EXCLUSIV | Executarea silită a ”imperiului financiar” al fraților Micula, blocată de o judecătoare din Beiuș: ”O degradare a imaginii României”

EXCLUSIV | Executarea silită a ”imperiului financiar” al fraților Micula, blocată de o judecătoare din Beiuș: ”O degradare a imaginii României”
Publicat: 17/03/2023, 07:00

La sfârșitul anilor `90, afaceriștii Ioan și Viorel Micula au revenit din Suedia, acolo unde emigraseră în perioada regimului comunist. ”Imperiul financiar” pe care l-au dezvoltat, revenind în România, a avut ca punct de pornire și două ordonanțe de urgență prin intermediul cărora Guvernul a oferit facilități pe 10 ani investitorilor din zonele desemnate ca fiind defavorizate.

Facilitățile acordate de statul român au reprezentant adevărate ”injecții financiare”, numai că  – după ce respectivele stimulente fiscale acordate investitorilor din ”zonele defavorizate” au fost abrogate, în cursul negocierilor pentru aderarea la UE, Comisia Europeană a dispus, în 2015, recuperarea de la afaceriștii Micula a peste 220 de milioane de euro (1.109.512.163 lei).

Procesul continuă și astăzi, la Tribunalul Uniunii Europene, după un ”ping-pong” legislativ prelungit, iar statul român se vede nevoit să rămână în stand-by până la soluționarea cauzei, demersurile întreprinse în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) fiind stopate de o tânără judecătoare de la Judecătoria Beiuș.

  • ANAF a demarat procedura de executare silită a companiilor fraților Micula, pentru recuperarea banilor, numai că totul s-a blocat exact acolo unde nu se aștepta nimeni – la Judecătoria Beiuș.
  • În august 2022, judecătoarea Emilia-Maria Prahanca a admis cererea de suspendare provizorie a executării silite care fusese formulată de frații Micula și de firmele acestora.
  • În noiembrie 2022, aceeași judecătoare Prahanca a suspendat judecarea contestației la executare, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea Deciziei Comisiei Europene 2112 din 30 martie 2015.

Gândul prezintă, în exclusivitate, argumentele aduse de judecătoarea Emilia-Maria Prahanca de la Judecătoria Beiuș – atât în august, cât și în noiembrie -, atunci când a dat câștig de cauză, temporar, fraților Micula și companiilor pe care aceștia le dețin în portofoliu.

Înainte de toate, însă, o prezentare punctuală a ”conflictului” de aproape 20 de ani dintre statul român și afaceriștii Ioan și Viorel Necula este absolut necesară.

”Zona zero” unde frații Ioan și Viorel Micula au demarat o afacere de succes cu ajutorul statului român

În anii 1996 și 1998 – prin OUG 27/1996 și OUG 24/1998 – au fost stabilite nu numai deducerea cheltuielilor de investiţii din impozitul pe profit timp de 5 ani de la începerea investiţiei, dar și o serie de stimulente fiscale pentru investitori din regiuni defavorizate care obținuseră un certificat de investitor permanent:

  • facilități precum scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată pentru mașini;
  • restituirea taxelor vamale pentru materiile prime;
  • scutirea de la plata impozitului pe profit.

Trebuie specificat, de la bun început, că toate aceste facilități erau aplicabile atât timp cât zona de investiții rămânea calificată drept ”regiune defavorizată”.

Prin Hotărârea nr. 194/25.03.1999 – aplicabilă începând cu data de 1 aprilie 1999 – Guvernul a calificat drept ”regiune defavorizată”, pentru o durată de zece ani, zona minieră Ștei‑Nucet, din județul Bihor.

Aceasta a fost, practic, ”Zona zero” unde frații Ioan și Viorel Micula – care au și cetățenia suedeză – au demarat o afacere care s-a multiplicat gradual, în portofoliul celor doi afaceriști ajungând peste 30 de societăți, unele dintre acestea având capital mixt, româno-suedez.

Mai mult, în 29 mai 2002, Regatul Suediei și România au încheiat un tratat bilateral de investiții. Potrivit tratatului, fiecare parte va asigura un tratament just și echitabil investițiilor celeilalte părți, iar diferendele dintre investitori și țările semnatare sunt soluționate de un tribunal arbitral.

Schimbarea legislației din România și declanșarea ”războiului” dintre frații Micula și statul român

În timpul procesului de aderare la Uniunea Europeană, România a schimbat, în anul 2004, legislaţia privind ajutorul de stat şi a anulat facilitățile din zonele defavorizate.

La 26 august 2004, România a abrogat toate măsurile acordate prin schema de stimulente fiscale în cauză (respectiv ”zonele defavorizate”), cu excepția scutirii de la plata impozitului pe profit. S-a precizat că, ”pentru a respecta criteriile prevăzute de normele comunitare privind ajutoarele de stat și a finaliza negocierile privind capitolul nr. 6 (Politica în domeniul concurenței), era necesar să se elimine toate formele de ajutor de stat prevăzute de legislația națională care erau incompatibile cu acquis‑ul comunitar în materie”.

Această abrogare a produs efecte de la 22 februarie 2005, cu trei ani mai devreme decât era prevăzut, inițial, de legislație. Afaceriștii Ioan și Viorel Micula au contraatacat, susținând că afacerea lor a avut de suferit financiar după ce statul român a eliminat facilitățile fiscale acordate unor companii din zone care fuseseră, anterior, considerate ”defavorizate”.

Cei doi oameni de afaceri au dat statul român în judecată la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) – Curtea de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială, aceasta fiind cea mai înaltă instanță judecătorească pentru litigiile economice -,  procesul fiind deschis în anul 2005.

Începând din acel moment, ”lupta a fost dură”, iar ”pasele” au reprezentant sute de milioane de euro.

  • Frații Micula și companiile lor au câștigat, inițial, litigiul împotriva statului român.
  • Au obținut despăgubiri de aproape 395 de milioane de euro, sumă incluzând dobânzi și penalități.
  • Apoi, frații Micula au dat în judecată statul român și în Belgia, pentru a obține banii datorați în urma procesului de la Washington.
  • Instanța din Belgia a decis să nu permită EuroControl să aloce banii pentru serviciile furnizate de Romatsa – regia care dirijează traficul aerian în România -, până la stingerea datoriei către frații Micula.
  • Astfel, s-a pus poprire pe conturile Romatsa.

În anul 2013 – ICSID a decis că fraţii Micula aveau dreptate şi le-a acordat despăgubiri de aproximativ 178 milioane de euro, pentru ”revocarea facilităților pentru materiile prime și costul sporit al zahărului care a urmat, pentru creșterea costului altor materii prime, pentru pierderea capacității de stocare a zahărului la prețuri mai mici, pentru pierderea de profit care rezultă din vânzările de produse finite care nu au fost realizate”. Statul român a plătit 124 de milioane de euro, banii fiind virați într-un cont care a fost blocat până la un verdict al Comisiei Europene. Ulterior, cu dobânzi și penalități, suma a ajuns (în 2019) la 395 de milioane de euro.

  • 2014 – România a informat despre această plată plată Comisia Europeană (CE) – organ administrativ al UE, care printre altele monitorizează punerea în aplicare a normelor europene în statele membre. Bruxelles-ul a considerat că a fost vorba despre ”un ajutor de stat ilegal” și a cerut recuperarea sumei.
  • 2019 – oamenii de afaceri Ioan și Viorel Nicula au contestat faptul că statul român a încetat să vireze banii, iar pe data de 18 iunie 2019, aceștia au primit câștig de cauză. Tribunalul UE a desființat decizia Comisiei Europene, hotărând că ”a făcut uz retroactiv de competențele sale pentru fapte care erau anterioare aderării României la UE la 1 ianuarie 2007”.
  • Decembrie 2019 – fraţii Micula obțin instituirea de sechestre pe conturile companiilor de stat Romatsa, Nuclearelectrica şi Conpet.

Guvernul condus de Ludovic Orban a plătit, în 2019, aproape 280 de milioane de euro din Fondul de Rezervă pentru deblocarea conturilor Romatsa.

