Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Ofițerii DGA și IGPR fac percheziții de amploare într-un dosar penal al Parchetului European. Care sunt suspiciunile oamenilor legii

VIDEO | Ofițerii DGA și IGPR fac percheziții de amploare într-un dosar penal al Parchetului European. Care sunt suspiciunile oamenilor legii

Madalina Prundea

Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Poliției Române desfășoară percheziții domiciliare la domiciliul și la sediul mai multor persoane fizice și juridice, precum și la mai multe instituții publice de pe raza județului Timiș, într-un dosar penal al Parchetului European, au anunțat, marți dimineață, reprezentanții DGA.

Cercetările vizează săvârșirea infracțiunilor de fraude cu fonduri U.E., obținere ilegală de fonduri, luare și dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și constituirea unui grup infracțional organizat, arată sursa citată.

Procurorul-șef european este Laura Codruța Kovesi, fost procuror-șef al DNA.

Peste 5 milioane de euro ar fi fost spălate de grupul infracțional vizat

Astăzi, Parchetul European (EPPO) a intervenit împotriva unui grup infracțional organizat activ în România și Austria. Încă de dimineață, sunt în desfășurare 160 de percheziții domiciliare, inclusiv la locuințele unor funcționari publici și la sediile unor instituții publice, în cadrul unei anchete în derulare de 6 luni privind presupusa fraudă cu privire la fonduri europene și românești de peste 5 milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex. Aproximativ 30 de persoane vor fi aduse la audieri, a transmis Parchetul European, printr-un comunicat de presă.

În cadrul acestei anchete, începută în urmă cu 6 luni, am descoperit că, din 2017, un grup infracțional organizat a înființat peste 150 de firme fictive și le-a folosit pentru a obține în mod fraudulos finanțare europeană și națională.

Aceste companii au depus cereri ca să obținută bani publici pentru achiziționarea de echipamente sau bunuri pentru operațiunile de zi cu zi, pe baza unor documente inexacte, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru achiziționarea de mijloace fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile enumerate ca achiziționate în cadrul proiectelor nu au fost propriu-zis cumpărate, aceleași echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte.

Sumele obținute de la bugetul Uniunii Europene și din bugetul național de către firmele respective erau de regulă retrase în numerar de la bancomate de către diverse persoane din anturajul membrilor grupului organizat, după care banii le erau dați acestora. Ulterior, sumele au fost folosite pentru achiziționarea de bunuri sau servicii pe numele altor persoane fizice sau juridice pentru a ascunde proveniența ilicită, arată cursa citată.

Ancheta a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din Structura de Sprijin EPPO din România, polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și polițiștilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul MAI (Structura Centrală și Centrele Operaționale Cluj și Timișoara).

Perchezițiile domiciliare în curs mobilizează sute de polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR, Direcției Generale Anticorupție din M.A.I., Direcției Generale Anticorupție din M.A.I., Specialului Timișoara. Brigada de Operațiuni, precum și ofițeri din cadrul Jandarmeriei Române (Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Romane, Inspectoratul de Jandarmi Timiș și Gruparea Mobilă de Jandarmi Glad Voievod Timișoara), arată sursa citată.

Explicațiile ADR Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) din Timișoara a confirmat ulterior, printr-o informare de presă, vizita reprezentanților Parchetului European. Potrivit oficialilor ASR Vest, scopul acestei vizite a fost identificarea și obținerea de documente privind finanțarea din fonduri europene a șase societăți comerciale, care au depus proiecte la ADR Vest, pe Axa 2 Prioritatea de Investiții 2.1A-Microîntreprinderi. Dintre acestea cinci proiecte sunt în implementare, iar unul a fost respins.

„Menționăm faptul că vizita reprezentanților Parchetului European nu a vizat și nu vizează activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, și nici a persoanelor angajate în cadrul ADR Vest, ci doar preluarea documentelor care au stat la baza acestor finanțări, documente care sunt doar în posesia ADR Vest. În acest sens, angajații ADR Vest au pus la dispoziția reprezentanților Parchetului European toate documentele care au fost solicitate”, au transmis reprezentanții ADR Vest.

Conform legii, ADR Vest face parte din ansamblul organismelor şi instrumentelor financiare, regionale şi naţionale drept sistemul naţional al dezvoltării regionale și asigură realizarea programelor de dezvoltare regională și a planurilor de gestionare a fondurilor în conformitate cu hotărârile Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) – organismul regional deliberativ care funcţionează pe principii parteneriale la nivelul fiecărei regiuni și coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra