Prima pagină » Știri » Incendiu puternic la Mănăstirea Moreni, din județul Vaslui

Incendiu puternic la Mănăstirea Moreni, din județul Vaslui

Incendiu puternic la Mănăstirea Moreni, din județul Vaslui
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la Mănăstirea Moreni, din județul Vaslui, flăcările cuprinzând clădirea care adăpostește cele douăsprezece chilii ale măicuțelor, precum și brutăria, bucătăria și o locuință de protocol a lăcașului de cult, fără a fi înregistrate victime.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, incendiul a fost anunțat la Serviciul de urgență 112 de către o măicuță, sâmbătă, în jurul orei 17.30, în momentul în care flăcările au cuprins corpul de clădire în care se află cele douăsprezece chiii, brutăria mănăstirii, bucătăria și o locuință de protocol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În zonă, au fost trimise șase autospeciale de pompieri care intervin și la ora transmiterii acestei știri pentru stingerea focului.

„Imediat după izbucnirea incendiului, clădirea a fost evacuată, fără a exista victime. Incendiul este generalizat la întreaga clădire, intervenindu-se pentru lichidarea acestuia”, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Ciprian Silav.

Mănăstirea de maici de la Moreni este situată la aproximativ 30 de kilometri de Vaslui, fiind una dintre cele mai vizitate din zona Moldovei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
Cât mai poate funcționa singurul reactor activ de la Cernavodă. Când ar putea fi repornit Reactorul 1
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele