Prima pagină » Știri » Cine este Stelian Gheorghe, personajul-cheie din dosarul în care a fost reținută șefa DIICOT

Cine este Stelian Gheorghe, personajul-cheie din dosarul în care a fost reținută șefa DIICOT

Cine este Stelian Gheorghe, personajul-cheie din dosarul în care a fost reținută șefa DIICOT
Stelian Gheorghe este omul de afaceri care a beneficat de despăgubirea de 89 de milioane euro semnată de Alina Bica

CSM a aprobat cererea DNA pentru reținerea procurorului șef al DIICOT Alina Bica care este urmărită penal pentru abuz în serviciu. Ea este acuzată că în 2011 când era membră a comisiei care stabilea despăgubirile din dosarele de retrocedare a aprobat o despăgubire de 89 de milioane euro despre care procurorii spun că este supraevaluată.

Alina Bica a fost dusă la DNA joi fiind cercetată într-un dosar privind despăgubirea pe un teren de 13 hectare de teren agricol din București, zona Plumbuita. DNA spune că s-a autosesizat prinvind acest caz în data de 15 octombrie. În urma cercetărilor procurorii au descoperit că o comisie a Autorității Naționale privind Restituirea Proprietăților a aprobat în 2011 o despăgubire de 89 milioane euro. De această despăgubire ar fi beneficat omul de afaceri Gheorghe Stelian. Din comisia care a aprobat despăgubirea a făcut parte și Alina Bica care la acea dată era secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției.

„Astfel, membrii Comisiei, luând la cunoștință de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei(valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei)”, susțin procurorii DNA. 

Surse judiciare au confirmat pentru gândul că cel care ar fi beneficiat de despăgubirea de 89 milioane euro nejustificată este omul de afaceri Stelian Gheorghe. Despre el a vorbit într-un interviu la TVR, premierul Victor Ponta. El declarat în 2012 că acesta ar fi beneficat de o despăgubire colosală de 150 milioane euro.

„Un exemplu despre ce vom trimite mâine la Parchet, la Direcția Națională Anticorupție: la faimoasa Autoritate Națională pentru Restituirea Proprietăților, noii șefi numiți acolo au constat restituiri ilegale, cu acte false, de 150 milioane euro la o persoană pentru terenuri din Ilfov, cu decizii obținute cu acte false. A primit de la statul român 150 milioane euro. E un nume cunoscut, domnul Gheorghe Stelian, dacă nu mă înșel, un nume extrem de mediatizat”, a spus Ponta la TVR.

Gheorghe Stelian, investitor în imobiliare, ar fi primit ilegal acțiuni de 150 mil. euro la FP

În 2013 Centrul pentru Jurnalism de Investigație a scris pe larg despre afacerile cu retrocedări ale lui Stelian Gheorghe. Iată ce nota portalul de investigații:

â–º”În noiembrie 2005, Gheorghe Stelian, alături de un partener, Doru Nicorici, a cumpărat de la urmașii industriașului Tonolla drepturile litigioase pentru mai multe imobile și terenuri, inclusiv unul din sectorul 2, pe amplasamentul actual al Circului Globus, suma pusă la bătaie fiind de 500.000 de euro.

â–ºPrefectura Capitalei, în august 2006, retrocedează, în acte, familiei Tonolla, două terenuri aflate în administrarea Circului Globus, unul de 9.126 mp în str. Dinu Vintilă nr. 9-12 și 3.198 mp în Aleea Circului nr. 5. Pentru a camufla afacerea cesiunii, Gheorghe Stelian semnează în 2007 un alt contract, de data aceasta de vânzare-cumpărare a celor peste 12.000 metri pătrați. Cert este că imediat a trimis Circului Globus o notificare pentru a-și recupera terenul. Cum răspunsul nu a fost favorabil, Gheorghe Stelian a dat Primăria Capitalei și Circul în judecată, cerând aproximativ 5 milioane de euro despăgubiri pentru faptul că nu a putut să-și folosească terenul.

â–ºÎn iunie 2009, Consiliul General a decis să intre în negocieri cu Gheorghe Stelian pentru cumpărarea terenului retrocedat de Prefectură, însă negocierile au stagnat, deoarece prețul solicitat a fost unul piperat, aproximativ 12 milioane de euro.

â–ºAcesta nu a fost singurul teren retrocedat de prefectură în urma contractului cu familia Tonolla. Unul de 2.700 mp în Strada Rahmaninov nr. 64-68 a fost vândut în decembrie 2007 Mihaelei Borcea cu 6,75 milioane euro. Un alt teren de8320 mp în Strada Barbu Văcărescu 168-172 a fost vândut lui Marius Locic pentru 2,1 milioane dolari, iar terenul de 4790 mp din strada Tony Bulandra nr. 5-13 a fost vândut în noiembrie 2008 soților Violeta și Daniel Călin pentru 2 milioane euro.”

Presa locală a notat că Stelian Gheorghe este și cel care deține Hotelul Mamaia din Mamaia. Acesta l-ar fi cumpărat în 2011 printr-un interpus iar un an mai târziu a devenit proprietar în acte.

Potrivit ZF,  Gheorghe Stelian ar fi vândut în 2006 Elenei Udrea, fost ministru al dezvoltării și turismului și membră a PDL, un teren din strada Chopin, din zona Floreasca, pe care aceasta și-a ridicat un proiect reziden­țial cu 12 apartamente, potrivit informațiilor din presă.

Pe același teren Elena Udrea a construit un bloc de patru etaje. Elena Udrea s-a împrumutat de   3,3 milioane euro de la BRD pentru a cumpăra un teren pe malul lacului Grivița. 

În 2010 Elena Udrea anunța că a scăpat de credit după ce i-a vândut terenul lui Alexandru Faur despre acest om de afaceri presa a relatat că este prieten și partener de afaceri cu Stelian Gheorghe. În urmă cu două săptămâni pe Internet au apărut o serie de poze cu Elena Udrea și Alina Bica la shoping în Paris. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Europa a dezvăluit un posibil rival pentru racheta Starship de la SpaceX