte a contractului de offset cu italienii de la Alenia Aeronautica, de la care Armata a cumpărat 7 avioane de transport C-27J Spartan.

„Reflectă real modul de executare a unei misiuni de zbor. Tot ce se vede la sol reprezintă fidel ce există în zona Otopeni, pădurile, localitățile, râurile”, explică pilotul militar care, alături de doamna copilot din dreapta sa, ridică virtual de la sol avionul Spartan. Știi că nu te minte cu fidelitatea condițiilor de zbor când privești pe geamul cockpit-ului, la reprezentarea 3D a pistei și apoi a Otopeniului văzut din aer, care rulează pe un fundal alb, și te ia un pic amețeala pentru că ai senzația că ești în aer, plutind, în timp ce pilotul butonează de zor printre zecile de comenzi și luminițe de bord.

Simulatorul Spartan de la Otopeni este singurul de acest fel din Europa, în afară de cel al Forțelor Aeriene Italiene. „Putem simula orice, pierderea unui motor, a ambelor motoare, depresurizarea, pierderea altitudinii”, râde pilotul, când un ziarist îi zice dacă aparatul de simulare ar putea să recreeze și eventualitatea izbirii unei ciori de parbriz.

Mircea Dușa privește simulatorul de zbor pentru avioanele de transport Spartan. Foto: Octav Ganea // Mediafax.

Hangarul Hercules, din părinți dâmbovițeni și nași francezi

Numită de unii rău-voitori o nouă „rocadă Becali” pentru Armata Română, nașterea hangarului pentru Hercules de la Otopeni din părinți dâmbovițeni și nași francezi de la Renault este o poveste de tip „o mână spală pe alta”, în care, ca de atâtea ori, Armata a mers în pierdere. De data aceasta însă a profitat tot statul român, nu vreun afacerist de tip Becali. Pe scurt: în 2007, baza militară aeriană și aerodromul de la Titu-Boteni era cedată de Ministerul Apărării Naționale către Consiliul Județean Dâmbovița, pentru ca acesta, mai departe, să îl poată concesiona francezilor de la Renault, care au ridicat acolo Centrul Tehnic de la Titu, investiție promisă Guvernului României. În schimb, CJ Dâmbovița s-a obligat să răsplătească Armata cu plata aproape integrală a construcției acestui hangar de la Otopeni.

În cifre, trocul arată astfel, după cum a explicat liderul PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu: francezii de la Renault au investit 166 de milioane de euro la Titu, au creat peste 400 de locuri de muncă acolo, au extins infrastructura și bagă anual în jur de un milion de euro la bugetul local, prin taxe și impozite. După 7 ani și cu intervenții la premierul Victor Ponta, CJ Dâmbovița a reușit să își țină promisiunea față de Armată: a băgat 15,8 milioane de lei (aproximativ 3,5 milioane de euro) în construcția hangarului de la Otopeni, restul de 2,2 milioane de lei fiind plătit de Armată.

Alte câteva cifre: terenul de la Titu, cedat de Armată, avea 258 de hectare și clădiri de aproape 4.000 de metri pătrați, în timp ce hangarul de la Otopeni are puțin peste 3.000 de metri pătrați și ocupă 1,5 hectare de teren, care aparțin însă tot Armatei.

Practic, CJ Dâmbovița a investit 3,5 milioane de euro pentru a obține în schimb 258 de hectare de teren și o investiție Renault de 166 milioane euro, un târg pe care mulți l-ar putea numi oarecum inechitabil pentru Armata Română.

De altfel, la finalul ceremoniei, Mircea Dușa a punctat și faptul că acesta este unul dintre puținele cazuri în care autoritățile locale se țin de cuvânt cu investițiile în schimburile făcute cu Armata, chiar dacă după 7 ani. Ministrul a spus că va promova o lege prin care să impună un termen de 3 ani autorităților locale care fac schimburi cu Armata, în care acestea să își realizeze investițiile promise, în caz contrar bunurile cedate de Armată urmând să fie luate înapoi.

Adrian Țuțuianu, președintele CJ Dâmbovița (PSD) încearcă o pereche de căști în simulatorul de zbor Spartan. Foto: Octav Ganea // Mediafax.

Firma constructoare e cu cântec, lăsată moștenire de PDL

Contractul de construcție a hangarului de la Otopeni a fost înconjurat de controverse încă de la lansare. Firma care a construit hangarul, Genicom SRL din Pitești, aparține unui afacerist pe nume Mihail Marian și a fost beneficiara multor contracte cu statul, în special în județul Dâmbovița, pe vremea când acesta era condus, ca șef de Consiliu Județean, de Florin Popescu de la PDL.

Contractul a fost investigat de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), pentru că a fost câștigat în urma unei licitații din 2009 la care a participat doar firma Genicom SRL. Când a preluat conducerea în județ, Adrian Țuțuianu a dezvăluit că ANRMAP a sancționat CJ Dâmbovița cu peste 55.000 de euro din cauza neregulilor din cadrul acestei licitații.

„Sunt cel puțin 10 contravenții constatate în modul de atribuire a lucrărilor publice, acte adiționale făcute netransparent, condiții puse în caietele de sarcini care au împiedicat libera concurență ș.a.m.d. S-au aplicat 10 sancțiuni contravenționale Consiliului Județean Dâmbovița. Valoarea acestor sancțiuni este 2.400.000.000 lei (vechi) pe un singur contract”, spunea Adrian Țuțuianu, după ce a câștigat alegerile în Dâmbovița, în 2012.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Scandinavia s-ar fi „născut” din Groenlanda, indică un nou studiu geologic