Am luat decizia de a plăti suma pentru care există titlu executoriu în România. În mod evident, după ce Ministerul Finanţelor va efectua plata, ne îndreptăm în toate zonele în care avem litigii. La ora actuală, Romatsa se găseşte într-un pericol de a nu mai putea efectua serviciile de navigaţie aeriană din cauza lipsei resurselor financiare”

Ludovic Orban

Ping-pong legislativ între Comisia Europeană, Curtea de Justiție și Tribunalul UE

În anul 2013, tribunalul arbitral a constatat că România nu a reuşit să asigure un tratament echitabil al investiţiilor şi a acordat fraților Ioan și Viorel Micula aproximativ 180 de milioane de euro (daune), plus dobânzi şi penalităţi, respectiv un total de aproape 400 de milioane de euro.

Au trecut doi ani și, în anul 2015, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care a declarat plata compensaţiei drept ajutor de stat şi a cerut României să recupereze sumele deja plătite şi să se abţină de la orice alte plăţi. Decizia a fost contestată de afaceriștii Micula.

Extras din Decizia 2015/1470 a Comisiei Europene – 30 martie 2015
  • În anul 2019, Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizia Comisiei Europene, considerând mai ales că despăgubirea menită să compenseze prejudiciul suferit nu constituia ajutor de stat.
  • Comisia Europeană a formulat recurs şi a solicitat Curţii de Justiţie (CJUE) să anuleze hotărârea Tribunalului. 

În 25 ianuarie 2022, CJUE a anulat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Uniunii Europene.

”În consecință, chiar dacă, astfel cum a arătat Tribunalul în mai multe rânduri în hotărârea atacată, abrogarea schemei de stimulente fiscale în cauză, cu încălcarea TBI, constituie faptul generator al prejudiciului, dreptul la despăgubire în discuție a fost acordat doar prin hotărârea arbitrală pronunțată de acest tribunal, care, prin admiterea cererii formulate de reclamanții din procedura arbitrală, nu numai că a constatat existența acestui drept, dar a și cuantificat valoarea acestuia.

  • Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 75 și 78 din hotărârea atacată, că ajutorul de stat vizat de decizia în litigiu a fost acordat la data abrogării schemei de stimulente fiscale în cauză.
  • Pe cale de consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și atunci când a considerat, la punctele 79 și 92 din hotărârea atacată, că Comisia nu era competentă să adopte decizia în litigiu în temeiul articolului 108 TFUE.
  • Niciunul dintre argumentele invocate de European Food și alții, precum și de Viorel Micula și alții nu este de natură să răstoarne această apreciere.

În primul rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia tribunalul arbitral, care fusese sesizat înainte de aderarea României la Uniune, s‑ar fi putut pronunța înaintea acestei aderări, el este pur speculativ și, din acest motiv, trebuie respins”, s-a precizat în hotărârea CJUE din data de 25 ianuarie 2022.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște:

  1. Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019, European Food și alții/Comisia (T‑624/15, T‑694/15 și T‑704/15, EU:T:2019:423).
  2. Nu este necesară pronunțarea asupra recursului incident.
  3. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Uniunii Europene pentru a se pronunța asupra motivelor și a argumentelor invocate în fața sa asupra cărora Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s‑a pronunțat.
  4. Cererile privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Extras din Hotărârea CJUE – 25 ianuarie 2022

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) – cu sediul la Luxemburg – este organul juridic suprem al Uniunii Europene și reunește două instanțe, Curtea de Justiție propriu-zisă și Tribunalul (TUE) – comunicatul de presă CJUE din 25 ianuarie 2022 – AICI.

ANAF se repliază, apoi lansează asediul asupra ”Imperiului financiar” al fraților Micula. Judecătoria Beiuș pune ”frână”

Ulterior, în martie 2022, este rândul Agenței Naționale pentru Administrare Fiscală să declanșeze asediul asupra ”Imperiului financiar” al fraților Micula. A fost demarată acțiunea de executare silită pentru recuperarea sumei de aproape 400 de milioane de euro, iar Ioan și Viorel Micula au contestat executarea silită la Judecătoria din Beiuș.

Numai că, pe data de 21 aprilie 2022, magistratul de la Judecătoria Beiuș care a avut cauza în soluționare a decis că este întemeiată cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de firmele contestatoare aflate în rețeaua de afaceri a fraților Micula, ”fără cale de atac”.

”Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarele SC Multipack SRL, SC Starmill SRL, SC European Food SA, SC Scandic Distilleries SA, SC Transilvania General Import-Export SRL, SC West Leasing SRL, Rieni Drinks SA, European Drinks SA, Ioan Micula, Viorel Micula, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administraţia Finanțelor Publice Bihor, Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş”, a decis magistratul de la Judecătoria Beiuș.

Judecătoarea Emilia-Maria Prahanca, despre executarea silită: ”Rezultă în mod clar imposibilitatea acestor companii de a achita sumele solicitate”

În luna august a anului 2022, aceeași Judecătorie Beiuș admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de frații Micula și de firmele acestora.

Sentința a fost dată de Emilia-Maria Prahanca (absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj), judecător la Judecătoria Beiuș de la începutul lunii mai 2022, atunci când președintele Klaus Iohannis a semnat  decretele de numire în funcţie a judecătorilor şi procurorilor stagiari care au promovat examenul de capacitate în intervalul noiembrie 2021 – aprilie 2022.

În încheierea de ședință din 11 august 2022, judecătoarea Emilia-Maria Prahanca a arătat că – pe data de 4 august 2022 – frații Ioan și Viorel Micula (și companii ale acestora) au depus ”o contestație la executare împotriva executării silite demarate împotriva lor prin actele de executare (…), prin care au solicitat anularea executării silite, anularea tuturor actelor de executare (…), precum și a celor subsecvente”.

Printre măsurile de executare silită la care fac referire intimatele se numără și măsura popririi conturilor contestatorilor (n.red. – frații Micula și companiile respective), măsură care, având în vedere cuantumul sumei în discuție, nu numai că ar bloca activitatea celor 8 companii, dar ar trimite automat în insolvență sau chiar în faliment aceste societăți.

Din situația centralizată a datelor financiare prezentate în anexa 2 la prezenta cerere, rezultă în mod clar imposibilitatea acestor companii de a achita sumele solicitate în termenul și modalitatea solicitată de intimate. Instituirea instantanee a unor obligații de o asemenea valoare asupra acestora ar provoca în mod inevitabil insolvența, chiar falimentul companiilor contestatoare”, se menționează în încheierea de ședință.

Executarea silită a cărei suspendare este solicitată de afaceriștii Micula se desfășoară în temeiul Deciziei  din 30.03.2015 a Comisiei Europene. În ceea ce privește efectele executării silite asupra persoanelor fizice Ioan și Viorel Micula, judecătoarea Emilia-Maria Prahanca a considerat că aceștia ar fi prejudiciați ”material și moral”, iar dreptul la proprietate ar fi încălcat.

În încheierea de ședință din 11 august 2022 s-a mai arătat că:

