Prima pagină » Vremea » ANM a emis Cod galben de ninsori și ploi abundente în 11 județe. Care sunt zonele afectate

ANM a emis Cod galben de ninsori și ploi abundente în 11 județe. Care sunt zonele afectate

ANM a emis Cod galben de ninsori și ploi abundente în 11 județe. Care sunt zonele afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru sâmbătă, 19 noiembrie, o atenţionare Cod galben de ninsori și ploi abundente. Sunt vizate 11 judeţe situate în zona Moldovei şi a Munteniei.

Atenționarea ANM va intra în vigoare la miezul nopţii şi va fi valabilă până duminică la ora 10:00.

Unde se va depune strat de zăpadă

Conform atenţionării Administraţiei Naţionale de Meteorologie, la începutul intervalului, la altitudini de peste 1.700 de metri, în zona Carpaţilor Meridionali, apoi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali şi a Moldovei va ninge local moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri de peste 10 centimetri. În zona deluroasă şi montană a Moldovei, trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi se va depune polei. Judeţele atenţionate de meteorologi sunt Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi. Parțial, sunt vizate Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Bacău.

Reamintim că ANM emisese vineri o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului ce vizează întreaga ţară. Astfel, până luni seară, în aproape toate regiunile țării va ploua, iar vântul va sufla cu intensitate. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 noiembrie, ora 18:00 – 21 noiembrie, ora 18:00, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

În ceea ce privește Capitala, în Bucureşti este prognozat un regim termic caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12 – 16 grade, iar cea minimă de 6 – 8 grade.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!