Prima pagină » Actualitate » Un tânăr travestit din Iași, găsit mort într-un cămin din zona Tudor Vladimirescu. „S-a auzit gălăgie, muzică, ceartă”

Un tânăr travestit din Iași, găsit mort într-un cămin din zona Tudor Vladimirescu. „S-a auzit gălăgie, muzică, ceartă”

Otilia Serescu

Un tânăr în vârstă de 36 de ani a fost găsit mort într-o cameră de cămin din zona Tudor Vladimirescu. Martorii spun că a petrecut toată noaptea în compania unui alt bărbat și din locuință „s-a auzit gălăgie, muzică, ceartă”. Poliția a deschis o anchetă.

În noaptea de duminică spre luni, Narcisa Vasilica, așa cum se prezenta tânărul de 36 de ani, a petrecut în compania unui alt bărbat. Acestea aveau să fie ultimele clipe din viața lui.

Luni, în jurul orei 03:00, cineva a sunat la 112 și a anunțat că bărbatul, care era travestit și care nu se eschiva să arate acest lucru, nu mai respiră. De urgență, la fața locului au ajuns o salvare și o echipă de criminaliști.

„Au mai fost scandaluri prin zonă, dar ca acum nu m-am speriat niciodată”

Imediat după declararea decesului, oamenii legii au încercat să afle ce anume i-a provocat decesul tânărului de 36 de ani. Procurorii care au preluat ancheta au cerut o autopsie în cazul lui. De asemenea, l-au audiat și pe bărbatul cu care travestitul a petrecut toată noaptea.

„Nu știu ce a fost între ei, dar s-a auzit gălăgie, muzică, ceartă. Aseară au venit polițiștii și l-au luat pe băiatul care era în apartament, dar l-au lăsat să plece, a trecut pe aici. Au mai fost scandaluri prin zonă, dar ca acum nu m-am speriat niciodată”, a spus o vecină din bloc, citată de presa ieșeană.

În câteva ore, însă, suspiciunile care planau asupra amicului Narcisei s-au risipit. Motivul? A venit rezultatul autopsiei.

Narcisa Vasilica a murit în urma unui edem pulmonar acut, a arătat concluzia raportului făcut de medicii legiști. De aceea, partenerul de distracții al tânărului a fost lăsat să plece.

În prezent, ancheta este continuată de procurori, care vor să afle dacă tânărul a consumat alcool sau substanțe interzise, înainte de a muri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spania sau România? Ce țară va avea mai multe zile libere în 2027
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Trei surori, găsite fără viață pe o plajă din Marea Britanie. Ancheta a scos la iveală o dramă care a început cu mulți ani în urmă
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!