Cum a motivat ICCJ respingerea anulării deciziei CCR de reluare a prezidențialelor. Judecătorul Alexandru Vasile a comis „un exces de putere”

Completul secției de contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție a detaliat, în motivarea datată luni seara, argumentele care au stat la baza deciziei, din 25 aprilie, de anulare a anulării alegerilor prezidențiale din decembrie, pronunțată se Curtea Constituțională a României.

Sentința nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost atacată cu recurs de Curtea Constituţională a României, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi un avocat, Andrei Ştefan Mitrea, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat suspendarea executării sentinței.

Instanța de la Ploiești admisese la acea dată acţiunea în anulare formulată de reclamanta Gheorghița Popescu, în contradictoriu cu pârâta Curtea Constituţională a României, respectiv s-a anulat Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat scrutinul prezidențial la termen.

ACTUALITATE Ion Cristoiu: „Rămâne un mare mister de ce nu au intervenit americanii în anularea alegerilor”

08:30

ACTUALITATE Ion Cristoiu: „Ceea ce face Nicușor Dan cu noile argumente pentru anularea alegerilor este o prostie. CCR a decis pe baza documentelor inițiale”

08:06

Recursul avocatului a fost respins pe motiv că nu avea calitate procesuală activă în calea de atac a recursului, având în vedere că acesta nu a fost parte în faţa primei instanţe.

La dosarul cauzei au fost înaintate câteva cereri informe, memorii de către patru persoane, respectiv Eugen Lupea Nicodim, Constantin Dimitriu, Constantin Nicolae şi Erdal Mustafa.

Potrivit documentelor instanței, Erdal Mustafa a formulat inclusiv o cerere intitulată ca fiind o cerere de intervenţie şi cerere de recurs, însă aceasta nu este motivată, nerespectând prevederile legale.

De asemenea, Lupea Nicodim Eugen, atât înainte, cât şi în timpul şedinţei de judecată, a transmis la dosarul cauzei în format electronic înscrisuri în cuprinsul cărora se menţionează formularea unor plângeri penale, cereri de intervenţie accesorie şi în nume propriu, solicitări informe din punct de vedere procedural care nu prezintă nici elementele unei cereri de chemare în judecată.

Instanța de fond s-a autoproclamat o instanţă de control a CCR

Potrivit procurorului Parchetului General, instanţa de fond a încălcat competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, acceptând să se pronunţe asupra unei astfel de cereri, calificate de aceasta ca fiind act administrativ. „Instanţa de judecată nu poate cenzura o competenţă conferită Curţii Constituţionale a României prin Constituţia României, iar prin procedarea în sens contrar, s-a autoproclamat ca fiind o instanţă de control a Curţii Constituţionale a României”.

„Nimeni nu poate cenzura aceste hotărâri sau alte acte juridice, nefiind astfel acte administrative, cum în mod greşit a interpretat instanţa de fond. Curtea Constituţională a României a pronunţat respectiva hotărâre în baza rolului său recunoscut de jurisdicţie constituţională, motiv pentru care puterea care îi aparţine îi este destinată în mod exclusiv şi nu poate interveni asupra acesteia instanţa judecătorească”, a susținut în fața instanței supreme reprezentanțul PICCJ.

Astfel, procurorul a solicitat admiterea recursurilor formulate de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de recurenta-pârâtă Curtea Constituţională a României, casarea în totalitate a hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii principale ca inadmisibilă.

„În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând suspendarea hotărârii Curţii Constituţionale a României, arată că nu se poate dispune suspendarea unei hotărâri care deja a fost pusă în executare, având în vedere că Hotărârea Curţii Constituţionale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024 a fost pusă în executare de către Biroul Electoral Central la momentul anulării respectivului tur de scrutin, motiv pentru care acest capăt de cerere trebuie să fie respins ca inadmisibil”, se arată în documentul instanței.

Și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a susținut în recurs că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de procurorul de şedinţă, procedând la soluţionarea pe fond a cauzei.

„Abuz de putere”

Curtea Constituțională a subliniat în recursul formulat că Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României din anul 2024 este un act al autorității constituționale, emis în exercitarea atribuţiilor constituționale prevăzute de art.146 lit. f) din Constituţie şi nu poate fi supusă controlului de legalitate realizat de instanțele judecătorești.

„În aceste condiţii, Curtea de Apel Ploieşti, prin abuz de putere, a calificat Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32/2024 ca fiind un act administrativ, o astfel de hotărâre fiind un act cu caracter jurisdicțional al Curţii Constituționale, pronunțat în temeiul art.146 lit. f) din Constituţie, care prevede că instanţa constituțională are atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi a confirma rezultatele sufragiului”, a susținut CCR, conform documentului instanței.

Argumentele instanței supreme

Completul Înaltei Curți a admis recursurile Curții Constituţionale şi al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a casat în tot sentinţa atacată şi, în rejudecare, a admis excepţia necompetenţei generale a instanțelor judecătoreşti şi a respins cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituționale nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunțate de Curtea Constituțională, privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024, ca inadmisibile.

Potrivit completului ICCJ, motivul de casare invocat de ambii recurenți, analizat prioritar, intervine atunci când instanţa, soluționând cauza, își arogă atribuții specifice puterii executive sau puterii legiuitoare ori în domenii excluse puterii judecătoreşti, motiv de recurs care se întemeiază pe conceptul de „exces de putere”.

„Astfel, excesul de putere semnifică încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin imixtiunea instanțelor judecătorești fie în atribuțiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătorești, precum în situaţia dedusă judecăţii, când se pune în discuție imixtiunea puterii judecătorești în atribuțiile jurisdicționale ale Curţii Constituționale”, se arată în motivare.

