Prima pagină » Plagiatorii » Comisia de Etică a Universității București verifică teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, suspectă de PLAGIAT

Comisia de Etică a Universității București verifică teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, suspectă de PLAGIAT

Comisia de Etică a UB examinează suspiciunea de plagiat privind teza de doctorat a lui Gabriel Oprea

„Comisia de etică a Universității din București a decis, în urma unor dovezi apărute în media, să examineze suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a domnului Gabriel Oprea, examinare cerută, dar neprobată, de către autorul sesizării privind acest caz și adresată Comisiei. Comisia procedează astfel conform regulamentului său care cere examinarea unei suspiciuni de plagiat numai atunci când sunt aduse dovezi în acest sens fie de către autorul unei sesizări, fie de către reprezentanți ai media”, arată profesor dr. Marian Popescu, citat într-un comunicat de presă al UB.

O sesizare privind plagierea lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a fost depusă la Universitatea București, premierul interimar spunând că el este un om corect, iar cel care a făcut plângerea este „principala sursă de zvonuri și minciuni” îndreptate împotriva sa.

FOTO: hotnews.ro

„În legătură cu încercările mai vechi și mai noi de a pune sub semnul întrebării probitatea mea morală, corectitudinea declarațiilor de avere și legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusă la Universitatea București privind teza de doctorat, țin să precizez următoarele: sunt un om corect, am respectat și respect legile țării. În privința parcursului meu academic, am cerut și am primit din partea Ministerului Educației, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât și cel de conducător de doctorat au fost obținute cu respectarea tuturor normelor legale și a exigențelor academice în vigoare la momentul respectiv”, arăta Gabriel Oprea, într-un comunicat transmis marți de Centrul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Premierul interimar spune că, prin răspunsul primit de la Ministerul Educației în 23 iunie, „este atestată fiecare etapă a acestui parcurs, începând cu admiterea la doctorat în 01.10.1996, până în 19.02.2003”, când a devenit membru al comisiei de specialitate CNATDCU – Comisia de științe militare, ordine publică și siguranță națională, redenumită ulterior Comisia de Securitate Națională.

Potrivit lui Oprea, sesizarea de plagiat, ca și sesizarea depusă la ANI pentru verificarea declarațiilor sale de avere din ultimii 10 ani, precum și „alte încercări” de a-l denigra îl au ca autor pe Ioan Sîrbu.

„Ioan Sîrbu este cel care a fost demis de la conducerea Direcției Medicale a ministerului în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării Naționale, pentru faptele comise în funcția pe care a deținut-o și pentru lipsa de corectitudine pe care a arătat-o față de militari. Alături de Valer Marian, un om cunoscut pentru apetența de a depune plângeri și petiții, Ioan Sîrbu este principala sursă de zvonuri și minciuni îndreptate împotriva mea”, a arătat Oprea.

Ministrul Gabriel Oprea a mai spus că lucrarea sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului de drept Ion Neagu, este „un document public și este la dispoziția oricui dorește să o răsfoiască, să o citească sau să o analizeze în detaliu”.

Ministrul Afacerilor Interne, premier interimar, a făcut aceste precizări după ce Hotnews a scris, marți, că la Comisia de Etică a Universității din București a fost depusă o sesizare de plagiat cu privire la teza de doctorat a lui Oprea.

La începutul lunii aprilie, Gabriel Oprea a fost reclamat la Agenția Națională de Integritate de o avocată care, în numele unui client, cerea verificarea averii demnitarului din ultimii 10 ani. Pe 2 iunie, ANI a clasat cercetările.

Ministrul de Interne Gabriel Oprea a fost reclamat la ANI de avocata Diana Monica Croitoru – Anghel, în numele unui client al acesteia.

La momentul depunerii sesizării, avocata a declarat pentru MEDIAFAX că a făcut trei reclamații la ANI pentru verificarea averii lui Gabriel Oprea, în care a cerut cercetarea tuturor declarațiilor de avere ale lui Oprea din perioada 2004 – 2014.

În sesizările către ANI avocata a reclamat mai multe nereguli, precum faptul că Oprea nu și-ar fi declarat venituri din drepturi de autor, ar fi cumulat pensie și salariu, nu ar fi plătit taxe pentru mai multe imobile achiziționate și ar avea datorii la buget.

Ea a mai precizat că persoana în numele căreia a depus sesizările la ANI nu este implicată în vreun proces cu Gabriel Oprea sau cu Ministerul de Interne, ci doar „are cunoștință de aceste abateri” și, „ca orice bun cetățean, a procedat la sesizarea” organelor abilitate.

La rândul său, ministrul de Interne a spus, la momentul debutului cercetărilor inspectorilor de integritate, că nu este prima oară când este verificat de ANI și că nu are niciun dubiu că agenția va constata o dată în plus că nu există neconcordanțe sau suspiciuni în ceea ce îl privește.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție neașteptată alături de soțul ei la piscină. Cum arată la 57 de ani în costum de baie
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Adevărul din spatele calvarului trăit de Andreea Sasu, iubita lui Philipp Plein! A făcut 10 operații în doar trei luni. Ce intervenție estetică i-a provocat infecția care a dus-o la un pas de septicemie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Alpii și Pirineii, posibile surse naturale de hidrogen