Prima pagină » Știri » Descinderi DIICOT în trei județe și două penitenciare. O avocată, implicată într-o rețea de trafic internațional de droguri

Descinderi DIICOT în trei județe și două penitenciare. O avocată, implicată într-o rețea de trafic internațional de droguri

O operațiune de proporții a polițiștilor și procurorilor DIICOT va avea loc miercuri dimineața în județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș, plus în alte două penitenciare. Au fost puse în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară, inclusiv în două unități de penitenciar, înr-o cauză ce are ca obiect săvâșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc, introducerea de substanțe interzise în închisori și forularea de denunțuri false pentru obținerea unor pedepse reduse. O avocată este și ea vizată în dosar. 

„Astăzi, 3 decembrie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj –Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 33 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Cluj, Bistriţa –Năsăud şi Mureş, inclusiv în două unităţi de penitenciar, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc, trafic de droguri de risc şi mare risc, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, spălare a banilor, constituirea unui grup infracţional organizat, inducerea în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi favorizarea făptuitorului”, anunţă, miercuri, IGPR şi DIICOT.

În același timp, autorițățile judiciare italiene efectuează, în baza unui ordin european de anchetă, 3 perecheziții domiciliare.

”Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2025, mai multe persoane ar fi procurat, trimis, transportat, manipulat, deţinut şi vândut droguri de risc, mare risc şi produse psihoactive în localităţi din judeţul Cluj, dar şi în judeţele limitrofe. Cercetările efectuate au stabilit şi faptul că, în acelaşi interval de timp, o parte dintre persoanele cercetate ar fi introdus în mai multe unităţi de penitenciar diferite cantităţi de substanţe interzise, destinate comercializării către consumatori aflaţi în detenţie”, anunţă anchetatorii.

O avocată, acuzată că sprijinea gruparea infracțională

Activitatea infracțională, potrivit acestora, ar fi fost sprijinită de o avocată care le-ar fi furnizat persoanelor cercetate ,în mai multe rânduri, date și informații pe care le-ar fi obținut de la clienți sau din dosarele penale în care avea angajament.

”De asemenea, aceasta ar fi intermediat legătura persoanelor cercetate cu deţinuţii”, au mai transmis sursele citate.

De altfel, probele administrate au mai arătat faptul că, în perioada august-decembrie 2025, cinci persoane ar fi introus în țară, în Italia, Spania și Olanda, dorguri de risc și de mare risc.

”Pentru disimularea originii sumelor de bani obţinute din comercializarea de substanţe interzise, acestea ar fi achiziţionat bunuri mobile pe numele unor apropiaţi. În acelaşi scop, prin încheierea de contracte de lucrări fictive ar fi introdus sume cu provenienţă ilicită în circuitul financiar al unor societăţi comerciale”, mai arată IGPR şi DIICOT.

De asemenea, actele de urmărire penală au arătat că în luna septembrie 2024, patru dintre persoane ar fi construit un grup infracțional organizat, la care ulterior au luat parte alte cinci persoane.

”Gruparea ar fi acţionat cu scopul obţinerii unor pedepse reduse pentru persoane cercetate sau trimise în judecată pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi pentru efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse psihoactive. Pentru atingerea acestui scop, membrii grupului ar fi indus în eroare organele judiciare şi ar fi comis fapte de favorizarea făptuitorului şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, arată procurorii.

Potrivit anchetatorilor, femeia avocat ar fi coordonat alte două persoane , care ar fi avut roluri în întocmirea și formularea unor denunțuri, recrutarea, dar și cazarea persoanelor care ar fi fost determinate să comită infracțiuni în regimul armelor și munițiilor, și punerea la dispoziție a armelor.

”Astfel, în două situaţii, una dintre persoanele cercetate ar fi formulat denunţuri nereale privind vânzarea ilegală a unor pistoale după ce, anterior, membrii grupării ar fi recrutat persoane dispuse ca, în schimbul unor sume de bani, să îşi asume în mod fictiv deţinerea şi vânzarea armelor de foc”, mai arată sursele citate.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
Boala care și-a dublat numărul de cazuri în România în 10 ani. Testarea recomandată chiar înainte de 55 de ani
Mediafax
Studenții pun pe masa Guvernului Mureșan 10 cereri. Burse mai mari și reducerea de 90% la tren
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!