Prima pagină » Cultură » Harrison Ford își confirmă ieșirea din “Indiana Jones”. 9 lucruri mai puțin știute despre franciză

Harrison Ford își confirmă ieșirea din “Indiana Jones”. 9 lucruri mai puțin știute despre franciză

Veteranul actor Harrison Ford a confirmat că “Indiana Jones 5” va fi ultimul său film din franciză.

Actorul a participat la o prezentare a companiei Disney, D23 Expo, weekendul trecut, pentru a lansa trailerul viitorului lungmetraj. „Filmele cu Indiana Jones vorbesc despre mister și aventură, dar sunt și despre suflet și sunt foarte, foarte fericit că avem de spus o poveste cu adevărat umană, iar filmul te va ului”, a spus Harrison Ford.

CITEȘTE ȘI: Vedete care au renunțat total la actorie în culmea succesului

Trailerul viitorului film nu a apărut încă online, dar, potrivit participanților la eveniment, fanii îl vor revedea pe Indiana Jones într-o versiune mult mai tânără a actorului Harrison Ford, în vârstă de 80 de ani, lucru posibil cu ajutorul tehnologiei digitale.

“Indiana Jones 5” este primul film din franciză care nu va fi regizat de Steven Spielberg, ce revine însă ca producător. John Williams a revenit, însă, pentru a compune coloana sonoră. Alături de Ford, în film joacă Phoebe Waller-Bridge, John Rhys-Davies, Mads Mikkelsen, Thomas Kretschmann, Boyd Holbrook, Shaunette Renee Wilson, Toby Jones, Antonio Banderas și Oliver Richters, potrivit NME

Primele patru părți din franciza “Indiana Jones” au avut încasări totale de aproape 2 miliarde de dolari la nivel mondial. Cel mai recent, “Indiana Jones și Regatul Craniului de Cristal/ Indiana Jones and The Kingdom of the Crystal Skull”, lansat în 2008, a avut parte, însă, de cronici amestecate. 

În așteptarea premierei filmului „Indiana Jones 5”, programată pentru data de 30 iunie 2023, poți descoperi mai jos  9 lucruri mai puțin știute despre populara franciză de aventuri.

Sursa de inspirație a fost un film francez

Steven Spielberg a declarat că sursa de inspirație pentru franciza “Indiana Jones” a fost un film francez: “The Man from Rio”, de Philippe de Broca. Vezi trailerul mai jos:

Harrison Ford nu a fost prima alegere pentru rolul Indiana Jones

Jeff Bridges și Tom Selleck au fost anterior abordați pentru acest rol, dar au refuzat. Sam Neill a fost, de asemenea, solicitat, dar fără succes.

„Indiana Jones”, alternativă la un film “James Bond”

CITEȘTE ȘI: TOP 15 ecranizări ale unor romane celebre | VIDEO

În timp ce se afla în vacanță în Hawaii, în 1977, George Lucas a scris „Aventurile lui Indiana Smith”. Știind că prietenul său Steven Spielberg și-a dorit dintotdeauna să regizeze un film “James Bond”, el i-a prezentat ideea, dorind să facă din Indiana Smith un personaj și mai de succes decât spionul britanic. Spielberg a fost de acord, cu condiția de a schimba numele de familie ridicol al personajului. Indiana este porecla personajului principal din film, al cărui nume real este Henry. Însă Indiana este și numele câinelui pe care George Lucas îl deținea în epocă.

O ținută (aproape) perfectă

Indiana Jones are ținuta aproape perfectă de aventurier: pălărie, geacă din piele uzată și cămașă. Cu excepția unui detaliu stilistic, o geantă din pânză bej, care a fost fabricată începând din 1939, același tip pe care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, naziștii o foloseau pentru depozitarea măștilor de gaze. Însă atunci când au început aventurile din franciză, în 1936, eroul principal o purta deja.

“Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark” (1981) este singurul din franciză nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film

“Indiana Jones și Căutătorii Arcei pierdute/ Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark” dădea startul, în 1981, francizei despre aventurile uluitoare ale unui arheolog. Deși a pierdut Oscarul pentru cel mai bun film în fața “Chariots of Fire”, producția a primit din partea Academiei americane alte cinci trofee, pentru decoruri, sunet, efecte speciale, montaj video și montaj de sunet. Filmului de succes i-au urmat “Indiana Jones și Templul Blestemat/ Indiana Jones and the Temple of Doom” (1984), “Indiana Jones și Ultima Cruciadă/ Indiana Jones and the Last Crusade” (1989) și “Indiana Jones și Regatul Craniului de Cristal/ Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull” (2008), toate regizate de Steven Spielberg.

Al doilea film din franciză include multe referințe la universul “Star Wars”

Al doilea film din saga, “Indiana Jones and the Temple of Doom”,  conține multe referințe legate de “Războiul Stelelor”. De exemplu, clubul de noapte din Shanghai se numește Club Obi Wan. Sunete cunoscute sunt, de asemenea, refolosite, în special cel al sabiei lui Darth Vader. De exemplu, atunci când apare o fântâna de lavă în momentul sacrificiului lui Willie. Nu în ultimul rând, jacheta purtată de Indiana Jones la palat a fost creată inițial pentru personajul Han Solo. 

Indiana Jones, un cuceritor

Inițial, era planificat ca personajul lui Marion Ravenwood (Karen Allen), cu care Indiana Jones are o relație romantică în primul film, să-și reia rolul. Lucas și Spielberg, obsedați fiind de imaginea lui James Bond, au decis, în cele din urmă, să creeze pentru fiecare film o nouă iubită pentru Indiana Jones, în stilul “Bond Girls”. În “Indiana Jones and the Temple of Doom” a fost personajul interpretat de Kate Capshaw, soția actuală a lui Spielberg, în “Indiana Jones and the Last Crusade”, cel jucat de Alison Doody. Însă, în “Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull”, a revenit Karen Allen, în timp ce Cate Blanchett a jucat rolul feminin negativ.

Din nou James Bond

Pentru “Indiana Jones and The Last Crusade”, Spielberg nu a ezitat nicio secundă în privința alegerii actorului care va juca rolul tatălui aventurierului: James Bond originalul, respectiv Sean Connery. Pe de altă parte, actorul scoțian era cu doar 12 ani mai în vârstă decât Ford.

CITEȘTE ȘI: Sean Connery, în 10 roluri memorabile | VIDEO

Un bici inutil

Un accesoriu celebru al aventurierului globe-trotter, Indiana Jones își folosește biciul doar de 8 ori în primele trei filme din franciză. 

CITEȘTE ȘI: 7 actrițe care au jucat-o pe regina Elisabeta a II-a în filme și seriale de succes | VIDEO

Foto: Profimedia Images

Mediafax
Ozzy Osbourne a murit la doar câteva săptămâni după concertul de adio
Digi24
EXCLUSIV România a cerut despăgubiri pentru tezaurul furat din Olanda. Câți bani va primi statul român
Cancan.ro
Vești proaste pentru acești pensionari. Ilie Bolojan vrea să le reducă veniturile
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
Adevarul
Piedone a sunat la hotelul lui Rușanu și a anunțat că vine în control. Stenograme DNA: „Vezi și tu care bucătărie e mai utilată, mai țiplă. Pune-i pe ăia să-și ia halate”
Mediafax
STENOGRAME Piedone a anunțat din timp controlul ANPC la hotelul unde era cazat și a cerut „să fie țiplă”
Click
Zodia care în august cucerește totul: iubire, bani, succes. Are parte de o transformare spectaculoasă la final de vară, norocul îi bate la ușă
Wowbiz
FOTO | Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea | EXCLUSIV
Antena 3
Maria, tânăra de pe OnlyFans aruncată pe un drum din Dubai, vorbește pentru prima dată după incident și face acuzații șocante
Digi24
VIDEO Momentul în care militarii ruși ascunși în tufișuri împușcă un civil pe bicicletă care trecea pe drum
Cancan.ro
De ce italienii nu vor să elibereze trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner. Ce caută anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Singurul aparat din casă care nu trebuie scos din priză niciodată. Ce riști dacă îl oprești, chiar și în vacanță
observatornews.ro
Bulgarii ne transmit un mesaj înainte de a adopta EURO: Sperăm să vă alăturaţi acestui club VIP
StirileKanalD
VIDEO Tânăr de 23 de ani din Găești, ucis după o răfuială ca-n Vestul Sălbatic: "A tras până a descărcat pistolul"
KanalD
BREAKING NEWS Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Renunță europenii la Dacia Sandero? Nu vei ghici în fața cui a pierdut primul loc!
Descopera.ro
Au fost găsite morminte CIUDATE mai vechi decât piramidele din Egipt
Capital.ro
Schimbare pentru cine face plăți cu cardul. Lege în România. Cum se efectuează transferurile de bani
Evz.ro
Revine metoda de înșelăciune cu moștenirea, dar pe instagram. Atenție în ce grupuri vă lăsați atrași
A1
Nu știau ce îi așteaptă! Ce au dezvăluit Bianca și Marian de la Insula Iubirii, înainte de a pleca în Thailanda!
Stirile Kanal D
O nouă pistă în căutarea lui Emil Gânj. Criminalul s-a întâlnit cu un cioban și i-a furat mâncarea
Kfetele
Marco, fiul regretatului mare campion mondial WBO, Mihai Leu, i-a adus un omagiu tatălui său! Totul s-a întâmplat la doar câteva săptămâni de la trecerea în neființă a sportivului
RadioImpuls
Ultimele clipe din viața lui Ozzy Osbourne! Legenda muzicii rock a murit la 76 de ani, fiind înconjurat de familie. Cum și-a luat artistul adio de la fanii săi: „Nu aveți idee ce simt. Vă mulțumesc din adâncul inimii”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ştrulă: – Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci dragoste?
Descopera.ro
AstraZeneca anunță o investiție masivă în Statele Unite