Boli fără leac pe stoc

Citeam, în acest sfârșit de săptămână, despre faptul că multe dintre medicamentele care sunt necesare pentru tratarea – sau măcar pentru ameliorarea simptomatologiei – în boli grave, cum ar fi cele oncologice, sau în afecțiuni care pot ajunge să pună viața în pericol cu la fel de mare precizie, cum ar fi diabetul zaharat, lipsesc din farmaciile în care oamenii intră cu speranță și, mai grav decât atât, lipsesc de pe stocul marilor spitale care n-ar trebui să îi pună pe pacienți să caute soluția înafara unității medicale în care se tratează.

Am trăit, am văzut și știu că așa e: cei mai amărâți dintre oameni, cei care, pe lângă faptul că se luptă cu o mare, mare boală și pe lângă presiunea că au, în permanență, viața împărțită între da și nu, între o zi de mâine care există sau nu există, sunt și cei care au cel mai mult de îndurat atunci când vine vorba de relațiile interumane, de empatie, de înțelegere și, din păcate, în România noastră, de soluții clare din partea unei rețele medicale care… nu funcționează.

EXTERNE Barack Obama, despre rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria: „O victorie pentru democrație, nu doar în Europa”

12:51

EXTERNE Cine este politicianul Tisza al cărui dans electoral a amuzat un milion de maghiari. Ar putea fi viitorul ministru al sănătății

12:36

• Suntem la început de 2025 și țara aceasta tot nu are destule spitale dotate cum ar trebui pentru ca moartea să se mai îndepărteze puțin de știrile zilei, de informațiile fierbinți care inundă fie cele câteva publicații care mai au aer să respire, fie pagini întregi web care țin loc de tradiționalul foșnet de știre în trecut.
• Suntem în 2025 și, deși s-au făcut atâtea eforturi, pe toate părțile, pentru ca România să înceteze să fie codașă în marile lupte, noi tot ne lăsăm oamenii să moară. Fie de bolile care îi lovesc, fie de fel de fel de infecții intra-spitalicești pe care nu avem apoi suficiente instrumente ca să le tratăm.

Suntem la 35 de ani de la Revoluția care venea să ne facă lumea mai bună și medicii români tot nu știu că ar fi mai bine să rămână în țară și aleg, după o facultate terminată aici, să se ducă spre Europa de Vest, unde salariile continuă să fie mai atrăgătoare și beneficiile care vin cu pachetul salarial mai consistente. Dar nu despre salarii vă vorbesc acum, pentru că, din câte ni se spune, au crescut salariile medicilor, profesorilor și oamenilor care au ceva de spus și de schimbat în țara asta.

Dar nu e destul să se investească acum, repede, în salariile pentru luna viitoare. Nu e suficient să se dea zahăr în ceai, e nevoie ca și ceaiul să fie fabricat așa cum scrie la carte.

Poate acum, prin continuitatea unei anumite strategii, la nivel național și medical, să se poată face o schimbare. Care chiar să se simtă.

Să fie mâncare decentă pentru internații care vin la medic ca la garanția că se vor reface și vor învinge. Să fie spitale mai curate și paturi destule pentru toți cei pe care îi încearcă viața dur. Să se repare și criza asta națională și europeană a medicamentelor care nu mai sunt pe stoc în marile depozite, pentru că e început de an. Și tot așa… Câte sunt de făcut! Câte sunt de reparat! Câte sunt de pus la locul lor! Cât de multe! Și câți bolnavi așteaptă…

Citește și:

Amalgam de definiții

Aplauzele lui Duckadam

Ce s-a ales (de noi)

Viața după sondaje

Copilul meu s-a supărat pe Dumnezeu