Prima pagină » Știri » Ministerul Educației prelungește cu cel puțin o săptămână înscrierea pentru proiectele de peste 150 milioane de euro

Ministerul Educației prelungește cu cel puțin o săptămână înscrierea pentru proiectele de peste 150 milioane de euro

Ministerul Educației prelungește cu cel puțin o săptămână înscrierea pentru proiectele de peste 150 milioane de euro
Termenul de înscriere a societăților sau organizațiilor private ce vor să devină parteneri ai Ministerului Educației Naționale (MEN) în proiecte POSDRU va fi prelungit cu cel puțin o săptămână, a anunțat, marți, ministrul delegat pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu.

Termenul de înscriere a societăților sau organizațiilor private ce vor să devină parteneri ai Ministerului Educației Naționale (MEN) în proiecte POSDRU va fi prelungit cu cel puțin o săptămână, a anunțat, marți, ministrul delegat pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu.

Anunțurile pentru selectarea partenerilor, entități private, în vederea depunerii de proiecte finanțate din fonduri structurale nerambursabile, în care MEN are calitatea de beneficiar, au fost publicate de minister săptămâna trecută. Este vorba despre 51 de proiecte finanțate din bani europeni alocați pentru dezvoltarea resurselor umane (POSDRU), în valoare totală de peste 150 de milioane de euro.

Ministerul Educației a căutat doar două zile ofertanți pentru proiecte de peste 150 milioane de euro. Teodorovici, pentru Gândul: „Probabil se va anula procedura și se va relua”

Termenul limită de înscriere a dosarelor de parteneriat pentru 46 dintre aceste proiecte, menționat într-un anunț publicat în 23 iulie, a fost stabilit de MEN pentru 25 iulie, respectiv două zile mai târziu, restul de cinci proiecte, anunțate în 24 iulie, având termen de depunere a dosarelor data de 26 iulie, adică tot după două zile.

Ministrul Mihnea Costoiu a precizat că termenul de doar două zile va fi prelungit cu minimum o săptămână, perioada exactă urmând să fie stabilită după ședința de guvern de marți.

Potrivit lui Costoiu, în cele două zile stabilite inițial s-au înscris foarte puțini parteneri, respectiv 21.

„După ședința de guvern, vom lua decizia, cu domnul ministrul Teodorovici și cu Unitatea de Management, pentru a lansa și proiectele pe învățământ superior ce vizează ierarhizarea programelor de studii, clasificarea universităților, realizarea bazei de date unice la nivelul învățământului superior și altele”, a spus ministrul delegat pentru învățământ superior.

Întrebat de ce termenul inițial a fost de doar două zile, Costoiu a răspuns: „Nu sunt cel care m-am ocupat direct de acest subiect”.

Mihnea Costoiu a explicat apoi că selecția partenerilor se face pe o procedură internă a beneficiarului, respectiv Ministerul Educației. „După o discuție cu domnul ministru (al Educației, Remus Pricopie – n.r.), am decis, pentru a nu exista niciun fel de suspiciuni, să prelungim termenul pentru depunere”, a explicat Costoiu.

„Astăzi (marți – n.r.) se va decide perioada exactă. Va fi o săptămână, vor fi două, astfel încât să nu existe niciun fel de suspiciuni legate de selectarea acestor parteneri. Marea majoritate a proiectelor vin din zonele învățământului preuniveristar, vizează în general probleme de viitor pentru sistem, curriculumul opțional sau obligatoriu pentru diferite discipline pentru diferite clase, în general cele din primar și gimnazial, precum și continuarea unor proiecte care au avut succes, cum ar fi prevenirea violenței în școală. Și la acestea se vor adăuga competițiile pentru învățământul superior, care nu au fost încă lansate”, a mai spus ministrul delegat.

Unul dintre proiectele pentru care se pot înscrie parteneri privați are un buget total de trei milioane de euro și urmărește: îmbunătățirea ofertei educaționale pentru studiul Istoriei științelor de către elevii de liceu, prin realizarea unei programe școlare moderne centrate pe elev și a unui pachet de resurse educaționale suport care să conducă la formarea de competente cheie în rândul elevilor; dezvoltarea competențelor profesionale necesare pentru implementarea noii programe școlare Istoria științelor pentru liceu și pentru utilizarea resurselor educaționale suport în cazul a 1.056 de cadre didactice din învățământul preuniversitar; în urma participării la programul de formare vor fi certificați cel puțin 97% dintre cursanți.

Tot trei milioane de euro este bugetul proiectului ce are ca obiectiv, printre altele, îmbunătățirea managementului educațional preuniversitar la nivel de sistem, prin dezvoltarea de proceduri și instrumente de gestionare a faptelor/riscurilor de violentă în școli, după cum se precizează în fișa de proiect.

Aceeași sumă este bugetul unui proiectului care vizează „îmbunătățirea managementului educațional preuniversitar prin dezvoltarea și implementarea unor măsuri active de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise minorilor”.

Un alt proiect, care are un buget total de 2,6 miloane de euro și este intitulat „Perspective interdisciplinare de abordare a curriculumului-priorități ale formării continue a cadrelor didactice din învățământul primar”, urmărește printre altele dezvoltarea competențelor profesionale pentru un număr de 5.000 de cadre didactice – grupul țintă – în domeniul proiectării și implementării strategiilor instructiv-educative interdisciplinare.

Cinci milioane de euro vor fi cheltuiți, conform fișei unui alt proiect, pentru consilierea și orientarea profesională a absolvenților învățământului profesional și tehnic, în vederea facilitării tranziției de la școală la viața activă și dezvoltarea mecanismelor de monitorizare a inserției absolvenților învățământului profesional și tehnic pe piața muncii.

Trei milioane de euro este bugetul unui proiect ce vizează „racordarea disciplinei de studiu Limba Franceză la dezvoltările curriculare și tendințele tehnologice actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării dar și compatibilizarea cu standardele europene prin formarea domeniilor de competențe-cheie, îndeosebi a competențelor de comunicare și a celor culturale, indispensabile vieții active într-o societate a cunoașterii specifică secolului XXI”.

Același obiectiv, dar pentru Limba Engleză, îl are un alt proiect de trei milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi