Prima pagină » Știri » Cinci aeroporturi din România, cu pierderi financiare din cauza pandemiei de Covid-19, vor primi ajutor de stat

Cinci aeroporturi din România, cu pierderi financiare din cauza pandemiei de Covid-19, vor primi ajutor de stat

Cinci aeroporturi din România, cu pierderi financiare din cauza pandemiei de Covid-19, vor primi ajutor de stat

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o schemă de ajutor de stat pentru aeroporturile din Iași, Bacău, Cluj, Craiova și Sibiu, care au înregistrat pierderi din cauza pandemiei de Covid-19.

Astfel, cele cinci aeroporturi vor beneficia de o compensare a pierderilor în valoare de 22 de milioane de lei.

„Printr-un memorandum iniţiat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a fost adoptată în această şedinţă de Guvern o schemă de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an, aflate în subordinea unor judeţe, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei COVID-19. Vorbim despre aeroporturile din Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu, care vor beneficia de o compensare a pierderilor în sumă totală de aproximativ 22 de milioane de lei”, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului, citat de Mediafax.

Acesta a precizat că aeroporturile cu un trafic mai mic de 200.000 de pasageri pe an au beneficiat, deja, de o schemă similară de sprijin, iar alte aeroporturi care se încadrează în categoria de trafic între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an au accesat individual astfel de scheme.

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţă a Aviaţie a întocmit o listă cu cele mai periculoase aeroporturi în contextul pandemiei

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei a întocmit o „listă neagră” a aeroporturilor, care cuprinde ţările cu risc ridicat de transmitere a coronavirusului. Potrivit instituţiei, lista va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei, un organism oficial al Uniunii Europene, a publicat „lista neagră” a aeroporturilor situate în 34 de ţări cu transmitere ridicată a coronavirusului.

Lista, care va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri şi turism, a fost creată pe baza datelor ştiinţifice ale OMS, ECDC şi alte instituţii din domeniul sănătăţii.

În ceea ce priveşte ţările europene, EASA include următoarele state pe „lista neagră”: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia şi Marea Britanie.

Românul care a trecut prin șapte aeroporturi şi a zburat de trei ori peste ocean să ajungă acasă. Cât l-a costat pe Sorin să revină în țară și prin ce a trecut

Sorin Mihailovici, un român stabilit în Canada, a plecat în Argentina pentru a filma o emisiune de călătorii, dar din cauza pandemiei, a rămas blocat în Buenos Aires timp de patru luni.

După ridicarea restricţiilor, Sorin a încercat să revină în România, dar întoarcerea a fost plină de peripeţii.

Cine vrea o vacanţă cât mai departe de casă ar trebui să se gândească de două ori înainte în această perioadă.

Sorin, un român stabilit în Canada, a plecat la Buenos Aires să filmeze o emisiune de călătorii. După o săptămână, însă, Argentina şi-a închis graniţele din cauza pandemiei, hotelurile şi site-urile de rezervări s-au închis, aşa că a avut noroc că proprietarul apartamentului închiriat pe Airbnb l-a lăsat să stea acolo pe perioadă nedeterminată… Citește aici povestea lui Sorin!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli