VIDEO. Vasile Păun, celebrul antrenor holistic: Merită să te întrebi constant: „Îmi place frecvența la care vibrez acum?”

Publicat: 25/07/2023, 07:00

Vasile Păun, celebrul antrenor holistic, a vorbit, în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, despre vibrația ființei umane și modul în care ne putem îmbunătăți conștiința de sine.

„Asta înseamnă că îmi imaginez viitorul care încă nu există. Apoi este important să am energia necesară de a susține acest viitor, forța vitală.

Sunt locuri care au o vibrație înaltă și locuri cu vibrație joasă. Le recunoaștem după simțire. Ne dăm seama că e cazul să plecăm de acolo sau simțim o pace, o blândețe.

Este o preferință, o alegere. Orice întâlnire, primul contact este între câmpurile celor două ființe. Ne dăm seama dacă ființa respectivă trezește ceva plăcut sau neplăcut.

O etichetezi, o bârfești sau o apreciezi? Se întâmplă de la sine. Avem puterea de a face alegeri.

Dacă stai printre 5 milionari ajungi al 6-lea. Dacă stai printre 5 idioți, ajungi al 6-lea. E o învățătură veche. Apoi există și această igienă vibrațională.

Noi, vibrăm la 50-60 mhz, un ulei esențial pur are 100-200-300 de mhz. Îți crește instant, miroși, dai pe mână. E altceva decât un parfum cu chestii mai chimice.

Cum și anumite tipuri de sunete, vibrații, speciale, materia cuantică din mine se remodelează într-un mod frumos”, a spus Vasile Păun.

„De aici apare visul adevărat”

„Apa capătă forme excepționale, dar apa devine urâtă, la frecvențe joase. Imaginează-ți că suntem 70% și ceva apă.

Merită să mă întreb constant: Îmi place frecvența la care vibrez acum? E necesar să devin o ființă conștientă de sine. Accept ceea ce văd, aleg să văd la mine altceva. Să mă simt bine, împlinit, lejer, mă reprogramez constant în a-mi schimba starea.

Mediul mă influențează.

Ori de câte ori intrăm într-o stare de apatie, e clar că sunt într-un câmp de joasă frecvență.

Aleg altceva.

Prin simpla prezență, reactivăm starea de observator. Prin această capacitate de a trăi în fiecare minut în momentul prezent. Acum sunt soluțiile. Într-o discuție, dacă mă duc cu un scenariu, aduc ceva în comunicare. Scoate la iveală ceva extrem de nou. Chiar merită să avem o astfel de conversație de calitate, e o mare putere, a prezentului.

De aici apare visul adevărat, necunoscutul. Noi trăim foarte mult în cunoscut.

De regulă, orice formă de boală pe care o avem vine din teama de a accepta incertitudinea. Viața, prin natura ei este incertă.

A fi în incertitudine este dovada de sănătate mentală. Și nu numai. Orice formă de boală apare că evităm… Tu permiți vieții să îți arate și aspecte diferite. Trecutul vine în giratoriu, năravurile vechi, toate vin în față.

Mintea noastră conștientă are de făcut o alegere. Trecutul sau șoaptele mai suave ale prezentului, ale invizibilului din nou?

Prin negândire asculți invizibilul.

„Cine este pasagerul?”

Noi avem un corp fizic, un corp emoțional, emoții de tip masculin, emoții de tip feminim. Avem în minte un vizitiu, care ar trebui să mâne caii, să aibă grijă să nu intre în șanț. Pentru cine există această construcție? Este pentru ceea ce se cheamă un pasager. Cine este pasagerul? Exact acest necunoscut din noi.

În diverse școli se cheamă sinele superior, esență, are diverse denumiri. El există acest pasager. Acest necunoscut, el știe de fapt drumul.

Vizitiul ar trebui să conducă caleașca de la o destinație , pe timp de întuneric, spre altă destinație. Noi, ca societate, am creat un mediu în care ignorăm acest pasager, i-am dat putere vizitiului.

Unii care au o minte excesivă se identifică cu mintea lor, procesele lor mentale. Spun că sunt deștepți, logici. Alții sunt mai sensibili: sunt blând, sensibil. Alții care se identifică … cu corpul, pun mușchi, doar asta văd. Există și oameni-linie, o mare parte din zona corporatistă sunt oameni cu o minte clară, un corp antrenat, mai puțin o inimă deschisă.

Cei din zona terapiilor au o inimă deschisă și un corp cât de cât lucrat, mai puțin o minte d-asta structurată. Nouă ne trebuie un triunghi echilateral.

Dau atenție și corpului, îi ridic frecvența, îl hrănesc adecvat, cu de toate, e important să antrenezi și emoțiile, asta se măsoară, cât de mult am inima deschisă, cât de capabil sunt să exprim bunătate, blândețe, compasiune.

Sentimente cu care nu am venit cablați, asta se facem prin antrenament.”, a mai declarat celebrul antrenor holistic Vasile Păun.

Cine este Vasile Păun, celebrul antrenor holistic

Unul dintre cei mai cunoscuți antrenori holistici, Vasile Păun, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA difuzat sâmbătă, 22 iulie.

Vasile Păun este antreprenor holistic și facilitator al potențialului uman nevăzut. După o cariera militară și de intelligence (fost director adjunct al Serviciului Militar de Informații, la Contrainformații), Vasile Păun s-a preocupat, în ultimii 11 ani, să adapteze și să integreze tehnicile de antrenare a minții și a emoțiilor, folosite în trupele speciale, cu cele mai eficiente practici de dezvoltare a conștiinței din diferite ”școli ale misterelor” și curente spirituale.

Antrenează 1:1 și nuclee de antreprenori / lideri, în sporirea vitalității, centrare / echilibru, dezvoltarea intuiției și leadership intuitiv.

Urmărește podcastul integral cu Vasile Păun doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Sursa foto: captură video

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Noi funcții Google pentru Android și Maps! Anunțul făcut de companie
×