Prima pagină » Vremea » ANM, informare de ploi şi intensificări ale vântului în toată țara. În ce zone va ninge

ANM, informare de ploi şi intensificări ale vântului în toată țara. În ce zone va ninge

ANM, informare de ploi şi intensificări ale vântului în toată țara. În ce zone va ninge

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului ce vizează întreaga ţară.

Astfel, până luni seară, în aproape toate regiunile țării va ploua, iar vântul va sufla cu intensitate.

Ninsori și polei

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 noiembrie, ora 18:00 – 21 noiembrie, ora 18:00, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

De asemenea, în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei. Potrivit meteorologilor, la început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Pe de altă parte, până luni seara, în Bucureşti, este prognozat un regimul termic caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12 – 16 grade, iar cea minimă de 6 – 8 grade

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Volodimir Zelenski, îmbrăcat în costum, a ajuns la Mar-a-Lago și a fost întâmpinat de Donald Trump
Digi24
Ceasuri Rolex, lingouri de aur și o diplomație „decimată din interior”. Cum funcționează politica externă a Americii în era Trump 2.0
Cancan.ro
Vlăduța Lupău, vizată într-un dosar penal internațional. Autoritățile din două țări, în alertă
Prosport.ro
Gigi Becali a pierdut o avere dintr-un foc, dar nu-i pasă: „Am dat 14.000.000 de euro din banii mei”
Adevarul
Trump crede că Rusia va ajuta la reconstrucția Ucrainei. Reacția ironică a lui Zelenski
Mediafax
CCR nu a dat decizia pe pensiile magistraților din cauza lipsei cvorumului. Decizia s-ar putea lua luni
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Fostul preşedinte al Curţii, Augustin Zegrean, despre actuala decizie a CCR: „Duminica nu se judecă nicăieri în lume”
Cancan.ro
Ion Drăgan, înmormântat pe ritmuri de folclor! Colegii lui i-au adus un ultim OMAGIU COPLEȘITOR. Imagini dureroase de la momentul de 'adio!'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Descopera.ro
De ce, indiferent cât ai mâncat, mai ai loc și pentru desert?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Care sunt cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026?