M-au lovit în CAP, în UMĂR. Protestatarii din Piața Victoriei au depus PLÂNGERI la Parchet

Publicat: 13/08/2018, 17:00

Ionel Corbu, procuror la Parchetul Militar, a declarat că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile. Adina Apostol, o victimă a incendiului din Clubul Colectiv, s-a prezentat la Parchetul Militar pentru a depune o plângere față de intervenția jandarmilor de la protestul din 10 august, ea precizând că grefele recent aplicate de medici sunt inflamate din cauza gazelor folosite de forțele de ordine. Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că instituția va colabora cu procurorii militari care anchetează intervenția forțelor de ordine la protest, el precizând că vor fi furnizate toate documentele solicitate.

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, care a participat la mitingul din 10 august, s-a prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune o plângere după ce a fost împușcat de jandarmi cu gloanțe de cauciuc deși spune el, nu a făcut nimic greșit și s-a aflat într-o zonă liniștită cu bătrâni și copii.

„Am fost acolo în față, am stat jos, în fund fără scandal. La aproximativ jumătate de oră, au intrat în noi jandarmii și am fost împușcat, după care nu am mai fost conștient. Cu gloanțe de cauciuc (a fost împușcat, n.r.). În stomac și în picioare. Nu am fost avertizat cu absolut nimic. Au intrat direct și ne-au călcat în picioare. În zona în care eram, toată lumea stătea jos, erau oameni în vârstă, erau copii. Am ajuns la Urgență, nu am mai știut ce s-a întamplat. M-am trezit după ce am fost pansat și apoi m-au dus la Spitalul Elias cu altă salvare. O să merg pe cale legală, am scos ieri (duminică, n.r) certificat medico-legal. Nu am cuvinte, nu mi se pare nimic normal. Nu am făcut nimic greșit, iar ei voiau, cred, înainte cu două săptămâni să facă chestiunea aceasta. Nu înțeleg de ce. Dacă ripostam, înțelegeam”, a declarat Cristian, care este din București.

Ionel Corbu, prim procuror la Parchetul Militar, a declarat, luni, că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.

„Parchetul Militar este autoritatea competentă să verifice întreg ansamblul acțiunilor Jandarmeriei și noi punem la dispoziția organelor de cercetare toate informațiile, documentele și informațiile de care aceștia au nevoie pentru clarificarea fiecărei situații”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Întrebat cum vede faptul că procurorii militari vor extinde ancheta, pentru a afla dacă jandarmii se fac vinovați de neglijență în serviciu după ce doi militari au fost izolați de grup și loviți de mai mulți protestatari, Enache a refuzat să comenteze.

„Eu nu am cum să comentez ce spune un procuror este atributul lor să explice toate aspectele pe care le consideră necesare”, a mai spus acesta.

Ionel Corbu, procuror la Parchetul Militar, a declarat luni că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.

„Se primesc plângerile persoanelor vătămate direcția de secțiile de poliție, în speță de la Secția 1 de poliție. Sunt aproximativ 30 de plângeri la acest moment, colegii mei procedează la audierea persoanelor vătămate și în continuare o să solicităm înscrisurile necesaare conturării unor probațiuni corespunzătoare. Inițial s-a început urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu și urmează a fi extinse și pentru neglijență în serviciu, dat fiind faptul cei doi militari jandarmi au fost izolați de către colegii lor. La acest moment pot să spun că s-au solicitat documente care vizează modul de organizare a misiunii de asigurare și restabilire a ordinii publice, în mod punctual cele care sunt prevăzute în normele interne și care sunt conturate de prevederile normelor 550, care reglementează activitatea Jndarmeriei Române”, a declarat Ionel Corbu, prim procuror la Parchetul Militar, structura care se ocupă de anchetarea violențelor din 10 august.

Procurorul a mai subliniat că vor fi audiați toți cei care au fost implicați în violențe, inclusiv jandarmi: „Absolut pe toți cei despre care există indicii și presupuneri rezonabile că au acționat în afara îndatoririlor de serviciu. (…) Vreau să asigur opinia publică de faptul că ne vom face datoria și asigur că până la acest moment nu au existat imixtiuni în actul de cercetare. Toți cei care sunt în activitate și se află la sediu (lucrează la anchetă, n.r.)”.

De asemenea, procurorii au solicitat, atât de la Jandarmerie, cât și de la presă, înregistrări din seara protestului de 10 august din Piața Victoriei.

Nu vă ascund că s-au solicitat în data de 11 la toate instituțiile, jandarmerie, la televiziuni care s-au aflat în zonă. Așteptăm să vină de la toate. Deși evenimentele s-au desfășurat în weekend, noi am început să le strângem”, a mai spus prim procurorul.

„Am făcut o plângere penală pentru că am inhalat multe gaze. Mă dor mușchii gâtului, câteva părți ale grefelor recent puse s-au înroșit și mi se pare că acțiunea jandarmilor din data de 10 august a fost foarte agresivă și nu au făcut nimic să înlăture grupele de suporteri care erau lângă ei. De la 8:15 până la 11:30 au dat cu gaz. Nu aveai unde să fugi. Am mers după ceilalți protestatari, ne călcam în picioare pentru că ne împingeau cu scuturile. Nu știu ce au fost acele semnale luminoase, nu este o scuză pentru că eu nu am făcut armata. Altă dată au reușit să marginalizeze protestatarii violenți. Am venit din străînătate pentru protest și mă întorc în Belgia pentru tratamente. Sunt victimă Colectiv și am ieșit în stradă să protestez. Ordinul dat de subprefect este inadmisibil nu se poate așa ceva. Trebuiau să înlăture grupurile de protestatari violenți, nu să arunce cu grenade”, a spus Adina Apostol.

Un alt tânăr, Marius Râpeanu, s-a prezentat pentru a le furniza procurorilor mai multe informații privind intervenția jandarmilor, însă a precizat că nu a formulat o plângere penală.

„A fost un dialog cu domnul procuror de caz. Am inhalat gaze lacrimogene în două rânduri. În a doua repriză nu am mai putut respira, am fost luat pe targă mi s-au acordat îngrijirile medicale. Am fost la spital la Floreasca, o să merg la Spitalul de Ochi pentru că în continuare simt arsurile. O noapte și o zi nu am putut să mă odihnesc din cauza acestor arsuri și a acestor gaze care au fost date în mod abuziv. Dar trebuie să fiu neutru, pentru că aceste gaze le-am primit la orele 18:30, până să vină acești incitatori, cum au fost numiți de presă. (…) Este adevărat că ulterior și jandarmii au fost provocați și au ripostat, dar au ripostat abuziv și cu destul de mult gaz. Sunt o victimă a unor jandarmi care au primit niște ordine”, a declarat Marius Râpeanu.

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva acțiunilor jandarmilor, ei precizând că, în acea seară, forțele de ordine s-au comportat într-un mod abuziv deoarece au lovit protestatarii fără motiv.

„S-a aruncat cu niște dispozitive la 30 de cm de piciorul meu, iar asta a fost pe proprietate privată. Am fost sechestrați, gazați. Noi fusesem la protest ne-am refugiat acolo de frica gazelor. Era panică. A fost o acțiune abuzivă, nu are nicio logică. Plantonul respectiv care s-a deplasat pe arteră dintre Mihalache și Aviatorilor a ordonat să ieșim afară deși era haos. Am sunat 112, iar dispecera a zis să sunăm la Jandarmerie. Mi se pare foarte amuzant. În afară de câteva lacrimi, am niște semne la mână. Am fost foarte norocoasă nu am nimerit la spital. Este un mod abuziv și grosolan pentru o țară care se consideră membră NATO, UE să se comporte în asemenea hal în 2018. Eu locuiesc în Statele Unite. Noi am ajuns dictatură. Sunt studentă la University of Virginia, sunt plecată de 6 ani și am venit special pentru miting, care a fost bulversat. Este un gust amar cu care rămân. Iubesc România, dar corupția – nu se mai poate. Târăște România într-o perioada nefastă din istorie„, a spus Alexandra Scafarschi, o tânără prezentă la Parchetul Militar.

Însă alt participant la mitingul din 10 august nu a fost la fel de norocos. Florin Nicușor Radu spune că a venit să depună plângere la Parchet deoarece a fost lovit de jandarmi cu bastonul, fără ca el să fi reprezentat un pericol.

„Când s-a dat ordinul de evacuare toată lumea a fugit. Am ales să stau pe loc, pentru că nu reprezentam un pericol. Am ridicat mâinile mi-am pus mâinile la ceafă. În momentul în care bariera de jandarmi a ajuns la mine m-au lovit în cap, în umăr, în mână. Au vrut să mă interneze, dar am refuzat. Mi-am luat un dosar medical. Nu știu de ce am fost lovit. Am manifestat pașnic „Jos Guvernul”. (…) După ce am trecut de bariera de jandarmi, tot un jandarm m-a ajutat să ajung la ambulanță și am văzut bucăți de bordură pietroaie foarte mari. Dacă eram în locul lor probabil și eu aș fi procedat la fel dacă aș fi primit ordin de evacuare. Se putea face distincție între cei violenți și cei pașnici dacă se voia, dar cred că s a dat ordin de evacuare și s-a evacuat. Am fost cusut la cap. Am două copci, o rană la cap, la umăr. M-au lovit cu bastonul. O să mă întorc în Piață, altfel nu schimbăm nimic”, a spus Florin Nicușor Radu.

Ionel Corbu, procuror la Parchetul Militar, a declarat că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.

„Se primesc plângerile persoanelor vătămate direcția de secțiile de poliție, în speță de la Secția 1 de poliție. Sunt aproximativ 30 de plângeri la acest moment, colegii mei procedează la audierea persoanelor vătămate și în continuare o să solicităm înscrisurile necesare conturării unor probațiuni corespunzătoare. Inițial s-a început urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu ți urmează a fi extinse și pentru neglijență în serviciu, dat fiind faptul cei doi militari jandarmi au fost izolați de către colegii lor. La acest moment pot să spun că s-au solicitat documente care vizează modul de organizare a misiunii de asigurare și restabilire a ordinii publice, în mod punctual cele care sunt prevăzute în normele interne și care sunt conturate de prevederile normelor 550, care reglementează activitatea Jandarmeriei Române„, a declarat Ionel Corbu, prim procuror la Parchetul Militar, structura care se ocupă de anchetarea violențelor din 10 august.

Procurorul a mai subliniat că vor fi audiați toți cei care au fost implicați în violențe, inclusiv jandarmi: „Absolut pe toți cei despre care există indicii și presupuneri rezonabile că au acționat în afara îndatoririlor de serviciu. (…) Vreau să asigur opinia publică de faptul că ne vom face datoria și asigur că până la acest moment nu au existat imixtiuni în actul de cercetare. Toți cei care sunt în activitate și se află la sediu (lucrează la anchetă, n.r.)”.

De asemenea, procurorii au solicitat, atât de la Jandarmerie, cât și de la presă, înregistrări din seara protestului de 10 august din Piața Victoriei.

„Nu vă ascund că s-au solicitat în data de 11 la toate instituțiile, jandarmerie, la televiziuni care s-au aflat în zonă. Așteptăm să vină de la toate. Deși evenimentele s-au desfășurat în weekend, noi am început să le strângem”, a mai spus prim procurorul.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață