Prima pagină » Video » Fostul șeful al spionilor, apel către intelectualii care l-au susținut pe Nicușor Dan: „Veniți și spuneți că ați greșit”

Fostul șeful al spionilor, apel către intelectualii care l-au susținut pe Nicușor Dan: „Veniți și spuneți că ați greșit”

Ruxandra Radulescu

Fostul șef al spionilor, Silviu Predoiu, i-a criticat, în cadrul emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, pe intelectualii care i-au îndemnat pe cetățeni, în timpul campaniei electorale, să-l voteze pe Nicușor Dan, având în vedere că președintele și-a încălcat promisiunile făcute alegătorilor.

Silviu Predoiu, fost prim adjunct al directorului SIE, s-a arătat indignat de faptul că Nicușor Dan și-a încălcat toate promisiunile din timpul campaniei electorale. Acesta i-a criticat pe intelectualii care, în perioada campaniei prezidențiale, au semnat o scrisoare comună, în care îi îndemnau pe români să-l voteze pe Nicușor Dan, ca o „garanție” că țara noastră își va urma parcursul european. „De ce vă băgați, domnule, unde nu știți?”, a întrebat retoric Silviu Predoiu.

„Nicușor, Dan, care declara în campanie că nu va accepta niciun compromis, vine ca președinte și spune: „compromisurile acoperă mai multe nuanțe”, ” depinde ce nuanță de compromis”.

„M-aș duce la cei 70 și de intelectuali care au semnat acea scrisoare publică în care cereau românilor să voteze cu Nicușor Dan, pentru că este singura garanție a unei Românii europene și oneste. Și aș vrea să întreb pe doamna Blandiana, pe domnul Liiceanu, pe toți pe care îi respect ca intelectuali: „De ce vă băgați, domnule, unde nu știți?” sau veniți și spuneți că ați greșit”, a precizat Predoiu la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”.

Silviu Predoiu: „Dumnealor l-au recomandat și pe Klaus Iohannis. Situația e mult mai gravă decât ni se pare nouă”

Predoiu a subliniat influența pe care o anumită parte a intelectualilor din România o au asupra cetățenilor și a amintit că tot aceștia au  îndemnat oamenii să-l voteze și pe Klaus Iohannis. Fostul șef al spionilor a adăugat că „situația este mult mai gravă ni se pare nouă”.

„Dumnealor ni l-au recomandat și pe Emil Constantinescu, dumnealor ni l-au recomandat și pe Traian Băsescu, dumnealor l-au recomandat și pe Klaus Iohannis… Lumea le dă credit. Situația e mult mai gravă decât ni se pare nouă”, a conchis Predoiu.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Localitatea din România în care îți poti cumpăra o casă cu doar 6400 de euro. Terenul are peste 2000 de metri pătrați
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!