Prima pagină » Știri » Trei frați din Vaslui, cu vârste între doi și zece ani, găsiți abandonați pe câmp în plină caniculă

Trei frați din Vaslui, cu vârste între doi și zece ani, găsiți abandonați pe câmp în plină caniculă

Trei frați din Vaslui, cu vârste între doi și zece ani, găsiți abandonați pe câmp în plină caniculă
Trei frați cu vârste cuprinse între doi și zece ani, din județul Vaslui, au fost găsiți, vineri, abandonați pe un câmp, la temperaturi de peste 35 de grade Celsius, fără a avea apă și mâncare, ei fiind preluați în regim de urgență de Direcția de Protecție a Copilului.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a preluat, în regim de urgență, trei frați cu vârste cuprinse între doi și zece ani, care au fost găsiți pe un câmp din comuna Viișoara, la peste șase kilometri de casă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Intervenția autorităților s-a făcut în urma unui apel anonim la Telefonul Copilului, prin care se sesiza că aceștia au fost lăsați în apropierea unei ferme de vaci încă de la ora 6.00 dimineața, însă fără a se ști de către cine anume.

Astfel, cei trei copii au fost găsiți pe câmp, însetați și flămânzi, la temperaturi de peste 35 de grade Celsius.

„Cei trei frați erau într-o situație de risc major în ceea ce privește sănătatea și securitatea lor, având în vedere că erau fără mâncare, fără apă și la temperaturi extreme. Cazul a intrat în evaluarea specialiștilor instituției pentru a se stabili circumstanțele în care minorii au ajuns pe acel câmp, după identificarea părinților acestora”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Cei trei frați au fost internați în Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Exploatat și Neglijat Bârlad, unde vor beneficia de îngrijire și consiliere de specialitate până la clarificarea situației lor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...