  • Posibilitatea de a institui popriri sau de a executa silit bunuri până la concurenţa sumei de 1.109.512.163 lei integral și concomitent, pe oricare din aceste societăţi, creează un pericol imens în ceea ce privește însăși existența acestor societăți.
  • Continuarea executării silite în această formulă va conduce în mod automat la o situație iremediabilă constând în închiderea activităților unor societăți.
  • Potrivit jurisprudenței CJUE, pentru a acorda suspendarea, instanța nu mai trebuie să își formeze convingerea că acțiunea principală va fi admisă, ci doar concluzia că argumentele reclamantului din acțiunea principală sunt suficient justificate.
  • În privinţa impactul social asupra angajaților și familiilor acestora, se arată că, dincolo de toate interesele comerciale expuse mai sus, nu trebuie ignorată componenta socială și umană a măsurii solicitate prin prezenta cerere.
  • De activitatea societăților petente și a celorlalte societăți colaboratoare depind la acest moment un număr de ordinul miilor de angajați, care riscă în orice moment să își piardă locurile de muncă.
  • Toți acești angajați au la rândul lor familii care depind într-o mai mare sau mai mică măsură de salariile lor.
  • Acești angajați au la rândul lor credite și obligaţii de diverse feluri, iar o disponibilizare intempestivă le-ar putea afecta grav sau iremediabil situația financiară.
  • Executarea silită demarată prin actele de executare enumerate îi expune direct unei stări de pericol și unor consecințe iremediabile. Acordarea suspendării se impune așadar pentru evitarea următoarelor consecințe negative iminente: revocarea licențelor de producție și a autorizațiilor de antropozit fiscal; imposibilitatea continuării activității de producție; încetarea plăților; apariția stării de faliment; pierderea locurilor de muncă a mii de angajați; prejudicierea gravă a tuturor creditorilor societăților, dar și a tuturor colaboratorilor acestora.
  • Ţinând cont de cuantumul mare al sumei supuse executării, 1.109.512.163 lei şi care ar pune în situaţia în care contestatorii ar fi executaţi silit, cu producerea unor grave prejudicii, cu posibila  intrare  în faliment, indisponibilizarea unui număr mare de angajaţi, neplata furnizorilor, împrejurare ce ar putea avea consecinţe în plan social şi ar duce la imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea, pentru a evita o situaţie de acest fel, instanţa apreciază că se impune suspendarea provizorie a formelor de executare silită.

Judecătoarea Emilia-Maria Prahanca a mai precizat că Ioan și Viorel Micula sunt investitori de trei decenii, iar executarea silită ”ar putea constitui o degradare a imaginii României în ceea ce privește tratamentul investitorilor”.

”În ceea ce privește măsurile de executare împotriva patrimoniului domnului Ioan Micula  și a domnului Viorel Micula, ele ar conduce la prejudicii grave și imposibil de remediat, posibilitatea de scoatere la vânzare a bunurilor personale ale unor investitori după 30 de ani în care investițiile derulate de aceștia prin companiile deținute au susținut în mod consistent din punct de vedere economic și social bugetele locale, precum și bugetul general consolidat ar putea constitui o degradare a imaginii României în ceea ce privește tratamentul investitorilor și ar putea să determine decizia acționariatului de a renunța definitiv la derularea pe viitor a oricăror afaceri pe teritoriul statului român”, și-a argumentat judecătoarea decizia de suspendare provizorie a executării silite.

”Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarele SC Multipack SRL, SC Starmill SRL, SC European Food SA, SC Scandic Distilleries SA, SC Transilvania General Import-Export SRL, SC West Leasing SRL, SC Drinks Prod SRL prin reprezentant legal Baciu Sorin Emil, toate reprezentate convenţional prin consilier juridic Ciprian Popa, European Drinks SA, Ioan Micula, Viorel Micula, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Finanțelor Publice Bihor, cu sediul în Administraţia Finanțelor Publice Bihor, Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş”.

Soluţionarea prezentei cauze depinde de soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei europene”

În luna noiembrie a anului 2022, Judecătoria Beiuș a suspendat judecarea contestației la executare, până ”la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea Deciziei Comisiei Europene 2112 din 30 martie 2015.

În încheierea de ședință din care Gândul prezintă extrase, în exclusivitate, aceeași judecătoare – Emilia-Maria Prahanca – a arătat că ”soluţionarea prezentei cauze depinde de soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei europene câtă vreme în acel proces se cere tocmai anularea titlului executoriu ce a stat la baza începerii executării silite împotriva contestatorilor şi se va stabili asupra existenţei sau inexistenţei dreptului de a recupera pretinsul ajutor de stat menţionat în cuprinsul Deciziei din data de 30.03.2015”.

Prin Decizia din 30.03.2015, Comisia Europeană a stabilit ca toate sumele plătite sau încasate de către frații Micula – în perioada ”zonelor defavorizate”, atunci când au primit de la statul român stimulentele financiare – reprezintă ”ajutor de stat”, trebuie recuperate de statul român. România a inițiat demersurile necesare, numai că procesul continuă la Tribunalul European.

”Contrar susţinerilor intimatei Ministerul Finanțelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bihor -, care a susţinut că esenţa contestaţiei la executare este verificarea legalităţii executării silite care nu depinde de acţiunea de verificare a legalităţii titlului executoriu, instanţa învederează că, contestaţia la executare este mijlocul prin care se realizează controlul judecătoresc asupra legalităţii executării silite sau asupra legalităţii actelor de executare, însă ca temei al contestaţiei se regăseşte, printre altele, tocmai lipsa unui titlu executoriu”, a precizat judecătoarea Emilia-Maria Prahanca în încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2022.

În aceeași încheiere de ședință s-a mai arătat:

  • Cererea de suspendare a judecăţii are prioritate faţă de cerere de suspendare a executării silite.
  • Nu se poate susţine că nu a fost respectat dreptul intimatelor la un proces echitabil, prin respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată.
  • S-a acordat în fapt intimaţilor posibilitatea studierii în totalitate a cererii şi posibilitatea invocării tuturor aspectelor considerate pertinente în legătură cu aspectul pus în discuţie în şedinţa de judecată, fără a împiedica discutarea celorlalte argumente de fond ale cauzei, după soluţionarea acestui incident procedural.

Judecătoarea din Beiuș a mai arătat că ”practica instanţelor române s-a conturat în sensul suspendării contestaţiilor la executare formulate atât de către contestatoare cât şi în cazul contestaţiilor la executare formulate de către statul român. În ambele cazuri, s-a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea acţiunilor în anulare aflate pe rolul Curţii de Justiţie sau a Tribunalului de primă instanţă al UE”.

”Suspendă judecata cererii formulate de contestatoarele SC Multipack SRL, SC European Food SA, SC Starmill SRL, SC Scandic Distilleries SA, SC Transilvania General Import-Export SRL, SC West Leasing SRL, Rieni Drinks SA, European Drinks SA, Ioan Micula, Viorel Micula, în contradictoriu cu intimatele, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Finanțelor Publice Bihor, Administrația Finanțelor Publice Bihor – Serviciul Fiscal Orășenesc Beiuș, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea Deciziei Comisiei Europene 2112 din 30 martie 2015, înregistrată pe rolul CJUE sub nr. T 704/15 RENV, nr. T694/15 RENV şi T 624/15 RENV. Cu recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Beiuş”, a decis Judecătoria Beiuș în 17 noiembrie 2022.

Astfel, statul român mai are de așteptat până va reuși să recupereze sumele de ordinul sutelor de milioane de euro pe care frații Ioan și Viorel Micula ar trebui să le returneze, iar ”războiul” este departe de a fi încheiat.

Lupta se duce, din nou, la nivel legislativ european, iar un stand-by păgubos din care tocmai statul român are de pierdut se prelungește o dată în plus.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Tablou dezolant pe șantierul ”Elie Saab Towers”. Proiectul futurist anunțat de designerul libanez Elie Saab & compania Metropolitan, controlată de afaceriștii care au ”otrăvit” Popești-Leordeni cu dejecții, e încă în faza de ”schelet”!

EXCLUSIV VIDEO | S-a prăbușit plaja de la Mamaia! Inginerii olandezi, învinși de furtunile iernii de la Marea Neagră: ”Intervenția umană asupra profilului plajei a creat un dezechilibru inițial”

EXCLUSIV | Lăudatele toalete publice promise de Clotilde Armand nu au fost deschise nici până azi. Dinu Gheorghe, consilier local PNL Sector 1: ”Haos și dezastru administrativ, formă fără fond, pălăvrăgeală”

Viceprimarul Sectorului 1: ”Bugetul sectorului este BLOCAT de Clotilde Armand, care cere 1,1 miliarde de lei din buget fără să spună ce va face cu banii!”

EXCLUSIV VIDEO | Dosar penal pentru consilierul Clotildei Armand care a condus, fără permis, o mașină a Poliției Locale

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...