Prima pagină » Cultură » „Am simţit că a fost scris pentru mine”, a spus Tim Burton despre miniseria ”Wednesday”, filmată în România

„Am simţit că a fost scris pentru mine”, a spus Tim Burton despre miniseria ”Wednesday”, filmată în România

„Am simţit că a fost scris pentru mine

Cineastul Tim Burton păşeşte în lumea macabră şi supranaturală a familiei Addams cu miniseria ”Wednesday”.

Serialul Netflix, care va fi lansat pe 23 noiembrie, are în centrul acțiunii personajul Wednesday Addams, reprezentată de obicei ca un copil în filmele sau serialele precedente din universul familiei Addams, dar care acum este o adolescentă ce urmează cursurile unui liceu pentru excluşi, încercând să-şi controleze puterile supranaturale şi să se comporte conform vârstei.

Tim Burton, cunoscut pentru combinația de bizar şi fermecător în filme precum ”Edward Scissorhands” şi ”Big Fish”, regizează primele patru din cele opt episoade ale noului serial.

„Am simţit că a fost scris pentru mine… M-am simţit ca ea când eram în liceu”, a declarat cineastul pentru Reuters la festivalul de cultură populară Lucca Comics and Games desfăşurat în Italia.

„Sentimentul acela legat de familie, şcoală, tehnologie, terapie, îmi este familiar… aşa că mi-a fost foarte uşor să mă identific cu toate aceste lucruri. Familia Addams a fost prezentată foarte bine din perspective diferite. Îmi place ideea de a mă focaliza pe Wednesday şi să o prezint ca adolescentă”, a mai spus Burton.

Serialul abordează teme precum trauma şi sănătatea mintală, iar Wednesday, interpretată de Jenna Ortega, merge la psiholog – scene despre care Burton spune că sunt importante pentru el personal.

„Încă mai am probleme… mă simt foarte norocos… am o supapă, desenul sau regia de film, prin care exorcizez cumva o parte dintre aceşti demoni şi mă ocup de o parte din probleme”, a declarat Tim Burton. „Aşa că văzând-o pe ea…. şi felul în care face faţă situaţiei este un lucru important pentru mine”.

Din distribuţia miniseriei ”Wednesday” mai fac parte Catherine Zeta-Jones şi Luis Guzman în rolul părinţilor lui Wednesday, Morticia şi Gomez Addams, iar Christina Ricci, care a interpretat personajul Wednesday în două filme din anii 1990, o interpretează pe profesoara Miss Thornhill.

Ricci a mai colaborat cu Burton la lungmetrajul ”Sleepy Hollow”, alături de Johnny Depp, un vechi colaborator al lui Burton.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: A fost lansat trailerul oficial „Wednesday”, miniseria lui Tim Burton filmată în România | VIDEO

Tot ce trebuie să știi despre „Wednesday”, miniseria lui Tim Burton filmată în România

13 actori care au jucat rol dublu (sau multiplu) în același film | VIDEO

TOP 15 ecranizări ale unor romane celebre | VIDEO

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Viktor Orban tocmai și-a pierdut farmecul populist. „Știa că nimic nu durează veșnic”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Iubitele l-au abandonat, fiica n-are bani! Cine îi plătește, de fapt, lui Irinel Columbeanu taxa la azil: „Îl scapă și de datorii!”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?