Prima pagină » Știri » Webinar „Gândul” & Asociația „Medici pentru România”. Ellie White, despre viața de cuplu cu COVID-19: „Este foarte important să nu te lași doborât de emoții, de frustrări și de probleme”

Webinar „Gândul” & Asociația „Medici pentru România”. Ellie White, despre viața de cuplu cu COVID-19: „Este foarte important să nu te lași doborât de emoții, de frustrări și de probleme”

Webinar „Gândul” & Asociația „Medici pentru România”. Ellie White, despre viața de cuplu cu COVID-19: „Este foarte important să nu te lași doborât de emoții, de frustrări și de probleme”
Ellie White și soțul ei, Doru Tincă, intervenție în cadrul Webinarului interactiv „Gândul” și Asociația „Medici pentru România”

Cunoscuta artistă Ellie White și soțul ei, Doru Tincă, și-au împărtășit din experiența vieții cu noul coronavirus, în cadrul Webinarului interactiv „Gândul” și Asociația „Medici pentru România”. COVID-19: Traumele și efectele pandemiei asupra sănătății mintale.

Ellie White și soțul ei, Doru Tincă, au resimțit diferit simptomele provocate de noul coronavirus, iar fetiția lor, de asemenea confirmată cu COVID-19, este asimptomatică. Băiețelul cuplului nu a fost diagnsticat pozitiv.

„Mă durea pielea pe mine”

„În cazul nostru, la el au apărut prima dată simptomele și a început ca un fel de răceală, cu febră, durere de cap, de gât, de piept. La două zile m-au luat și pe mine, numai că la mine au fost mai violente, am început direct cu febră mare, 38,5 – 39, la fel, durere de cap, de gât, de ochi, de piept, de oboseală generală în corp, mă durea pielea pe mine. La mine a fost mai violentă și mai bruscă infectarea asta, simptomele au fost mai violente, dar m-au și lăsat mai repede decât pe el. El încă se mai luptă cu efectele virusului, durerea de piept, tusea încă nu i-au trecut”, a povestit Ellie White, la Webinarul „Gândul”.

„Nu s-au dus, încă persistă și deja sunt în limita a două săptămâni. Gâtul este încă problematic, presiunea în piept este. Am fost acum cinci – șase zile și la Matei Balș pentru o intervenție pentru că efectiv simțeam că nu mai pot să respir. Experiența nu a fost cea mai plăcută, dar într-un final am reușit să rezolvăm situația și am văzut că nu sunt afectați foarte, foarte tare plămânii”, a mărturisit Doru Tincă.

Cei doi mai au câteva zile în care trebuie să stea în carantină ca urmare a diagnosticului pozitiv, după care merg la analize de sânge pentru a vedea ce ravagii a făcut virusul în organism.

„În orice relație, fie că e cuplu, fie că e business, comunicarea este incredibil de importantă”

Cei doi au povestit și despre efectele pe care pandemia – starea de urgență și apoi carantina împreună – le-a avut asupra vieții de cuplu.

„Noi cred că suntem un cuplu atipic, pentru că ne-am început relația stând ămpreună non stop, mergând împreună non stop la evenimente, concerte, deci pentru noi nu a fost neapărat o provocare foarte mare, din contră cred că ne-a adus puțin mai mult aproape, pentru că în ultimii ani începusem să ne separăm un pic, el cu businessul lui, eu, cu evenimentele și concertele mele, cu mersul la studio și emisiunile. Cred că perioada asta ne-a adus puțin mai aproape și ne-a readus aminte cum eram acum 10 – 12 ani, înainte ca fiecare să facem și altceva”, a mărturisit Ellie White.

Perioada de început a fost puțin mai grea, începutul de an, când a fost starea de urgență, pentru că erau amândoi în febra evenimentelor, a jobului, se simțeau „descentrați”, dar au reușit să se organizeze ulterior.

Cum spunea și doamna doctor, chiar cred că în orice relație, fie că e cuplu, fie că e business, comunicarea este incredibil de importantă și să îl lași pe cel de lângă tine să vorbească, tu să nu îl judeci, el să nu te judece, dacă se poate. Și acolo cred că stă succesul. Asta, bineînșeles dacă vrei să fii cu persoana de lângă tine. Dacă nu îți dorești să fii împreună, atunci e ușor, dar tot la fel se rezolvă prin comunicare”, a mărturisit Doru Tincă, în cadrul evenimentului online.

„Și este foarte important să nu te lași doborât de emoții, doborât de frustrări și de probleme. Și orice problemă ar exista cred că s-ar rezolva și se rezolvă mult mai ușor în cuplu decât să își arunci vina unul la celălalt. Aruncatul vinei nu este decât calea cea mai ușoară spre despărțire”, crede Ellie White.

Pentru cuplu a fost și este în continuare o perioadă grea, economic vorbind, pentru că amândoi lucrează în domeniul artistic, al showbiz-ului, încă grav afectat în urma restricțiilor impuse pentru limitarea riscului răspândirii noului coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost 4.013  cazuri noi de COVID-19 din 29.646 au fost efectuate în ultimele 24 de ore. Alți  73 de români au murit din cauza COVID-19, în timp ce la terapie intensivă sunt internați  721 de pacienți, un nou număr record. În Capitală se înregistrează un nou record de infectări – 777, potrivit raportării de joi a Grupului de Comunicare Strategică.

În total, până astăzi, 15 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 125.009 pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marele pierzător al acestor alegeri
Digi24
George Simion: „Democrația a fost călcată în picioare”. Reacția liderului AUR după închiderea urnelor
Cancan.ro
Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc
Prosport.ro
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
EXIT-POLL Alegeri Primăria București 2025. CURS: Ciucu 32,7% Băluță 26,3% Alexandrescu 20,2% Drulă 12,8%. INSCOP: Ciucu: 31,7%, Băluță 26,1%, Alexandrescu 21,1%
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
AUR a recunoscut că Anca Alexandrescu a pierdut alegerile. Ce a spus Simion despre relația cu Georgescu
Cancan.ro
Motivul real pentru care Mirabela Grădinaru nu a votat. Răspunsul BIZAR oferit de Nicușor Dan
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Câți dintre europeni recunosc că sunt stresați la locul de muncă?