Prima pagină » Opinii » Țara nu mai arde

Țara nu mai arde

Țara nu mai arde

Gata, răsuflăm uşuraţi şi avem măcar impresia că viaţa poate merge înainte. Acum că s-a terminat cu alegerile şi nu mai avem nimic de ştampilat până peste câţiva ani, să ne vedem de ale noastre. Să ne creştem în continuare copii şi să ne criticăm părinţii pentru prea tradiţionale metode de educare a celor mici. Să ne bucurăm de culoarea verde a semaforului şi de libertatea de a fura startul şi de a trece pe roşu, atunci când nu trece nicio maşină pe stradă. Căci tot mai puţine mari maşini trec pe strada noastră.

Să ne ştergem zâmbet sau lacrimă de pe chip şi să suspectăm că dreptul la opinie rămâne un drept sfânt, pe care ni-l vor respecta toţi cei care au forţa să aprobe sau să refuze păreri pe aici, prin ţara proiectelor care încep şi nu se termină nicicând.

La ora la care vă scriu şi la ora la care îmi pun şi eu ordine în minte, împart un spaţiu strâmt cu cineva care a fost, până târziu în noapte, observator la acest tur doi al alegerilor prezidenţiale din România. Şi mare mi-a fost mirarea să aflu, de la surse sigure, că procesul electoral s-a desfăşurat mai lin ca oricând, în linişte deplină. De numărarea voturilor, ce să mai spunem?

Până la miezul nopţii toate urnele erau răsturnate, toate buletinele împărţite în două categorii şi toate ştampilele bine contorizate, arătate la cameră şi validate. Iată un semn de evoluţie!

În rest, bucuria că oamenii rămân oameni. Şi că, dincolo de opiniile politice de ieri sau de oricând, se pot recunoaşte pe străzile tot mai aglomerate ale ţării, după forţa zâmbetului – trădând sau nu amărăciune. Bucureştii de azi sunt perfect identici cu Bucureştii de ieri. Şi în bine, şi în rău. Şi în stânga, şi în dreapta.

Poezia străzii a rămas aceeaşi. Prin ţară, aceleaşi sentimente. De la mândria de a aparţine de o ţară care nu e, totuşi, a nimănui, la tristeţea că mâine nu ştim exact ce va fi şi unde ne vom situa pe harta mare a lumii.

Ticăie ceasul. Un nor mare peste Catedrala Neamului, aflată chiar lângă marea casă a poporului, care a fost salvată de ura maselor tocmai prin repopularea cu aceia care, la sfârşitul zilei, sunt cei mai înjuraţi dintre toţi ai noştri: parlamentarii. Dar cine mai are, după atâtea alegeri, după atâtea tururi şi retururi, energie pentru politică?

Rămânem la offside-uri şi ne amintim că, la sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut, în fotbalul românesc s-a încoronat o nouă (veche) campioană. FCSB pentru unii, Steaua pentru alţii. Echipa lui Gigi Becali, bărbosul care face şi desface echipa, iubitul şi criticatul patron care trăieşte prin fotbal şi îl caută mereu pe Cel de Sus.

În timp ce Craiova noastră, a acelora care iubesc poezia, „campioană a unei mari iubiri”, continuă să spere că, într-o zi, într-o vară, va putea ridica marele trofeu deasupra capului. Dar calea e lungă şi greu de bătut… Ca mai toate căile vieţii. Dar noi tot aşteptăm scurtături.

Stânga, dreapta, stânga, dreapta…


Citește și:

Capitala de la Cluj

Liniştea de după furtună

Ţara lui Nichita Stănescu

Artificialii de serviciu

Cât tupeu mai aveţi, domnule?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi