Prima pagină » Știri » Anunțul Comisiei Europene despre următorul raport MCV pentru România

Anunțul Comisiei Europene despre următorul raport MCV pentru România

Anunțul Comisiei Europene despre următorul raport MCV pentru România
Rapoartele MCV pentru România și Bulgaria vor fi discutate, miercuri, în Colegiul comisarilor, și vor fi publicate în aceeași zi, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva.

„Comisarii vor discuta mâine (miercuri – n.r.) ultimele evoluții și progrese în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției din Bulgaria și România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva.

Raportul va fi publicat după încheierea reuniunii Colegiului comisarilor, la ora 12:00 (13:00, ora României).

Surse europene au precizat recent, pentru MEDIAFAX, că raportul pentru România va fi mai bun decât precedentul, cel din ianuarie 2014.

„Oaia neagră” va fi, din nou, Parlamentul care va fi criticat mai ales pentru unele decizii de a refuza ridicarea imunității unor parlamentari cu probleme în justiție.

Aceleași surse au susținut că raportul pentru România va fi mai bun decât cel pentru Bulgaria.

Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare s-a aflat și pe agenda discuțiilor pe care le-a avut, pe 19 și 20 ianuarie, la Bruxelles, ministrul român al Justiției, Robert Cazanciuc, cu prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, cel care se ocupă de raport, și cu comisarul pentru Justiție, Vera Jourova.

Înainte de vizita la Bruxelles, Cazanciuc a declarat că România va avea un raport MCV pozitiv, pentru al doilea an consecutiv, potrivit evaluărilor făcute de autoritățile de la București după discuții cu oficiali ai Comisiei Europene și ai statelor membre.

„Evaluarea noastră în baza dialogului cu oficiali din cadrul Comisiei, cu oficiali din cadrul statelor membre arată că vom avea, pentru al doilea an consecutiv, un raport de țară pozitiv. În fond, raportul de țară nu face decât să reflecte starea de fapt existentă în România: un sistem judiciar independent, instituții de aplicare a legii eficiente și determinate să combată corupția, un angajament ferm al Executivului de a susține financiar sistemul de justiție prin investiții în instanțe și parchete”, a declarat, pe 16 ianuarie, la RRA, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Oficialul a precizat că România este „un exemplu de bune practici în domeniul justiției”, ca urmare a eficienței combaterii corupției și a implementării a trei noi coduri într-un singur an.

Întrebat dacă una dintre criticile raportului se va referi la blocarea unor anchete penale din cauza neridicării imunității unor parlamentari, Robert Cazanciuc a precizat: „România este un exemplu pentru multe state europene în ceea ce privește combaterea corupției și nu cred că se poate vorbi de o lipsă de voință în acest domeniu. Este regretabil că eforturile oamenilor care fac parte din sistemul judiciar, din instituțiile statului, ale fiecărui cetățean din această țară care plătește taxe și impozite este pus într-o lumină nefavorabilă în anumite momente”.

În 15 ianuarie, la Bruxelles, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu președintele Comisiei Europene, președintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu Jean-Claude Juncker despre MCV.

„Domnul președinte m-a asigurat de tot sprijinul pentru România în chestiunea intrării României în spațiul Schengen. Am discutat despre MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare. Peste câteva zile doar, vom avea un nou raport pe această speță. Am căzut de acord că acest lucru ne încurajează să spunem că, în următorii ani, pe timpul mandatelor noastre, vom finaliza această procedură cu succes, fiindcă România a făcut progrese semnificative în consolidarea instituțiilor statului, în implementarea reformelor structurale, în consolidarea statului de drept și consolidarea independenței justiției”, a spus Iohannis.

„Am avut puncte de vedere, practic, identice în această chestiune”, a adăugat președintele Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute