Prima pagină » Actualitate » Garda Forestieră Suceava a făcut verificări în pădurea unde au fost bătuți un activist de mediu și doi jurnaliști: „Nu au fost identificate tăieri ilegale”

Garda Forestieră Suceava a făcut verificări în pădurea unde au fost bătuți un activist de mediu și doi jurnaliști: „Nu au fost identificate tăieri ilegale”

Garda Forestieră Suceava a făcut verificări în pădurea unde au fost bătuți un activist de mediu și doi jurnaliști: „Nu au fost identificate tăieri ilegale”

Garda Forestieră Suceava a anunțat, vineri seară, că a făcut verificări la Ocolul Silvic Dealu Negru, locul unde doi jurnaliști și un activist de mediu au fost bătuți – joi după-amiază – de un grup de aproximativ 20 de indivizi. Astfel, reprezentații Gărzii susțin că nu au fost găsite nereguli și nu au identificat tăieri ilegale pe fondul respectiv, acesta fiind motivul pentru care cele trei victime se aflau în locul respectiv.

Controlul a urmărit respectarea regimului silvic pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, structură privată de administrare, care au vizat suprafața de fond forestier în vecinătatea căreia s-au produs agresiunile.

„Cu prilejul controlului, s-a constatat că în zona respectivă au fost constituite două partizi de exploatare, una în anul 2020 și alta în anul 2021. Cele două partizi au fost constituite în conformitate cu prevederile legale și au fost exploatate cu respectarea regulilor de exploatare. În teren nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică. Nu au fost aplicate sancțiuni”, se precizează în comunicatul Gărzii Forestiere Suceava, citat de Digi 24.

Garda mai menționează că prezența activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a echipei de filmare s-a datorat unei solicitări din partea unei persoane fizice și viza legalitatea modului de exploatare a arborilor care au fost marcați în cursul anului trecut.

„Precizăm că în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare și cu prevederile amenajamentelor silvice, exploatarea masei lemnoase se face și în anul următor momentului în care arborii au fost marcați. Pentru a evita evenimentele de natura celui petrecut în data de 16.09.2021, când 3 persoane au fost agresate doar pentru faptul că au încercat să documenteze o posibilă încălcare a legii, Garda Forestieră Suceava adresează rugămintea pe această cale ca pentru orice neclaritate privind legislația silvică, persoanele interesate să se informeze de la instituțiile ce au atribuții în acest domeniu, respectiv ocoalele silvice și Garda Forestieră. De asemenea, în calitate de instituție cu atribuții în domeniu, nu încurajăm și ne disociem de orice faptă sau activitate menită să intimideze sau să obstrucționeze demersurile de bună credință realizate cu scopul de a semnala orice posibila încălcare a legislației din domeniul silvic”, se mai precizează în comunicat.

Reacția Gărzii vine după ce un jurnalist care filma un documentar despre tăierile ilegale de lemn din Suceava a fost bătut, alături de un coleg și un activist de mediu, de un grup de 20 de indivizi, care i-au atacat cu bâte și topoare. Cei trei au ajuns la spital, iar aparatura le-a fost distrusă.

Jurnalistul Mihai Dragolea a relatat pentru Digi24 că au fost atacați în timp ce filmau în pădure, spunând că printre cei 20 se aflau proprietarul pădurii și inginerul silvic.

11 din cei aproximativ 20 de agresori au fost identificați și sunt acum audiați. Polițiștii s-au sesizat din oficiu, joi, și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere în acest caz.

Doi jurnaliști și un activist de mediu au fost bătuți crunt, în Suceava, în timpul filmărilor despre tăierile ilegale de păduri

Cei doi jurnaliști și activistul de mediu care au fost atacați, joi seara, într-o pădure din Suceava, unde documentau tăierile ilegale, lucrează la redactarea plângerii penale împotriva celor 20 de indivizi care i-au bătut, fiind ajutați în demersul legal de avocatul organizației Greenpeace România, care a făcut publică agresiunea.

Cele trei victime ale agresorilor din Suceava – Mihai Dragolea, regizor și jurnalist, realizatorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Boșutar – sunt sprijiniți în prezent de reprezentanții organizației Greenpeace România pentru redactarea plângerii penale pe care să o depună la poliție.

Anchetatorii au deschis deja o anchetă din oficiu, după apariția informațiilor în mediul online, pentru violențe, loviri și distrugere.

CITEȘTE ȘI:


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli