Prima pagină » Opinii » Boli fără leac pe stoc

Boli fără leac pe stoc

Boli fără leac pe stoc
Ana-Maria Păunescu

Citeam, în acest sfârșit de săptămână, despre faptul că multe dintre medicamentele care sunt necesare pentru tratarea – sau măcar pentru ameliorarea simptomatologiei – în boli grave, cum ar fi cele oncologice, sau în afecțiuni care pot ajunge să pună viața în pericol cu la fel de mare precizie, cum ar fi diabetul zaharat, lipsesc din farmaciile în care oamenii intră cu speranță și, mai grav decât atât, lipsesc de pe stocul marilor spitale care n-ar trebui să îi pună pe pacienți să caute soluția înafara unității medicale în care se tratează.

Am trăit, am văzut și știu că așa e: cei mai amărâți dintre oameni, cei care, pe lângă faptul că se luptă cu o mare, mare boală și pe lângă presiunea că au, în permanență, viața împărțită între da și nu, între o zi de mâine care există sau nu există, sunt și cei care au cel mai mult de îndurat atunci când vine vorba de relațiile interumane, de empatie, de înțelegere și, din păcate, în România noastră, de soluții clare din partea unei rețele medicale care… nu funcționează.

  • Suntem la început de 2025 și țara aceasta tot nu are destule spitale dotate cum ar trebui pentru ca moartea să se mai îndepărteze puțin de știrile zilei, de informațiile fierbinți care inundă fie cele câteva publicații care mai au aer să respire, fie pagini întregi web care țin loc de tradiționalul foșnet de știre în trecut.
  • Suntem în 2025 și, deși s-au făcut atâtea eforturi, pe toate părțile, pentru ca România să înceteze să fie codașă în marile lupte, noi tot ne lăsăm oamenii să moară. Fie de bolile care îi lovesc, fie de fel de fel de infecții intra-spitalicești pe care nu avem apoi suficiente instrumente ca să le tratăm.

Suntem la 35 de ani de la Revoluția care venea să ne facă lumea mai bună și medicii români tot nu știu că ar fi mai bine să rămână în țară și aleg, după o facultate terminată aici, să se ducă spre Europa de Vest, unde salariile continuă să fie mai atrăgătoare și beneficiile care vin cu pachetul salarial mai consistente. Dar nu despre salarii vă vorbesc acum, pentru că, din câte ni se spune, au crescut salariile medicilor, profesorilor și oamenilor care au ceva de spus și de schimbat în țara asta.

Dar nu e destul să se investească acum, repede, în salariile pentru luna viitoare. Nu e suficient să se dea zahăr în ceai, e nevoie ca și ceaiul să fie fabricat așa cum scrie la carte.

Poate acum, prin continuitatea unei anumite strategii, la nivel național și medical, să se poată face o schimbare. Care chiar să se simtă.

Să fie mâncare decentă pentru internații care vin la medic ca la garanția că se vor reface și vor învinge. Să fie spitale mai curate și paturi destule pentru toți cei pe care îi încearcă viața dur. Să se repare și criza asta națională și europeană a medicamentelor care nu mai sunt pe stoc în marile depozite, pentru că e început de an. Și tot așa… Câte sunt de făcut! Câte sunt de reparat! Câte sunt de pus la locul lor! Cât de multe! Și câți bolnavi așteaptă…


Citește și:

Amalgam de definiții

Aplauzele lui Duckadam

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!