Prima pagină » Știri » „Ciobanul Ghiță” a ajuns la DNA. Totul a pornit de la bani

„Ciobanul Ghiță” a ajuns la DNA. Totul a pornit de la bani

„Ciobanul Ghiță
Mai multe pe gandul.info

Gheorghe Dănulețiu a venit vineri, împreună cu alți doi fermieri, să semneze declarații în fața procurorilor, unde au sesizat nereguli constatate în atribuirea unor bani europeni. Fermierii susțin că reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au acordat preferențial fondurile destinate producției de carne. Fermierii nu au oferit nume sau informații suplimentare, însă au spus că au prezentat celor de la DNA documente și dovezi care să le susțină afirmațiile.

„Am venit să vedem poate aici ne găsim dreptatea, că peste tot pe unde am umblat, au fost multe vorbe și mai puține fapte. Este vorba despre cărțile de rase, despre berbecii care se vând și multe alte lucruri. Este vorba despre bani europeni care ajung la unii dintre fermierii din România. Era un grup restrâns. Nu știm câți, suntem niște oameni ca și ceilalți, suntem fermieri și doar am venit să ne cerem drepturile”, a spus ciobanul Ghiță vineri, în fața sediului DNA.

Un alt fermier, Dan Petrescu, venit la DNA din Curtea de Argeș, a explicat, după ce a dat declarații în fața procurorilor, că a fost sesizat și ministrul Agriculturii cu privire la nemulțumirile lor, iar cel din urmă le-a promis că o să verifice situația.

„Am semnat o petiție în care am menținut o fraudă în care Ministerul Agriculturii, legat de ANSVSA au făcut-o cu privire la programul minimis pentru berbecii de reprodus, de rasă și originalitate pe teritoriul României. Au fost bani care s-au dat fără a fi controlați cum trebuie și de cine trebuie. Sunt sume foarte mari, milioane de euro, fonduri europene venite pentru producția de carne pentru fermieri. Acești bani nu au fost dați în scopul acesta, ci în alte scopuri, beneficiind alte persoane. (…) Sunt bani cu dedicație specială, dirijați pentru anumite persoane. Aceste persoane sunt fermieri, președinți de asociație, de federatie. Nu dăm numele. Suntem trei inși care am făcut sesizarea, această petiție. Ne simțim nedreptățiți. Nu doar noi, ci toți fermierii din tțră. Am depus documente, avem probe. Acum venim de la Ministerul Agriculturii, ne-a răspuns, a zis că se vor reglementa treburile. Problema cea mai dureroasă e că cei care au greșit nu vor să plătească. Fermierii la care au ajuns sumele dirijate, împreună cu angajați din cadrul ANSVSA, din cadrul Ministerului, sunt și veterinari… E o filiera întreagă. E un lanț întreg”, a declarat Dan Petrescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!