Prima pagină » Știri » Nicușor Dan nu renunță, chiar dacă CCR i-a respins sesizarea: Am 10 zile să trimit legea în Parlament

Nicușor Dan nu renunță, chiar dacă CCR i-a respins sesizarea: Am 10 zile să trimit legea în Parlament

Președintele Nicușor Dan va cere Parlamentului reexaminarea legii care vizează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și combaterea antisemitismului, după ce judecătorii CCR au respins sesizarea sa de neconstituționalitate.

„Asta înseamnă că România are un stat democratic, în care oamenii au opinii diferite pe anumite subiecte”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a spus că are timp ca legea să ajungă din nou în Parlament.

„Voi trimite legea, după cum știți, ea trebuie mai întâi redactată și din momentul în care redactarea ajunge la noi, am 10 zile să trimit Parlamentul, i-am spus că o voi trimite, îmi păstrez opinia”, a mai spus Nicușor Dan.

Curtea Constituțională a respins sesizarea președintelui Nicușor Dan privind Legea care vizează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum și combaterea antisemitismului. Mai multe aici. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trebuie să conducem mai puțin” Avertismentele directorului general OMV despre criza de combustibil. Nicușor Dan și Ilie Bolojan se întâlnesc mâine cu Alfred Stern
Digi24
„Pare că noi suntem următorii”. Teritoriul danez care vrea independența, dar se teme că va ajunge ținta lui Trump sau a Rusiei
Cancan.ro
Amantlâc! Bogdan Stancu s-a cuplat cu o celebră prezentatoare TV, deși e căsătorit. Avem imaginile incendiare
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Putin și Xi jubilează privindu-i pe americani cum se chinuie în Iran? Expert de la Casa Albă: „Suntem blocați într-o capcană creată de noi înșine”
Mediafax
Președintele Parlamentului iranian îl ia peste picior pe Donald Trump: „ne-a „înfrânt” de 9 ori în ultimele două săptămâni. Amuzant!”
Click
„Îi plăcea să mănânce simplu” Rețeta de post cu spanac pe care Nicolae Ceaușescu o consuma pe săturate. Leguma pe care o evita cu desăvârșire
Digi24
„Veţi vedea curând”. Iranul dezminte afirmaţiile lui Hegseth şi spune că „nu există nicio problemă” cu liderul Mojtaba Khamenei
Cancan.ro
O mare fabrică din România se închide după decenii de activitate. Peste 800 de angajați riscă să rămână fără loc de muncă
Ce se întâmplă doctore
Cristina Demetrescu nominalizează zodia care riscă să ajungă la sapă de lemn în luna martie: „Evitați riscurile mari!”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un jurnalist britanic a găsit ceva neașteptat pe bancheta unei mașini abandonate: „Nu ai fost mulțumit și vrei mai mult?”
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume este mai bătrână decât dinozaurii!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Un lanț olandez de supermarketuri caută angajați pe WhatsApp