Prima pagină » Economic » Noi amenzi pe piața asigurărilor. Liderul pieței RCA a fost sancționat cu aproape o jumătate de milion de lei

Noi amenzi pe piața asigurărilor. Liderul pieței RCA a fost sancționat cu aproape o jumătate de milion de lei

Madalina Prundea
Noi amenzi pe piața asigurărilor. Liderul pieței RCA a fost sancționat cu aproape o jumătate de milion de lei

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancționat Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. cu amendă de 419.900 lei pentru efectuarea cu întârziere a plăților dosarelor de daună și neachitare penalităților de întârziere.

Conform informării ASF de joi, amenda aplicată Euroins se numără printre deciziile Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară adoptate, în luna mai a anului 2022, pentru sancționarea unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente. Au fost vizate companii de pe piața de capital, intermedieri financiare, dar și pensii private – respectiv BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A și BT Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A.

În urmă cu o jumătate de an, în decembrie 2021, ASF decisese aplicarea unor amenzi de peste 5,8 milioane de lei (peste 1 milion de euro), dar și măsuri de redresare financiară, pentru Euroins România, liderul pieței RCA, după retragerea autorizației de funcționare a City Insurance.

La acea dată compania transmisese că „ASF a identificat aspecte în situația financiară a companiei, care fac referire la situații contabile din trecut și care nu afectează astăzi compania”, precizând că „doar în acest an (2021 – n.r.), Euroins a plătit peste 1,3 miliarde de lei (260 milioane euro) pentru peste 143.000 de dosare de daună”.

Euroins România Asigurare Reasigurare primise și în februarie 2021 o amendă substanțială, în cuantum de 500.000 lei, după ce Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis aplicarea mai multor sancțiuni unor operatori care activează pe piața asigurărilor și pe cea a pensiilor private.

Cota de piață a Euroins

Potrivit rapoartelor oficiale ale ASF, retragerea autorizației de funcționare a conpaniei City Insurance, de la finalul lunii septembrie a anului trecut, a provocat nu numai explozia prețurilor RCA pentru șoferi, dar și rearanjarea cotelor de piață deținute de asigurători. Compania cu cele mai mari vânzări rămâne Euroins România Asigurare Reasigurare, a cărei cotă de piață a crescut doar marginal, de la 35,4% pe ansamblul anului 2021, la 37,6% în luna ianuarie 2022.

Tribunalul București a admis, în 9 februarie, cererea ASF și a decis deschiderea procedurii falimentului Societății de Asigurări City Insurance, după ce pe 17 septembrie 2021, ASF a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance. Ulterior, pe 12 octombrie 2021, Autoritatea depus la Tribunalul București cererea de deschidere a procedurii falimentului.

Per ansamblu, la 31 decembrie 2021 activau pe piața asigurărilor 26 de societăți de asigurare, autorizate și reglementate de ASF, dintre care 13 au practicat numai activitate de asigurări generale („AG”), 7 au practicat numai activitate de asigurări de viață („AV”) și 6 au practicat activitate compozită.

Conform raportului pe anul trecut al autorității de reglementare, piața asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În anul 2021, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 27 de societăți (inclusiv City Insurance) care au desfășurat activitate de asigurare/reasigurare în perioada analizată.

Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. se afla pe primul loc printre societățile cu cele mai mari volume de prime brute subscrise și ponderea lor în total piață (asigurări generale și de viață) în anul 2021, cu o cotă de 15,4%.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur