Dumitru Costin: Dosarul „Valiza” trebuie reanalizat de LPF pe baza actualului regulament, regulament care prevede și retrogradarea

Dumitru Costin: Dosarul Valiza trebuie reanalizat de LPF pe baza actualului regulament, regulament care prevede și retrogradarea
Publicat: 05/06/2013, 19:17
Actualizat: 03/07/2013, 21:17

Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că dosarul „Valiza” va trebui reanalizat de către comisiile LPF ținând cont de actualul regulament disciplinar, altfel orice decizie luată poate fi ușor contestată.

Regulamentul disciplinar actual prevede sancțiuni ce pot duce la retrogradarea echipelor, în cazurile de corupție. Regulamentul valabil în mai 2008, care prevedea cel mult depunctarea echipelor în asemenea cazuri, a fost modificat după izbucnirea scandalului valizei cu bani de la Cluj-Napoca.

„Eu am fost atunci în comisia desemnată de Comitetul Executiv, alături de Constantin Anghelache, care acum e la Dinamo, și am constatat că sunt vicii în evaluarea speței. Și pentru că nu aveam dreptul să cerem rejudecarea speței, am cerut ca în momentul în care instanța va lua o decizie subiectul să fie rediscutat. Singurul lucrul pe care puteam să-l facem era să-i executăm pe cei care au încălcat regulamentele, i-am dat afară pe domnii Daniel Florea (n.r. – preșdintele CAF) și Valentin Epure. Acum, cazul este la ligă, în baza convenției anuale dintre FRF și LPF, competențele disciplinare sunt în curtea ligii. La ei e tot. Dar cazul trebuie judecat după regulamentul actual. Nu poți să dai sancțiuni după o normă în vigoare în 2008. Eu nu am auzit ca în țara asta, sub Constituția asta să judeci după niște norme juridice care erau în vigoare acum opt ani de zile. Chiar dacă speța a avut loc atunci. Și acum când s-a judecat, la ÎCCJ, chiar dacă s-au mai modificat legi, evaluarea și sentința s-au luat după legile în vigoare acum. Nu acum opt ani. Nu există așa ceva. Speța asta a început în 2008, dar s-a judecat după legile actuale. Nu ai cum să judeci pe regulile de acum opt ani, pentru că e contestabilă la orice oră”, a mai spus Costin.

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că dosarul „Valiza” va fi reanalizat de comisiile ligii pe baza regulamentului disciplinar de la data săvârșirii faptei, sezonul 2007/2008, care prevedea doar depunctarea.

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă. Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită și una de un an pentru fals. Fiind vorba de un caz de corupție în fotbal, UEFA ar putea dicta sancțiuni împotriva echipei Steaua, campioana României. Totodată, dosarul „Valiza”poate fi acum reanalizat și de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal, ținând cont că există o decizie definitivă a instanței.

La 4 iunie 2008, echipa Steaua București a fost penalizată cu șapte puncte de Comisia de Disciplină a FRF, iar formația Universitatea Cluj cu șase puncte după scandalul valizei cu bani de la Cluj-Napoca. Finanțatorul Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani și i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeași perioadă și a primit o amendă de 200.000 de lei, iar președintele de atunci al grupării ardelene, Anton Doboș, a primit aceeași sancțiune ca Gigi Becali. De asemenea, jucătorii Gigel Coman (Universitatea Cluj) și Petre Marin (Steaua) au fost suspendați câte șase luni și amendați cu 180.000 de lei.

Comisia de Apel a păstrat aceste sancțiuni, dar Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a anulat, la 3 iulie 2008, toate deciziile luate de Comisia de Disciplină. Doar Becali și Doboș au primit din partea CAF o suspendare de șase luni și o penalitate de 200.000 de lei, fără a li se interzice accesul pe stadion.

Ținând cont de diferențele mari între deciziile primelor două instanțe și cea a CAF, FRF a dispus înființarea unei comisii de analiză a legalității hotărârilor pronunțate de organismele jurisdicționale ale federației în cazul valiza. Aceasta a ajuns la concluzia că au existat vicii de procedură la Comisia de Disciplină, în timp ce CAF și-a încălcat propriul regulament în acest caz.

Comisia formată din Constantin Anghelache și Dumitru Costin a prezentat, la 19 august 2008, Comitetului Executiv al FRF raportul referitor la legalitatea hotărârilor pronunțate de organismele FRF în cazul „Valiza”.

„Comisia de Disciplină a judecat corect pe baza declarațiilor de la dosar, dar la un studiu mai atent, am constatat că la Comisia de Disciplină au existat niște erori, ca să nu le spun omisiuni. În procesul verbal abundă prescurtările. A fost o eroare de procedură”, a declarat Anghelache, în urma unei conferințe de presă.

El a adăugat că membrii CAF au încălcat propriul regulament: „La Curtea de Arbitraj pentru Fotbal am constatat încălcări ale regulamentului propriu de către CAF. Articolul 14 a fost încălcat. Dacă cele patru părți implicate, Universitatea Cluj, Steaua, Gigi Becali și Petre Marin au constituit o parte și l-au nominalizat pe Daniel Florea, era necesar ca FRF, cea care a declanșat acest caz, să fie notificată și să-și desemneze propriul arbitru, conform regulamentului. Daniel Florea a omis să informeze FRF cu sau fără intenție. Din cauza procedurilor pe care le-au încălcat s-a ajuns la schimbarea deciziei”.

În baza raportului, Comitetul Executiv al FRF a decis ca Daniel Florea, Valentin Epure și Marian Lupu, membri ai Curții de Arbitraj pentru Fotbal (CAF), să fie revocați din cauza neregulilor constatate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Unul dintre ultimele videoclipuri postate de Mădălin a devenit viral după moartea lui: „Oamenii o...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
INTERDICŢIE pentru toți părinții cu copii. Se trece interzis direct în lege
Sute de oameni au fost prezenți la priveghiul lui Costel Pelerinaj interlop la priveghiul lui...
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete