Alegerile din UK prin ochii unui român: Atmosfera a fost ciudat de liniștită, ca într-o zi normală

Alegerile din UK prin ochii unui român: Atmosfera a fost ciudat de liniștită, ca într-o zi normală
Publicat: 13/12/2019, 17:32

Viorel Micloș e stabilit în UK de 12 ani și are, pe lângă cetățenia română, și cetățenie britanică. El s-a stabilit în 2007 în Marea Britanie împreună cu familia și copiii, iar în prezent e masterand și angajat într-o firmă de consulting. Împreună cu mai mulți români stabiliți în Marea Britanie, printre care și studenți sau masteranzi, a pus bazele unei asociații reprezentative pentru comunitatea română din UK, care poartă numele de Romanian Community Association din UK (ROCAS).

Membrul fondator al Romanian Community Association spune că senzația care s-a resimțit pe tot parcursul zilei alegerilor a fost cea de eliberare, întrucât se intuia că se va ieși dintr-o zonă în care „incertitudinea era maximă”.

„Ca și efect, la ce s-a întâmplat recent cu alegerile de ieri (joi, n.r), ca și stare este o senzație de «în sfârșit se va face ceva» într-o direcție, ne lămurim că șansele pentru un al doilea referendum tind spre zero în momentul de față și că cel mai probabil Brexit-ul se va întâmpla la 31 ianuarie. În rest, să vă spun, de la nesiguranța care s-a creat pe plan politic, economic și așa mai departe, cel puțin acum avem ceva, am ieșit dintr-o zonă în care incertitudinea era maximă”, spune membrul fondator ROCAS.

Viorel Micloș a mai povestit că atmosfera din ziua alegerilor din Marea Britanie a fost una „ciudat de liniștită”, semănând perfect cu o zi obișnuită dominată de rutină.

„Atmosfera în UK a fost chiar foarte liniștită, ciudat de liniștită, ca și când era o zi normală, oamenii mergeau la serviciu, cel puțin în zona unde sunt eu, secțiile de votare erau aerisite, nu erau cozi. Nu pot să spun că a fost ceva exemplar, poate și vremea a influențat, pentru că a ploua în continuu, a fost o vreme tipic englezească și nu a scos oamenii din casă”, explică membrul fondator ROCAS.

El a pus senzația de liniște din ziua votului, manifestată la nivel general, pe seama rezultatelor poll-urilor care arătau avansul partidului lui Boris Johnson.

„În sistemul de vot pe care îl au ei nu contează exact câte voturi acumulează la nivel național, doar pe zone, iar cine trece primul linia ia toate voturile. Era senzație de liniște pentru că poll-urile spuneau că sunt cu 12 puncte în fața Tory”, precizează Viorel Micloș.

Românul a menționat faptul că partidul lui Corbyn a suferit această înfrângere întrucât cetățenii nu au văzut în el un lider puternic care să se poată lupta cu conservatorii și că oamenii au votat Partidul Conservator din rațiuni de putere, nu de ideologie.

„Nu am văzut o schimbare la oameni, nu neapărat că țin cu Tory sau cu Laburiștii, dar pe plan politic Corbyn nu a dovedit să fie liderul acela carismatic, puternic, care să lupte cu conservatorii. Nu a dovedit că știe ce ar face mai departe în contextul în care el ar câștiga alegerile. Asta cred că a dus la înfrângere, nu neapărat că sunt mulți pro-Brexit sau pro-European, s-a votat pur și simplu Partidul Conservator care este foarte puternic la ora actuală”, spune sursa citată.

Întrebat care a fost starea de spirit a oamenilor după ziua alegerilor, Micloș a spus că britanicii erau liniștiți pentru că lucrurile merg astfel în sensul normalității, iar pentru britanici, „normalitatea înseamnă Brexit”.

„Oamenii sunt foarte liniștiți, lucrurile merg spre normalitate, iar pentru ei normalitatea înseamnă Brexit, din punctul meu de vedere acum nimic nu mai poate fi dat înapoi și chiar o să se termine treaba asta, cu majoritatea pe care au câștigat-o în Parlament. Curând se va termina problema asta care durează de câțiva ani (Brexit-ul, n.r). E ca o ușurare, bine, populația niciodată nu a înțeles efectele în urma Brexit-ului, pur și simplu oamenii s-au săturat de Brexit și vor să soluționeze problema cumva, să meargă într-o direcție. Cred că aceste a fost marele avantaj al partidului conservatorilor”, precizează Viorel Micloș.

„Mulți dintre români sunt pro-Brexit, mulți sunt pro-European, nu doar cetățenii britanici, ci și noi, cei stabiliți aici suntem împărțiți ca și opinie”, a conchis acesta.

Marea Britanie a organizat, joi, alegeri parlamentare, zeci de mii de secții de votare fiind deschise la ora locală 7.00 (ora României, 9.00) într-un scrutin solicitat de premierul în exercițiu Boris Johnson. Potrivit ultimelor rezultate publicate, Partidul Conservator a obținut 363 de locuri, în timp ce Partidul Laburist a obținut doar 203.

Foto: caracter ilustrativ

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Cancer pancreatic! Diagnostic năucitor pentru Leonard Miron
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Ai văzut-o? Copilă de doi ani dispărută în Serbia, căutată pe teritoriul României. Autoritățile fac...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Ouăle vopsite din supermarketuri, contaminate
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Imagini tulburatoare! Andreea Morega, condusă pe ultimul drum de sute de oameni și un sobor...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată că sărăcia poate accelera îmbătrânirea creierului