Prin exces de putere se încalcă ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Or, instanţa de fond a comis un exces de putere atunci când, analizând cererea de chemare în judecată, a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătorești invocată de reprezentantul Ministerului Public şi a reţinut caracterul de act administrativ normativ al hotărârii Curţii Constituţionale atacate, apreciind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit motivării.

„Astfel, Înalta Curte reţine că emitent al hotărârii contestate este Curtea Constituţională, care a acţionat în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie, acelea de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi de a confirma rezultatele sufragiului”, a reținut ICCJ.

Documentul ICCJ arată că în exercitarea atribuţiilor care îi revin, Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale, iar competenţa sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.

„Văzând întregul cadru normativ expus anterior, Înalta Curte constată că nu există nicio dispoziţie legală care să instituie competenţa generală a instanţelor judecătoreşti în verificarea legalităţii deciziilor sau hotărârilor pronunţate de Curtea Constituţională ca autoritate de jurisdicţie constituţională, sentinţa instanţei de fond fiind nelegală”, potrivit motivării instanței supreme.

Astfel, ICCJ constată că prima instanţă a apreciat în mod nelegal asupra competenței instanţelor judecătoreşti, instanţa de control judiciar reţinând că aceste prevederi legale vizează exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor administrative emise de autoritățile publice, pe calea contenciosului administrativ.

„Constată Înalta Curte că, astfel cum a arătat în cele ce preced, hotărârea Curţii Constituţionale contestată a fost pronunţată în temeiul prevederilor art. 142 şi art. 146 lit. f) din Constituție, care statuează în arhitectura constituţională atribuția exclusivă a Curţii Constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui, fiind un act jurisdicţional al autorităţii constituţionale”, se arată în motivare.

Astfel, Înalta Curte a înlăturat ca lipsite de fundament legal considerentele sentinţei privind caracterul de act administrativ al hotărârii, neaflându-ne în prezenta unui act emis de una dintre Autoritățile publice în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ci a unei act jurisdicţional al Curţii Constituționale, subsumat rolului său de garant al principiului supremației Constituției cu privire la parcursul scrutinului prezidențial, precum și de garant al valorilor constituționale.

Potrivit ICCJ, conduita instanţelor judecătoreşti de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituţia României, precum şi prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

„În aceste condiţii, inadmisibilitatea acţiunii ca efect al constatării necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea prezentei cereri este motivată de natura juridică a actului a cărui anulare se solicită, hotărârea atacată fiind un act jurisdicţional al autorităţii constituţionale emis în exercitarea atribuţiilor constituţionale consacrate de art. 146 lit. f) din legea fundamentală, instanţele judecătoreşti neavând competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii acesteia, o interpretare precum cea dată de judecătorul fondului având semnificaţia unei imixtiuni a puterii judecătorești în atribuțiile jurisdicționale ale Curţii Constituționale”, se arată în document.

I s-a încălcat sau nu accesul la justiție?

În ceea ce privește motivele reclamantei privind încălcarea accesului la justiţie datorită lipsei de control judiciar asupra deciziilor/hotărârilor pronunţate de Curtea Constituţională, respectiv cu privire la faptul că prezenta acţiune ar fi admisibilă, deoarece în caz contrar s-ar încălca prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte reţine considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2012 prin care s-a constatat că nu se încălcă accesul la justiţie datorită lipsei de control judiciar asupra actelor jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale, respectiv:

„În ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate, acesta este, de asemenea, înscris în prevederile Legii fundamentale, ca o garanţie esenţială a respectării drepturilor şi principiilor fundamentale într-un stat de drept. Sub aspectul jurisdicţiei constituţionale, în timp s-au impus două modele: cel american, care păstrează plenitudinea de jurisdicţie a Curţii Supreme, care face parte din puterea judecătorească, respectiv cel european, care dă în competenţa unei instanţe specializate judecarea cauzelor ce privesc constituţionalitatea, instanţă situată în afara organizării puterilor statului. Particularitatea Curţilor Constituţionale europene constă în aceea că sunt autorităţi publice distincte de oricare dintre puterile statului cunoscute tradiţional în cadrul democraţiei constituţionale: legislativă, executivă şi judecătorească, justiţia constituţională reprezentând, aşadar, o activitate specializată, diferită de cea specifică autorităţii judecătoreşti şi exercitată independent de toate celelalte puteri statale. Curţile Constituţionale beneficiază de o competenţă prin atribuire, dar au plenitudine de jurisdicţie în privinţa atribuţiilor stabilite. Curtea Constituţională a României se supune numai Constituţiei şi legii ei organice de organizare şi funcţionare nr. 47/1992, competenţa sa fiind stabilită de art. 146 din Legea fundamentală şi de Legea nr. 47/1992.”

Sursa foto: Mediafax Foto

Citiți și:

ÎCCJ a ANULAT decizia Curții de Apel Ploiești prin care se suspendă anularea alegerilor

Cine este FEMEIA care a obținut suspendarea deciziei CCR de anulare a alegerilor din 2024 / Ce spune cu zece zile înaintea prezidențialelor

Un JUDECĂTOR coleg cu Alexandru Vasile respinsese cu o zi înainte o acțiune similară: Nu este „de competența instanțelor” să judece decizii CCR

Curtea Constituțională a României a ATACAT decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Eliminarea aplicării cu rea-credință a legii”

Cum a motivat judecătorul Alexandru Vasile DECIZIA care amenință prezidențialele din 2025. Reclamanta: Decizia CCR a încadrat românii ca ”alienați”